Ilba

Preot Paroh Buia Ioan-Zorel

  • nascut la 24.09.1977, – Somcuta Mare,
  • Ilba, nr. 345, cod 437098, com. Cicarlau, jud. Maramures,
  • Tel. 0262482341, 0745478753
  • E-mail: ioanzorelbuia@gmail.com

 

 


Sfantul Mucenic Gheorghe

 

 

  • Biserica de zid „Sfântul Gheorghe” – 1926,
  • 1.051 credinciosi

 

Istoric

Biserica de-a pururi fiitoare

La noi, oriunde a prins viaţă o aşezare omenească, sat sau oraş, în centru s-a aflat o fântână, cu apa necesară vieţuirii, şi o biserică în care şi din care se dăruieşte fără întrerupere “izvorul cel fără de moarte”. Aceasta i-a străjuit pe localnici, le-a binecuvântat toate momentele existenţei: naşterea şi botezul, cununia şi întemeierea familiei, marea trecere şi neuitarea. Cu turlele şi crucea, strălucind de lumină, deasupra unui ocean de verdeaţă, biserica a vestit până în depărtare, călătorului ostenit, chemarea spre odihnă, pace sufletească, rugăciune.

Biserica din Ilba se află în centrul satului, în vecinătate situându-se Căminul cultural “G. Coşbuc” şi cele două şcoli – cea veche, spre sud-est, în partea stângă a şoselei ce traversează satul pe direcţia Baia Mare – Satu Mare, iar şcoala nouă, cu etaj, la nord de biserică, spre dealuri. Actuala clădire a bisericii a fost construită în anii 1925-1926.

Chiar dacă nu există un act care să ateste o dată privitoare la întemeierea unei prime biserici a satului, e incontestabil că ea a însoţit mersul prin vreme al locuitorilor. Pe oricare vatră s-au aflat, oamenii comunităţii de aici şi-au depănat istoria sub tâmpla bisericii, din lemn, din piatră, din materiale la îndemâna lor. Tradiţia spune că o biserică din lemn a ars când sătenii locuiau în deal, pe colina ce se numeşte Satul Pustiu.

Am vizitat şi noi locul acela de demult al Ilbei. Azi, o poiană la mijloc de pădure. La est, pe “sub liziera pădurii” se află albiuţa Pârâului Bisericii, secată şi acoperită de verdeaţă şi flori, la data “excursiei” noastre, 25 aprilie 2012 (foto, pag. 69 şi 93). Pe malurile pârâului a fost satul. Spre nord, în poieniţă, este Sfânta Cruce ridicată aici de familia Petre şi Dana Erdeli pentru a marca şi păstra sacralitatea acestui loc, templu al amintirilor, secvenţă din eternitatea cine ştie câtor vieţi. Biserica din lemn, care a ars, a fost aşezată pe locul din spatele Crucii. Sfinţirea acestui semn al biruinţei s-a făcut, în sobor, de către părintele Varlaam, stareţ al Mănăstirii de la Chiuzbaia, părintele Andrei Todoruţ, preot pensionar, şi părintele paroh Ioan Zorel Buia. Crucea a fost purtată pe umeri de un grup de credincioşi. S-au făcut pe drum rugăciune şi popasuri. Jertfelnica lucrare a familiei coristului Petre Erdeli, azi corator, a fost încununată cu slujba de sfinţire la data de 19 mai 2007, a doua zi după sărbătoarea Înălţării Domnului întru Slavă (foto, pag. 91). Se prefigura construirea aici a unei aşezări călugăreşti, schit sau mănăstire.

Părintele Andrei Todoruţ afirmă că “După ce Ardealul a căzut sub suzeranitate turcească, adică după lupta de la Mohacs (anul 1526), în Ilba comunitatea era organizată şi în plină dezvoltare. Între anii 1550-1560 d.Hr., aceasta îşi ridică un nou lăcaş de cult în locul numit acum Cimitirul de la Biserica Veche, folosit şi azi. Biserica a fost zidită din bolovani din râu şi acoperită cu stuf. Dimensiunile erau mici, cam 12 m lungime pe 6 m lăţime, iar fundaţia ei de piatră se păstrează în mare parte până astăzi. Această biserică, în loc de cruce, pe turn avea un “cocoş”, semn că a fost construită în timpul ocupaţiei turceşti”25 . Turcii nu îngăduiau crucea, aşadar, această figurină zoomitologică avea menirea de a apăra biserica de trufia turcească şi pe creştinii de aici de prigonitori, care incendiau toate bisericile pe care era pusă crucea . A fost pus şi în alte părţi pe turnul bisericii. Noi o ştim, şi bătrânii de azi ai satului ne-au confirmat, că a existat pe turla bisericii vechi, datată 1738, în Nadişul Român, judeţul Sălaj, un cocoş până înainte de a fi fost declarată monument istoric şi restaurată în anul 2000. De asemenea a fost aşezat un astfel de ornament şi pe alte construcţii din gospodării ţărăneşti tradiţionale, casă, şură etc., deoarece cocoşul face parte din sistemul magico-mitic românesc26, ca simbol şi vestitor al luminii, al vieţii, al căror mesager este prin cântul său în zori de zi, conotând şi separaţia dintre noapte şi zi, dintre întuneric şi lumină.

Biserica aceasta, ortodoxă dintru începuturi, a dăinuit până după 1923, dată la care este descrisă de preotul paroh, Gheorghe Tohătan, într-o “Rogare” prin care solicită ajutor românilor din diaspora pentru construirea unei noi biserici …

Probabil că starea “vrednică de toată plângerea” în care se afla datorită vechimii – a înfruntat “vremile rele şi grele” – dar şi datorită devastărilor din timpul războiului (armata maghiară a stat în sat din ianuarie până în aprilie 1919) a făcut ca acest lăcaş să nu fi fost anunţat Comisiei Monumentelor Istorice, Secţia pentru Transilvania, înfiinţată la Cluj, în 1921, spre a fi cercetat şi protejat. Biserica a fost dărâmată, fără a se fi evaluat problematica istorică, cultural-spirituală, memorială pe care timp de peste trei secole a încorporat-o în existenţa şi fiinţa ei. Astfel: “Comisiunea era pusă în faţa faptului împlinit, aşa cum a fost dărâmarea, fără aprobare, a bisericii de lemn din Ilba, judeţul Maramureş”. Aceasta este o constatare consemnată de Ioan Opriş în lucrarea sa “Protejarea mărturiilor cultural-artistice din Transilvania şi Banat după Marea Unire”28.

