Ariesu de Camp

Preot Paroh Stoica Calin Bogdan

  • nascut la data de 25.06.1980 – Baia Mare,
  • iconom,
  • Baia Mare, Maramures,
  • Tel: 0744529901,
  • E-mail: stoica_calin@yahoo.com

ariescampp

Nasterea Maicii Domnului

  • Biserica de zid „Nasterea Maicii Domnului” – 1935,
  • 265 credinciosi

Istoric

Satul Arieşul de Câmp, situat la o distanţă de 5 km faţă de centrul de comună Ardusat, a luat fiinţă cu un număr restrâns de case pe locuri defrişate din pădurea existentă în acea perioadă, defrişare care a continuat în scopul asigurării terenurilor agricole.

Viața socială, administrativă a satului s-a aflat din cele mai vechi timpuri legată de centrul de comună Ardusat.

Ardusatul este aşezat la poalele Codrului, pe un promontoriu situat la o altitudine de circa 250 m, acolo unde Someşul, îndreptându-se spre apus, îl desparte de lanţul vulcanic al Munţilor Oaş; comuna este atestată documentar din anul 1231 sub denumirea Erdezat şi pe parcursul timpului a avut diferite denumiri: Erdezat, Erdew Cshada, Erdewdzut, Erdewzada, Erdodszada.

În anul 1424 comuna aparţinea familiei Dragfi, iar în anul 1569 comuna apare sub denumirea „Voievodatul Ardusatul Românesc”, având o populaţie majoritară formată din români. În perioada dintre anii 1810 şi 1944, Ardusat-ul împreună cu Arieșul de Câmp și Colțirea devin moşie a contelui Degenfeld.

Prima şcoală pentru români, din Ardusat, s-a înfiinţat în anul 1768 avându-l învăţător din 1770 pe Ioan Buda. În același an, învăţător la Arieşul de Câmp era Simion Pop, iar la Colţirea, Ştefan Drago.

În 1876, Ardusatul, Arieșul de Câmp, Colțirea făceau parte din „plasa” Baia Mare, împreună cu alte 38 de localităţi. Acesta avea 236 de case cu 1.271 de locuitori români şi maghiari. Un eveniment important pentru românii din împrejurimi a fost apariţia la Baia Mare a primului ziar românesc din zonă, cu titlul „GUTINUL„, ziar social, literar şi economic, editat de Michail Molnar şi Gavril Sabo. La el a colaborat şi preotul Dionisie Bran din Ardusat, cu articole ale edinelor Reuniunii cantorilor-învăţători Ardusat-Someş. Apariţia lui n-a durat decât un an, dar publicaţia a fost mijlocitorul cultivării gustului pentru frumos al cititorilor, ba chiar contribuind la trezirea conştiinţei naţionale, ultimul său număr apărut la 26 martie 1890.

În 1892, populaţia comunei era cifrată la: 1.288 de români ce posedau 3.727 iugăre cadastrale de teren agricol. Comuna aparţinea de Judecătoria Satu Mare, telegraful cel mai apropiat se afla la Seini.

Din iniţiativa preşedintelui Despartamantului Satmar-Ugocea al „ASTREI”, Preotul-Protopop George Suta din Borleşti, în Ardusat începe cursul de alfabetizare a adulţilor în iarna anului 1908.

O sărbătoare de suflet a avut loc în Ardusat în ziua de 11 august 1912 când s-a ţinut Adunarea cercuală a despartamantului Satmar-Ugocea. Oamenii locului au avut prilejul să asculte înflăcărate cuvântări ale preoţilor şi învăţătorilor ce formau acest despartamant.

La 28 iulie 1914 se declanşează Primul Război Mondial. Austro-Ungaria declară război Serbiei. În acest cataclism european îşi vor pierde viaţa circa 20 milioane de oameni printre ei mulţi şi din Ardusat, Arieșul de Câmp, Colțirea.

După 1918, Ardusatul a devenit secretariat cercual având în subordine satele: Aciua, Arieşul de Câmp şi Buzeşti, iar din 1922, Ardusatul a făcut parte din cercul electoral Baia Mare.

În evoluţia satului, s-au remarcat următoarele momente:

• 1877 – construire biserică din lemn;

• 1900 – construire şcoală veche (lângă biserică);

• 1917 – este turnat clopotul cel mare al bisericii

• 1960 – construire cooperativă de consum (magazin);

• 1967 – satul nu era electrificat; satul avea meseriaşi: 6 dulgheri, 1 tâmplar, 12 zidari, 2 croitori;

• 1970 – construire şcoală actuală.

Între anii 1917-1935 biserica de lemn a satului este mistuita de foc, iar la inițiativa credincioșilor și bunului lor păstor începe construirea actualei biserici din cărămidă în anul 1931 lucrare care va fi finalizată în anul 1935. Sfințirea bisericii are loc în anul 1948 de către Episcopul Oradiei Nicolae Popovici.

Dintre preoții slujitori ai bisericii din Arieșu de Cîmp putem aminti pe următori

• Grațian Paul 1962

• Sălăjan Ioan 1962-1969

• Madar Mihai 1970-1973

• Andrei Lazar 1974- 1978

• Cadar Savin 1978 – 1983

• Gârda Ovidiu 1983- 1999

• Nechita Marius 1999 – 2009

• Stoica Călin Bogdan 2009 –

Data de 1 ianuarie 1999 reprezintă pentru parohia Arieșu de Câmp o dată importantă avînd în vedere că începînd cu această dată comunitatea ortodoxă din Arieșu de Câmp se organizează ca parohie de sine stătătoare,cu preot slujitor constant la altarul bisericii, în persoana părintelui Marius Nechita până la aceea dată biserica fiind filie a parohiei Colțirea.

Începînd cu luna iulie a anului 2009, în parohia Arieșu de Câmp este numit un alt preot paroh, Stoica Călin Bogdan, odată cu transferul părintelui Marius Nechita la Parohia. ,,Înălțarea Domnului” din Baia Mare.

Retele sociale: RSS Facebook Twitter Google del.icio.us Stumble Upon Digg Reddit

close window

Service Times & Directions

Weekend Masses in English

Saturday Morning: 8:00 am

Saturday Vigil: 4:30 pm

Sunday: 7:30 am, 9:00 am, 10:45 am,
12:30 pm, 5:30 pm

Weekend Masses In Español

Saturday Vigil: 6:15pm

Sunday: 9:00am, 7:15pm

Weekday Morning Masses

Monday, Tuesday, Thursday & Friday: 8:30 am

map
6654 Main Street
Wonderland, AK 45202
(513) 555-7856