Situaţia bisericii din Ilba nu e singulară. Ioan Opriş face referire la multe alte lăcaşuri de cult vechi, din lemn sau din piatră, pe care credincioşii doreau să le înlocuiască cu biserici noi, iar materialul de construcţie din cele vechi să fie refolosit. Unde s-au cerut aprobări şi s-a reuşit să se stabilească valoarea lor, vechile aşezăminte au fost salvate, păstrate, declarate monumente istorice şi restaurate.

Pe parcursul elaborării prezentei lucrări ne-a parvenit un “document” cu însemnări care atestă această “istorie” prezentată de noi. Este un vechi registru, tip repertoriu, pe coperta căruia am reuşit să identificăm anul 1910, care are notate, în limba maghiară, în paginile corespunzătoare literelor A, M, P, R, S, Z (pentru celelalte nu sunt urme) nume şi prenume de persoane şi numere de chitanţe cu care s-au achitat diferite datorii. Am reţinut acele nume de familie spre comparare cu cele de astăzi din sat, părându-ni-se relevante într-o încercare de identificare a numelor de familie cu tradiţie în Ilba: Abrudan, Antal, Anuţaş, Anderco, Moja, Moroşan, Mateşan, Merc, Pomian, Palfi, Pintean, Pap, Rus, Raţ, Racolţa, Zete, Zsurzsa. În Registrul respectiv continuă să se facă însemnări, în limba română, în perioada de după 1918, începând cu anul 1924 până la 1933. Este evident că registrul n-a mai fost condus cu rigoare, cele scrise în el după 1924 au altă menire şi anume se ţine o evidenţă, pe file luate la întâmplare, privind veniturile, cheltuielile, donatorii, contribuabilii la lucrările ce se fac în aceşti ani la biserică.

Odată cu acestea însă se dezvăluie etape ale istoriei construirii noii biserici, dar găsim şi motivul dărâmării bisericii tricentenare: era nevoie de materiale şi bani.

Sunt consemnate la venituri banii din perşeie (talger), de la colindat, de la balurile de Bobotează, de Sfântu Gheorghe, din arenda ogrăzii bisericii, a viei, din “uziura” (dobânda – n.n.) de la bancă, din vânzarea pământului bisericii şi, din nefericire, chiar a bisericii celei vechi: “Biserica s-a vândut cu 10.000 mii [sic] şi am căpătat 8000” (sub 8000 e scris 2000, poate diferenţa până la achitarea integrală – n.n.). Nu se face nici o referire la cumpără-torul bisericii. Noua biserică e construită pe un alt teren.

Sunt consemnate şi ajutoarele băneşti ale localnicilor şi ale celor de pe sate. S-au primit diferite sume de bani din satele Cicîrlău, Săbişa, Mocira, Baia (văduva lui Sabo Georgie), Pomi, Satu Nou de Jos, Potău, Borleşti, Aciua, Buşag, Bozânta Mare, Roşiori, Seini şi “de la Orbarişi” (orăşeni – n.n.). Numele contribuabililor din Ilba din anul 1924 sunt scrise cu creionul pe ultimele 5 file ale registrului. Doar aceste file au paginile numerotate, cu cerneală, iar pe a noua pagină e scris: “Conţine 9 (nouă) pagini” şi e semnat indescifrabil. Inserarea aici, conform succesiunii din registru, fără a le repeta, a numelor, care sunt urmate de diverse prenume, o socotim de interes pentru constatarea statorniciei şi continuităţii familiilor în sat: Costan, Iacoş, Danciu, Deghid, Morar, Fărcaş, Mereuţ, Palfi, Falcă, Filipaş, Rus, Ciocan, Zete, Olar, Goje, Barbor, Boitor, Mateşan, Onanie, Boroş, Lugoş, Moldovan, Petraş, Jurje, Ardelean, Silaghi, Cuciulan, Ştefuţ, Gavrince, Pop, Firizan, Bălan, Petrişor, Motica, Leu, Tânc, Erdeli, Lobăr, Sabo, Mărcuş, Chiş, Bonta, Buda, Bobolog, Bumbar, Coza, Roatiş, Vasiliu, Mierăuţ, Nistor. Şinca.

Prezentăm şi unele consemnări privitoare la cheltuielile ce s-au făcut din care reies lucrările diverse întreprinse în vederea construirii bisericii, începând cu anul 1924: “trestia carie o fost la tieglă – 750”, lemne pentru “arsu tiegli” – 1760, “curăţitu şcoli(i) – 50”, “porţia averi(i) Beserici(i) – 439” şi bani depuşi în bancă în august – 16.000, în septembrie – 20.000 ş.a.m.d.

În concursul pentru angajarea lucrării au intrat 7 ofertanţi (vezi fotocopia la pag. 74)

Din Consiliul parohial (“Senatul legal”) au făcut parte 14 credincioşi (vezi fotocopia pagina 75)

În 5 mai 1925 s-a întocmit şi semnat “Contractul de întreprindere” pentru construirea bisericii, redactat în limbile română şi maghiară, semnat de preotul George Tohătan, paroh al Ilbei şi coratorii Georgiu Danciu, Nuţu Filipaş, Vasilie Deghid. În contract se prevede că parohia va da “toate pietrele, cărămizi, pietriş, nisipul necesar transportate fără plată la locul destinaţiei, totodată va transporta cinstit tot materialul de edificare, instrumentele la faţa locului sosite la gara Ilba”. Înainte de a fi fost semnat contractul, redactat la maşina de scris, mai sunt consemnate prin scriere de mână câteva adăugiri, între care: “Biserica dă cărămida câtă o are de prezent, arsă şi pieatra res-pective materialul din Biserica veche să se folosească ce să poate folosi”. Arhitectul lucrării este Juliu Lipiczky, iar planul este făcut de Botyan Ştefan cu preţul 752.207 lei în care intră “toate lucrările de pământ, zidar, lemnar, tinicher, tâmplar, lăcătuş, vopsitor şi sticla având a da tot materialul necesar şi lucrători”. Biserica s-a construit în 1925 şi 1926 (foto, pag 77). În 1926 sunt comandate scaune: “La domnu Braz am dat arvon în scaune în iulie 5/ 1000 lei”, este notat în registrul din 1910. Este vorba de scaune (locuri) în biserică pe care le-au cumpărat enoriaşii cu sume prin care au contribuit la finalizarea construcţiei bisericii, la dotare etc. “Spiesa 1928” cuprinde cheltuielile pentru “pictoritul casei parohiale”, “făcutu gardului la biserică”, clopot, “protopop la sfinţitul clopotului”, “dusu clopotului”, “arvon în clopotniţă”, “porţîea cătră jiudieţ” etc. În 1930 sunt notate cheltuielile făcute “la Sfinţîrea clopotului – 1200”, “pentru înfieratu la clopotniţă”, cu”făcutu clopotniţî”, pentru “ţimentu la clopotniţă” şi “lucru la clopotniţă”, “lemne la gard”, “scîndur’ la clopotniţă”, “plătitu clopotului – rata 1” şi altele. Reiese din aceste însemnări că au fost cumpărate în aceşti ani două clopote, unul în 1928, când a fost şi sfinţit, şi alt clopot, sfinţit în 1930. Grăitoare este şi scrierea în registru, din care se observă cu uşurinţă stadiul de utilizare în scris a limbii române şi, prin comparaţie, evoluţia, în aproape un secol, până la nivelul de azi.

În perioada anilor 1932 începe procesul de revenire la ortodoxie a românilor din satul Ilba, ca în doi ani să fie aici peste 100 de credincioşi ortodocşi care şi-au construit o clopotniţă lângă capela instalată într-o casă particulară şi s-a ajuns ca greco-catolicii să dărâme clopotniţa cu forţa, iar autorităţile să privească nepăsătoare, ba nici justiţia nu a fost imparţială”29.

La 31 octombrie 1943, după ce prin grija preotului Patriciu Bârlea (1931-1949) s-a făcut pictura, “cu concursul său şi al credincioşilor Nistor Dumitru, Danciu Gheorghe, Morar Gheorghe şi Melega Adalbert si alţii”, a avut loc resfinţirea. “În timpul construcţiei noii Biserici, relatează părintele A. Todoruţ, a fost dărâmată vechea Biserică. La Muzeul de Istorie din oraşul Baia Mare se păstrează o fotografie cu ea înainte de a fi demolată. Preotul Tohătan era un adversar îndârjit al ortodoxiei. În timpul construcţiei, 20 de familii dintre cele mai înstărite au trecut la Biserica Ortodoxă care a reluat fiinţă în 1922 sub conducerea preotului Cosma, iar în toamna anului 1948, preotul Patriciu Bârlea revine la Biserica Ortodoxă cu întreg satul!”31 Menţionăm că ne-am interesat la muzeu de fotografia bisericii, dar n-a fost găsită acolo, însă a fost păstrată o fotografie de familia primcoratorului Gheorghe Silaghi, de la care am primit-o. Astfel o putem reproduce aici. (foto la pag.70)

În 1949, când se face inventarierea bunurilor aparţinând parohiilor, din Ilba se înaintează Direcţiunii Inventarului Pu-blic două inventare, al Parohiei Ilba I – cu antetul “Fosta parohie greco-catolică”, semnat de Patriciu Bârle – la 29 ianuarie 1949, şi al Parohiei Ilba II – cu antetul “Parohia Ort. Română. Com. Ilba II, jud. Satu Mare”, semnat indescifrabil, la 31 ianuarie 1949. La data respectivă, în inventarul parohiei ortodoxe, la cap. “Clădiri şi construcţii” se consemnează: locuinţă parohială şi capelă cu 5 încăperi, grajd şi magazie cu 3 încăperi, toate construite în 1870, cu pereţi exteriori din piatră şi acoperişul din şindrilă, iar starea în care se aflau era apreciată ca rea: “clădire foarte veche şi deteriorată complet”. Din aceste documente mai reiese că respectivele construcţii erau situate în vecinătatea bisericii vechi, pe strada Principală. Reproducem o fotografie din anul 1930 a casei în care se oficiau slujbele religioase pentru credincioşii ortodocşi ai parohiei Ilba. Ne-a fost încredinţată de părintele Andrei Costinaş, paroh al Bisericii Ortodoxe “Adormirea Maicii Domnului” din Baia Mare, care păstrează panoul “Biserici ortodoxe române din Cetatea de Piatră” cu fotografii din anul 1930. (foto, pag. 76)

În Inventarul fostei parohii greco-catolice se consemnează şi bisericile din Săbişa şi Handal, iar din Ilba apare înscrisă “Biserica din 1925”, construită din piatră şi acoperită cu tinichea, în stare mediocră şi casă parohială construită, prin grija preotului Ioan Pop, în 1870, din piatră, acoperită cu carton şi având subsol şi parter, în stare rea. Menţionăm că această casă parohială, reabilitată după anul 2006, este cea funcţională şi în prezent. La Biserica Parohiei I (greco-catolică), tot mobilierul înscris se apreciază că este “de reparat”: iconostas din lemn, scaune din stejar, dulapuri din brad. Aceeaşi stare o au consemnată şi cărţile înscrise sub denumirea “Cărţi bisericeşti. Rituale” şi matricolele, în număr de 12, precum şi icoanele, praporii stegari şi statuile în număr de 3.

În Inventarul Parohiei II (ortodoxă) sunt înscrise la capitolele mobilier: 18 icoane din carton, “de reformat”, adică necesar a fi recondiţionate; 11 Minee, câte un exemplar din Evanghelie, Apostol, Octoih (mare şi mic), Penticostar, Triod, Agheasmatar, Octoih chirilic, Registru corespondenţă – toate în stare bună -, şi un Molitfelnic mic “de reformat”32.

Cu aceste titluri de carte religioasă, Biserica din Ilba se înscrie între lăcaşurile de cult păstrătoare de carte veche în Maramureş. Cercetând aceste documente de limbă şi istorie timp de peste un deceniu, în vederea elaborării tezei sale de doctorat, publicată în 2005, istoricul Aurel Socolan, indică şase titluri de carte din Ilba, dintre care patru coincid cu cele menţionate în Inventarul din 1948-1949. În lucrarea sa, intitulată “Circulaţia cărţii româneşti până la 1850 în judeţul Maramureş”33 , dr. Aurel Socolan prezintă cărţile găsite de el sau care au fost înregistrate ori semnalate de înaintaşii săi, Ion Bârlea şi Dariu Pop, în 217 localităţi (239 biserici, 4 biblioteci publice şi 17 biblioteci particulare).

Iată cărţile prezentate de la Ilba şi detaliile prin care sunt particularizate:

Apostol, Blaj, 1767, semnalat de Dariu Pop la Ilba, unul din cele 53 de exemplare găsite în Maramures34

Ceaslov, ms., sec. XVIII, ediţie 1793 de la Viena, găsit la Ilba Handal35

Octoih, sec. XVIII, exemplar tipărit, semnalat de Dariu Pop; 4 exemplare, copii manuscris, în Maramureş la Coroieni, Corneşti, Ilba, Orţiţa. Nu dă detalii despre exemplarul din Ilba, le descrie doar pe celelalte trei.36

Octoih, sec. XIX, unul din cele 28 exemplare păstrate în Maramureş, semnalat de Dariu Pop. Nu dă detalii.37

Pentecostarion, Blaj, 1768, unul din cele 67 de exemplare găsite în localităţi din Maramureş.38

Miscelaneu, ms., sec. XVIII. Miscelanee manuscrise s-au păstrat şi ele într-un număr redus, fiind cunoscute la Ilba, Săcel şi Şişeşti. Miscelaneul din Ilba cuprinde maxime filozofice din diferiţi autori antici, pe 83 de pagini, şi continuă cu un calendar şi horoscop, apoi versul morţilor, o poezie etc. Scrierea s-a făcut în etape. În prima etapă s-a copiat până la pagina 83. Scrierea imită tiparul.

Începutul maximelor s-a scris cu majuscule simple, unele chiar pictate. Restul filelor sunt scrise de alţi copişti care n-au avut practica scrierii; scrisul este neîngrijit, semicursiv şi cursiv, executat de Buhan Nichita în 1818. Poezia cu litere latine, scrisă de Nestorie Damian în 1863, excelează prin lirism.

Pe pagina 84 s-a făcut însemnarea “Calendariu acum scos pe limba românească care s-au scris de mine robu lui D[u]mnezeu Buhan Nichita diacului de la Ilba, la anul D[o]mnului 1818, februarie în patru zile sau arăduit”. Format 17,5 x 11,5 cm.

Prima parte a manuscrisului a fost copiată în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi numai partea a doua este scrisă în anul 1818 şi în anii următori”39. Din acest Miscelaneu A. Socolan reproduce două file la Anexe40. Prezentăm la paginile 72-73 fragmente fotocopiate din acest manuscris.

În viaţa bisericească cu greu s-au putut înregistra evoluţii în a doua jumătate a secolului al XX-lea (1950-1989). Biserica a devenit pentru stat o instituţie care, dacă nu putea fi desfiinţată, trebuia marginalizată ori cât mai cu ostilitate întâmpinată. S-au ivit oprelişti de tot felul. Dar Dumnezeu a avut grijă de lăcaşurile sale şi de fiii săi. Părintele Andrei Todoruţ îşi aminteşte: “La venirea mea în Ilba (în 1962-n.n.), am găsit Biserica într-o stare atât de rea încât nu sunt cuvinte să o pot descrie. Biserica aşezată în mijlocul satului, lângă şoseaua naţională, era împrejmuită cu gard viu, clopotul era aşezat într-o schelă din lemn. Credincioşii frecventau biserica, regulat, dar au fost destul de nepăsători faţă de starea în care se afla.

Ştie numai bunul Dumnezeu câte discuţii, îndemnuri, chiar neplăceri am avut din această pricină. În treacăt pot aminti de reclamaţia pe care a făcut-o, la Cluj, unul dintre consilieri când am vrut să facem de jur-împrejurul bisericii gard din plase şi cu fundaţie de piatră, aşa cum este înspre şosea… Am fost nevoiţi să returnăm piatra la carieră, iar plasele au fost cedate, de binevoitorul creştin, parohiei Săbişa”41.

Vremurile – anii ‘60-’70-’80 – nu erau prea încurajatoare, ba erau mult prea neprietenoase cu biserica, cu preoţii, cu credincioşii care frecventau lăcaşurile de cult. Şi totuşi… În 1970 s-a construit gardul din piatră de la intrarea în incinta bisericii. S-au făcut reparaţii şi a fost zugrăvită biserica în exterior şi “trasă în terasit”. În 1980 a fost înălţată noua clopotniţă, lucrare din beton şi zidărie, realizată de maistrul Ioan Ştiru din Buzeşti şi zidarul Gavril Ananie din Ilba. Din aceasta, azi răzbat şi inundă zările sonorităţile a patru clopote de dimensiuni diferite. Calme sau zglobii, profunde ori diafane, vesele sau întristate, după cum este şi vestea pe care o transmit. Clopotul mare, de cca 2000 kg, a fost fabricat la Galaţi, este datat 1948 şi are inscripţionată destinaţia, anume “Comuna Ilba”. Sfinţirea a avut loc în anul 1961, preot paroh fiind Ioan Ştiru, conform unei fotografii din colecţia familiei Mariana şi Gheorghe Silaghi (foto, pagina 79).

Am răsfoit “Registrul de Procese-verbale”42 din anii 1983-1996, întocmite cu ocazia şedinţelor Consiliului parohial şi ale Comitetului parohial, în care sunt consemnate problemele aflate la ordinea de zi, dezbaterile şi hotărârile luate. Reiese din consemnările făcute că principala preocupare, din punct de vedere administrativ, în viaţa bisericească de aici era lăcaşul de cult, stringenta nevoie de a fi reabilitat, căutarea soluţiilor pentru angajarea lucrărilor, efortul financiar şi colectarea contribuţiilor băneşti etc. etc. Am selectat câteva fragmente în dorinţa de a se putea percepe dinamica lucrurilor, dimensiunea lor şi strădania preotului paroh de a antrena Consiliul parohial încredinţându-se că, anevoios, dar sigur, cele necesare se vor rezolva.

23 ianuarie 1983: “Primul corator, Ioan Falca, arată, în câteva cuvinte, că întâmpină mari greutăţi la încasarea sumelor pe care adunarea parohială le-a stabilit pentru executarea diferitelor lucrări pe care le vom face la biserică: clopotniţă, casă parohială, vopsitul tablei de pe acoperiş”. S-a luat hotărârea: “În anul curent se va împrejmui, din arenda tuturor cimitirelor, cimitirul nou, cu stâlpi de beton şi sârmă ghimpată”.

15 iunie 1983: “Pr. A. Todoruţ salută membrii Consiliului parohial prin câteva cuvinte binesimţite, mulţumindu-le că întotdeauna au înţeles să ia parte la şedinţă, ori de câte ori au fost convocaţi, arătându-le scopul acestei şedinţe şi anume: vopsirea şi repararea tablei de pe acoperişul bisericii, îndemnându-i să analizeze situaţia cu toată seriozitatea întrucât pe anumiţi pereţi plouă, lucru care va duce în final la deprecierea tencuielii exterioare”; hotărârea: “primul epitrop, Simion Falca, se va interesa la una din cooperativele meşteşugăreşti pentru a se face lucrarea”. În 5 iulie 1983 este prezentată. Hotărârea în consfătuire cu credincioşii.

21 august 1984: “Hotărârea Consiliului parohial: suntem de acord cu repararea, zugrăvirea şi pictarea bisericii, pentru motivul că din anul 1926, data terminării zidirii acestui sfânt lăcaş nu s-a mai reparat în interior şi roagă pe pr. A. Todoruţ de a face toate demersurile legale”. Hotărârea este prezentată în Adunarea parohială din 2 septembrie 1984.

16 iunie 1985: Se prezintă credincioşilor Hotărârea Consiliului parohial, anume: “o dată cu lucrările legate de pictură se vor reface toate lucrările care sunt necesare”, între care pardoseala etc.

6 august 1986: “Prezentarea devizului pentru pictarea bisericii. Pr. Todoruţ arată în câteva cuvinte că, respectând dorinţa majorităţii credincioşilor, ne-am adresat Sf. Arhiepiscopii de a ne trimite un specialist pentru întocmirea devizului pentru a putea picta biserica în interior. Devizul a fost întocmit de către dl. pictor Gh. Costiniu, în tempera grasă, la valoarea de 170.000 lei cu observaţia că trebuie respectat aşa-numitul caiet de sarcini. Pr. A. Todoruţ citeşte devizul întocmit şi dă explicaţiile necesare acolo unde e cazul, rugând pe membrii Adunării parohiale de a aduce o hotărâre. Membrii Adunării generale, luând în discuţie această problemă atât de arzătoare pentru noi, adoptă următoarea Hotărâre: aprobă devizul întocmit la suma de 170.000 lei, precum şi caietul de sarcini. Sumele necesare se vor încasa din donaţiile benevole ale credincioşilor”.

28 februarie 1989: “Problema schelei. Organizarea mesei pictorilor”.

23 aprilie 1989: Vânzarea sau repararea casei cantorale. “Primul epitrop Silaghi Gheorghe spune următoarele: nu sunt de părere ca să se vândă casa şi terenul, fiindcă a fost construită pentru cantor, ori în momentul în care vom avea nevoie de un cantor, unde îl vom aşeza”. Preotul A. Todoruţ precizează: “Casa nu se poate demola sau vinde fără a respecta anumite dispoziţii legale ca: aprobarea de către Adunarea parohială, întocmirea dosarului de demolare sau vânzare… este absolut necesar a se respecta vechiul hotar dintre casa cantorală şi grădina parohială care a fost ocupat abuziv, fără aprobarea Adunării”. Hotărâre: “Casa cantorală se va vinde având nevoie de bani”.

25 aprilie 1989: Probleme privind licitaţia pentru pictarea bisericii.

10 septembrie 1989: Hotărâre: “Se deleagă din partea Consiliului parohial credincioşii Gheorghe Silaghi, Ioan Zah şi Gheorghe Boitor de a lua legătura cu constructorul IJPP pentru a termina lucrarea, ca primăvara viitoare să putem începe pictarea bisericii.”

12 octombrie 1991: “recepţionarea pardoselii din biserică… lucrarea este foarte bine executată şi cu un gust deosebit. Pr. A. Todoruţ anunţă pe cei prezenţi că după negocieri cu executantul pardoselii, Vasile Cristea, s-a ajuns la o înţelegere în privinţa manoperei şi anume la suma de 12.500 lei, sumă pe care Vasile Cristea, văzând situaţia noastră financiară grea, a donat-o bisericii. Comisia de recepţie, luând act despre acest [gest] de bunăvoinţă a lui Vasile Cristea, aduce vii mulţumiri scriindu-l între ctitorii bisericii pe el şi familia sa”.

17 noiembrie 1991: “Negocierea [preţului] icoanelor de pe Iconostas şi din Altar cu pictorul Marcel Pop… s-a ajuns la stabilirea sumei de 60.000 lei…

30 decembrie 1991: “Problema lumânărilor în biserică… ducem o mare criză de lumânări, atât la diferitele servicii cât şi la pangar, din cauza că la Oficiu Protopopesc Baia Mare, la ora actuală, sunt la un preţ prea mare… Hotărâre: până la formarea unui fond, fiecare membru din Consiliul parohial să doneze, când poate, câte 5 kg de lumânări, indiferent de mărime, de culoare galbenă…

10 iulie 1993: “Amenajarea terenului de la intrarea în Sf. Biserică”.

3 octombrie 1993: “Pr. Andrei Todoruţ arată că a contactat 5 credincioşi şi anume: Nicolae Medveş, Andrei Todoruţ, Vasile Bozântan, Gheorghe Silaghi şi Gheorghe Palfi care s-au hotărât să suporte cheltuielile cu amenajarea spaţiului din faţa bisericii în formă de mozaic. În acest scop s-a luat legătura cu maistrul Vasile Cristea care a preluat lucrarea cu suma de 250.000 plătibilă numai în momentul recepţionării lucrării.”

Aşadar începând cu anul 1983 au prins viaţă planurile pentru a reabilita lăcaşul de cult care avea pe atunci în jur de 60 de ani de la zidire. Lucrările s-au desfăşurat timp de peste un deceniu, au fost grele, au început din iniţiativa unor credincioşi inimoşi, cu dragoste de Dumnezeu şi cu nădejdea că se vor ataşa proiectului toţi ori majoritatea locuitorilor Ilbei, dăruind şi jertfind timp, mână de lucru, bani… Nu a existat nici un fel de finanţare din partea altor instituţii ale statului sau de cult. Au stat alături de părintele Andrei Todoruţ şi s-au implicat în mod desăvârşit în realizarea acelor lucrări, curajoase şi costisitoare, dar necesare, majoritatea credincioşilor şi membrii aleşi în consiliile parohiale şi în comitetele parohiale dintre anii 1983 şi 1996, consemnaţi în Registrul de procese-verbale.

Din consiliile parohiale au făcut parte: Gheorghe Bălan, Gheorghe Boitor, Augustin Boitor, Ioan Bumbar, Maria Contra, Ilie Danciu, Octavian Danciu, Ioan Deghid, Toma Deghid, Aurel Falca, Ioan Falca, primcorator în 1983, Simion Falca, primcorator din 1983 până în 1986, Silviu Falca, Costan Filipaş, Ioan Laubner, Liviu Morar, Gavril Olariu, Ioan Palfi, Gheorghe Palfi, Gheorghe Silaghi , primcorator din 1986 şi în prezent, Ioan Zah, Dumitru Zete.

Membri ai comitetelor parohiale au fost: Aurica Barbur, Gheorghe Bălan, Anuca Boitor, Augustin Boitor, Gheorghe Boitor, Maria Boitor, Ioan Botârlă, Ioan Bozântan, Ioan Budai, Maria Contra, Octavian Danciu, Vasile Danciu, Aurel Falca, Silviu Falca, Gheorghe Filipaş, Alexandru Iosif, Ioan Man, Gheorghe Moldovan, Liviu Morar, Ioan Palfi, Gheorghe Petrişor, Gheorghe Rus, Mihai Timanoti, Ioan Zah, Gheorghe Zete.

Într-o sumară trecere în revistă, lucrările care s-au executat au fost:

1988: refacerea boltei în totalitate, repararea, retencuirea şi gletuirea pereţilor în interiorul bisericii;

1991: s-a executat pardosirea cu plăci din gresie a suprafeţei bisericii;

1992-1997: s-au realizat lucrările de pictură de către Marcel Pop;

• a fost îmbrăcat în lambriuri din lemn soclul (partea de jos a pereţilor) din interiorul bisericii, meşter fiind Vasile Pop din Tăuţi Măgherăuş;

• s-a confecţionat noul iconostas, din lemn de stejar, împodobit cu ornamente, forme sculpturale şi icoane pictate. Iconostasul, masa pe care se săvârşeşte proscomidia, şi rama icoanei de pe masa din altar au fost lucrate cu măiestrie de profesorul de sculptură Ion Cernovschi de la Şcoala Populară de Artă din Baia Mare, Astăzi, maestrul se află în America unde “practică” aceeaşi artă;

• au fost reparate şi vopsite ferestrele şi mobilierul;

• au fost cumpărate şi montate candelabre noi din cristal executate la Mediaş;

• s-a pavat cu plăci din marmură pridvorul deschis, de la intrarea principală în biserică.

La intrarea în biserică a fost aşezată o placă din marmură pe care sunt inscripţionate numele coratorilor care s-au aflat la cârma lucrărilor de renovare a bisericii (foto, pagina 85).

Biserica şi-a păstrat hramul “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” până astăzi.

Resfinţirea lăcaşului de cult, reînnoit, a avut loc la 13 iulie 1997 cu participarea Înalt Preasfinţitului Justinian Chira, Episcopul Ortodox al Maramureşului şi Sătmarului, a preotului de vrednică pomenire, Ciprian Suărăşan, atunci vicar administrativ al Eparhiei Maramureşului şi Sătmarului, a preotului Ioan Filip, protopopul de atunci al Protopopiatului Baia Mare, a unui sobor de preoţi şi diaconi: preoţii de vrednică pomenire, Liviu Bob, paroh în Cicîrlău şi Valerian Marian, paroh în Săbişa, preot Gheorghe Pop, paroh în Seini, diacon Sorin Gheorghe Tomoioagă şi diacon Jean Ives Suărăşan Pop.

Slujba de resfinţire a lăcaşului, Liturghia arhierească, cuvintele de învăţătură şi de apreciere a jertfei tuturor celor implicaţi, păstoriţi de părintele paroh Andrei Todoruţ, au fost momente de mare sărbătoare, o cunună de bucurie, de mulţumire şi de laudă adusă lui Dumnezeu.

Cu acest prilej, părintelui Andrei Todoruţ, slujitor al Bisericii din Ilba din 1962, i-au fost apreciate ostenelile, buna chivernisire şi activitatea pastorală prin acordarea titlului de iconom stavrofor (cu însemnele: cruce pe piept şi brâu roşu).

***

La 23 octombrie 1999, cu ocazia sărbătoririi a 230 de ani de învăţământ românesc la Ilba, doamna Florica Trantea, profesor de limba română la şcoala din sat, azi coristă, a spus între altele: “O contribuţie însemnată la ridicarea satului, a şcolii, au avut-o preoţii care i-au păstorit pe credincioşii de aici şi care, prin muncă şi sfaturi duhovniceşti, au înălţat şi păstrat unitatea de credinţă a comunităţii noastre: Patriciu Bârlea, Alexandru Ardelean, Vasile Şimon, Ioan Ştiru, Andrei Todoruţ, preotul din prezent al parohiei Ilba. Activitatea pe care a desfăşurat-o aici părintele Andrei, împreună cu numeroşi credincioşi inimoşi, a făcut să avem astăzi un lăcaş de cult de o rară frumuseţe, pentru care ţinem să-i mulţumim. În orice loc te-ai afla, în biserică, eşti învăluit în lumina dragostei şi harului ce se revarsă din sfinţenia icoanelor pictate de mâna de aur a tânărului pictor Marcel-Dănuţ Pop, stabilit în Ilba, prin căsătorie. Ne încântă auzul, ne cheamă la liturghii şi ne apără glasul, unic prin sonoritate, al clopotelor, donaţie a credincioşilor Gheorghe şi Varvara Danciu, prin a căror jertfelnică dăruire s-au ridicat şi cele două sfinte cruci de la intrarea în curtea bisericii.”43

În anul 2006, păstorirea credincioşilor din Ilba a fost încredinţată părintelui Ioan Zorel Buia, postul devenind vacant, prin pensionarea preotului Andrei Todoruţ, care a continuat să slujească în biserică şi să locuiască în casa proprietate personală din Ilba până azi, în 2012. Cu energia tinereţii şi cu dragoste pentru biserică şi pentru enoriaşi, noul preot paroh a continuat să realizeze în parohie lucrări ce se impuneau. Astfel, a fost reabilitată casa parohială, construcţia ei datează de la anul 1870, din timpul slujirii în biserica din Ilba a preotului Ioan Pop.

De asemenea, în anul 2007 s-a pavat trotuarul din faţa bisericii şi rigola (şanţul) cu dale din beton, lucrare executată de Gheorghe Haiduk. S-au făcut reparaţii şi s-a vopsit acoperişul bisericii în 2008, iar în 2009 au fost înlocuite geamurile vechi, din lemn, cu geamuri termopan şi s-a montat instalaţia de încălzire.

Cele două cimitire, astăzi în folosinţă, au fost împrejmuite cu garduri care au fundaţii din beton, în cursul anilor 2010-2011, iar pentru serviciul religios au fost cumpărate diverse bunuri de cult. Toate lucrările au putut fi realizate cu contribuţia lăudabilă a credincioşilor, din donaţiile lor, şi prin preocuparea membrilor consiliului parohial din care, în prezent fac parte: Gheorghe Silaghi, primcorator, Gheorghe Barbur, Vasile G. Bozântan, Vasile I. Bozântan, Vasile Danciu, Petre Erdeli, Aurel Falca, Silviu Falca, Antonel Jurje, Sorin Lupşa, Nicolae Medveş, Sorin Olar, Gabriel Varga.

În cadrul programului de construire a capelelor de cimitir, în comună, s-a derulat de către primărie şi consiliul local proiectul pentru realizarea, în Ilba, a modernei capele din vecinătatea cimitirului de la Biserica Veche şi în apropierea casei parohiale. Acest important obiectiv pentru serviciile religioase care ţin de ritualul înmormântării a fost sfinţit la data de 7 aprilie 2012, în Sâmbăta lui Lazăr, de către Preasfinţitul Iustin Hodea Sigheteanul, arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului. La slujba de sfinţire urmată de parastasul întru pomenirea celor trecuţi în veşnicie, au participat părintele Fabian Coroioan, protoiereu al Protopopiatului Ortodox Baia Mare, şi un sobor de preoţi: Sebastian Bob, din Cicîrlău, Cosmin Sălăjan, din Cicîrlău Vii, Sorin Costinaş, din Bîrgău şi Alin Dobra, din Handalul Ilbei, invitaţi de părintele paroh din Ilba, Ioan Zorel Buia. Au dat răspunsuri corurile bisericeşti din Ilba, dirijat de profesor Lotica Vaida, şi din Cicîrlău, dirijat de profesor Mihaela Bob. Ceremonialul s-a desfăşurat în prezenţa primarului comunei, domnul general dr. Vasile Zete, a viceprimarului Ioan Bledea, a membrilor Consiliului Local Cicîrlău şi a unui mare număr de credincioşi din comună (foto, pag. 94, 95, 96, 97, 98).

Preoţii slujitori în Parohia Ilba

de-a lungul secolelor, răstimpul şi aspecte

ale vieţii, ostenelilor şi jertfelniciei lor

1698Toader. Despre acest preot ne relatează părintele Andrei Todoruţ. P.C. Sa arată că în turnul bisericii, înainte de a fi renovată, s-a găsit o “Sfântă Evanghelie” cu însemnări făcute de “Popa Toader din Ilba” Din cele scrise reieşea că a fost cumpărată cu 5 zloţi la 1703. Cartea avea coperţi din lemn, învelite în piele şi a fost predată de părintele Andrei Todoruţ fondului de carte veche al Protopopiatului Ortodox Baia Mare, prin anii 1970.

1789Mihai(l) Oros. Pe un “Pentecostarion”, tipărit la Blaj în 1768, de Petru Papavici, este consemnată prezenţa în Ilba a acestui preot astfel: “Această sfântă şi dumnezeiască carte, “Pentecostarion”, o au cumpărat Maroşan Petru pă sama sfinţii biserici de la Ilba drept 16 zloţi, ca să fie lor pomană întru [i]ertare păcatelor, alui Moroşan Petre, Anisie şi Costan Ioan, Marie, Ioana, iproci (şi pruncii – n.n.) Şi pentru sufletele celor mai denainte răposaţi Grigorie, maica sa Petra şi Parasca Iacob, Odotie, iproci. Anii Domnului 1789, Mai în 14 zile, fiind Parohus locului într-acee vreme Mihai Oros”.44

1792Mihail Maxim. Pe un “Triodion” tipărit la Blaj în 1771, găsit la Bârgău, se afla următoarea însemnare: “Această S[fân]tă carte este anume a lui Mihail Maxim, parohuşulu de la Ilba (apoi s-a şters şi s-a corectat Cicîrlău – n.n.). Scris-am în anul 1792 ianuarie 30”. Mai apare o însemnare pe coperta din spate făcută în 1829: “Această Sfântă Strasnicu e a S[fintei] Biserici din Cicârlău Mare”45. Pe un “Octoih” neidentificat, de asemenea este făcută o însemnare din care reiese că acest preot a slujit în Ilba, în acelaşi timp fiind diac Ioan Dordiu: “Dordiu Ioan, diacul din Ilba, pă banii bisericii în drept 4 florinţi, ca să fie […] de Ilba şi am dat pentru legatul şase mărieşi […]. Scris-am eu, Maxim Mihail, fiind paroh în Ilba. 1792 [m]ai 25.46 Numele acestui preot apare şi în anul 1800, când e paroh în Cicîrlău, pe un “Apostol” tipărit la Blaj în 1765.

În secolul XVIII-XIX au slujit la Ilba şi următorii preoţi despre care nu avem date47:

Grigore Erdeli

Ilie Nitean

Vasile Lazăr

Ioan Boitor

Ioan Roman

Ştefan Boroş

Ştefan Cherecheşiu

1858,1865,1867 – Ioan (Johannes) Varna

1871; 1879; 1885 – Ioan Pop. A construit două case parohiale, cea actuală şi una aproape de gară. De asemenea în timpul pastoraţiei sale s-a construit o casă cantorală peste drum de Biserica Veche a cărei soartă – vânzare, demolare sau reparaţie – s-a discutat într-un consiliu parohial în 23 aprilie 1989. Se presupune că preotul Ioan Pop ar fi înmormântat în cimitirul de la Biserica Veche48 .

1890; 1903-1904 şi 1916 până prin 1921 – Simion Anderco. A fost membru ordinar al ASTRA. I s-a datorat construirea Şcolii confesionale pe malul stâng al Văii Handalului, lângă podul din sat, înspre dealurile din nord. Clădirea a primit numeroase alte funcţionalităţi după ce s-a construit şcoala din cărămidă. A fost demolată după 1970. Există părerea că, împreună cu soţia sa, ar fi înmormântaţi în Cimitirul de la Biserica Veche.49

1919-1929Gheorghe Tohătan. Venit de la Sălsig, a slujit în Biserica Veche din Ilba, de a cărei înfăţişare este îngrijorat şi întreprinde acţiunea de construire a Bisericii noi din cărămidă. Cere sprijin românilor plecaţi în America prin următoarea scrisoare:

Este semnatarul Contractului de întreprindere a lucrărilor în vederea edificării noii biserici, cea în care se fac slujbele religioase astăzi. Sub păstorirea sa a fost construită şi s-a făcut sfinţirea acesteia în 1926, păstrându-se hramul “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.

1932 – Cosma Vasile, cantor-învăţător şi preot ortodox.

1931-1948 – Patriciu Bârlea. Păstoreşte credincioşii din parohia Ilba cu filiile Săbişa şi Handalul Ilbei. În Handalul Ilbei a construit biserică, sfinţită în 1937, iar la Ilba se îngrijeşte de pictarea bisericii după care, la 31 octombrie 1943, lăcaşul e resfinţit. A organizat reuniuni de cântări mariane atât în Ilba (1934) cât şi în filii, precum şi o asociaţie a tineretului sub patronajul Sf. Aloisiu Gonzaga. Lasă o colecţie de arhivă.

1950-1954 – Alexandru Ardelean (transferat la Mocira)

1954-1959 – Vasile Şimon (pleacă la Chiuzbaia)

1959-1962 – Ioan Ştiru. În timpul slujirii P.C. Sale, la Ilba s-a construit o clopotniţă din lemn, a fost cumpărat şi s-a sfinţit clopotul mare de cca 2000 kg. Era bun orator şi s-a implicat în activităţi culturale. A fost dirijor al corului, iar doamna preoteasă a condus echipa de dansuri. A plecat din Ilba la Satu Mare.

1962-2006 – Andrei Todoruţ .

S-a născut la 17 iulie 1922, din părinţi ţărani, Ambrozie şi Iuliana, în satul Băbdiu, comuna Bobâlna, judeţul Cluj. A avut un frate, Vasile, mort în 1945 în Munţii Tatra, şi o soră mai mică cu 8 ani, absolventă de liceu, care, în prezent, locuieşte la Oradea. Fiind “o fiinţă plăpândă şi bolnăvicioasă”, a făcut două clase primare în satul natal, dar clasele a III-a şi a IV-a le-a urmat la Dej şi poartă frumoasă amintire învăţătorului de aici, Gheorghe Oprea. În anul şcolar 1934/1935 intră la Gimnaziul “Andrei Mureşanu” din oraşul Dej, pe care îl absolvă în 1938/ 1939 şi intră, la aceeaşi instituţie şcolară, în ciclul superior, liceal, conform treptelor de învăţământ ale timpului, unde rămâne şi în vremea Dictatului de la Viena (1940-1944). La bacalaureat se situează pe primul loc între şapte sute de candidaţi.

S-a înscris la Academia Teologică Ortodoxă din Cluj pe care a absolvit-o ca şef de promoţie. Se căsătoreşte la 23 august 1945 cu Ana Revnic din Tiocu de Jos, apoi este numit, la 1 noiembrie 1946, preot în comuna Cupşeni din Ţara Lăpuşului. Această comună, spune părintele, a fost mulţi ani, înainte de 1918, reşedinţă a Protopopiatului Szolnokului, instituţie care a avut diferite denumiri, şi era încadrată în Mitropolia Ortodoxă de la Sibiu. De la 1 aprilie 1949 a fost transferat la Parohia Lăpuşul Românesc. Din lipsă de preoţi, a slujit şi în multe sate din jur: Larga, Suciu de Sus, Groşii Ţibleşului, până în 1953, păstrând adevărata credinţă şi păstorindu-i, în unitate, pe cei ce i-au fost încredinţaţi, timp de 14-15 ani. Cu luptă şi jertfă. În locul oricăror frustrări, pe care le-ar fi putut simţi enoriaşii săi, le-a pus în suflet credinţa în Unul singur Dumnezeu. “Cu mine s-a împlinit îndemnul Sf. Apostol Pavel: Faceţi-vă tuturor – toate”, afirmă Sfinţia Sa.

La 1 octombrie 1962, de la Lăpuşul Românesc a fost transferat la Ilba, unde, când a sosit, a înţeles că nu-i va fi uşor: oameni mândri, “necedând la nimeni”, clopot… de 1850 kg în aşteptarea aşezării într-o clopotniţă pe măsură, biserica având “pereţi exteriori ce-şi arătau cărămida din care au fost făcuţi, o filie… la 5 km distanţă în care erau 20 de familii de creştini ortodocşi şi am lăsat-o în 2001 cu 80. Cât s-a făcut, cu ajutorul şi cu mila lui Dumnezeu s-a făcut! Dacă privesc la călătoria mea pe aici… pot să arăt că Ilba e, poate, singura parohie din Episcopie în care nu există nici o sectă şi unde, în 1990, credincioşii n-au dorit a trece la greco-catolici, deşi erau vânaţi.

Dumnezeu, Unul Tată Atotştiitorul, m-a ajutat, iar eu i-am îndemnat pe toţi cei împovăraţi să creadă în post şi rugăciune şi să dea ascultare cuvintelor Mântuitorului Iisus Hristos care spune lămurit: Fără de mine nu puteţi face nimic!”51

În 2006 părintele Andrei Todoruţ s-a pensionat. A rămas locuitor în Ilba, până acum, în 2012, la 90 de ani. A continuat să oficieze Sfânta Liturghie în Biserica din Ilba, alături de succesorul Domniei Sale preotul paroh Ioan Zorel Buia, dar şi în parohiile din jur când a fost solicitat.

2006 şi în prezent – Ioan Zorel Buia

S-a născut la 24 septembrie 1977 în Şomcuta Mare, din părinţii Ioan şi Maria. Este al doilea fiu, în familie, după Clara, o soră mai mare cu 7 ani. A urmat Şcoala cu clasele I-VIII din Pribileşti (1984-1992), apoi cursurile Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare (1992-1997). A studiat la Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna”, Secţia Teologie Pastorală, din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu (1997-2001). În anul 2002 s-a căsătorit cu Cătălina-Georgiana Bauer din Sibiu, de profesie economist.

Căsnicia părintelui a fost binecuvântată cu doi copii: Theodor, născut la 23 septembrie 2004, şi Victor, născut la 23 februarie 2008.

A fost încadrat ca pedagog şi profesor la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare (2002-2005), timp în care urmează cursurile de masterat în Teologie, Secţia Biblică, la Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna” din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu (2003-2005).

La 30 ianuarie 2004, de sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile, Grigore şi Ioan este hirotonit întru diacon în Catedrala Eparhială „Sfânta Treime” din Baia Mare de către Preasfinţitul Iustin Hodea Sigheteanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului – în momentul hirotoniei atribuindu-i-se şi numele de preoţie Ioan. La 30 mai 2004 – în ziua de Rusalii – este hirotonit întru preot pe seama Seminarului Teologic Liceal Ortodox Român „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare de către Preasfinţitul Iustin Hodea Sigheteanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului. De la 1 octombrie 2005-până în prezent îndeplineşte funcţia de secretar protopopesc la Protopopiatul Ortodox Român Baia Mare, iar de la 1 martie 2006 şi în prezent este preot paroh la Parohia Ortodoxă Română Ilba, Protopopiatul Ortodox Român Baia Mare.

***

În memoria enoriaşilor din Ilba şi în filele unor documente sunt păstrate următoarele nume ale credincioşilor care au onorat cu serviciile lor viaţa bisericii:

Cantori – învăţători:

Ioan Cosma (1873)

Florian Cosma (1865, 1867)

Cantori:

Ioan Abrudan

Vasile Danciu

Gheorghe Bran

Ioan Ardelean

Gheorghe Petrişor – în prezent

Făt – îngrijitor:

Achim Goje

Ioan Petrişor

Gheorghe Bălan

Gheorghe Mateşan

Nicolae Ilieş – în prezent.

(Extras din cartea: Lumini ale dăinuirii. Ilba. Pagini de monografie, Autori: Vaida Lotica si Vaida Simion, Editura Eurotip, 2012)

Retele sociale: RSS Facebook Twitter Google del.icio.us Stumble Upon Digg Reddit

close window

Service Times & Directions

Weekend Masses in English

Saturday Morning: 8:00 am

Saturday Vigil: 4:30 pm

Sunday: 7:30 am, 9:00 am, 10:45 am,
12:30 pm, 5:30 pm

Weekend Masses In Español

Saturday Vigil: 6:15pm

Sunday: 9:00am, 7:15pm

Weekday Morning Masses

Monday, Tuesday, Thursday & Friday: 8:30 am

map
6654 Main Street
Wonderland, AK 45202
(513) 555-7856