Sabisa


Preot Paroh Andreica Daniel
    • nascut la 09.05.1979 – Baia Sprie,
    • iconom stavrofor,
    • Loc. Sabisa, nr. 57, cod 435401, jud. Maramures,
    • Tel: 0740600508,

 

„Sfântul Mucenic Dimitrie”

  • Biserica de zid „Sfântul Mucenic Dimitrie” – 1836,
  • 765 credinciosi

Istoricul Parohiei Ortodoxe Săbişa

 

Atestarea documentară a localităţii Săbişa cât şi a comunităţii religioase datează din anul 1406, când pe aceste meleaguri trăiau români care munceau pământul, iar mai târziu la minele din apropiere.

Se spune că satul se afla undeva pe dealuri, însă istoria şi vremurile i-au strămutat pe săteni pe actuala vatră a satului.

Ca în aproape toate localităţile din Transilvania, şi în Săbişa a ajuns prigoana austro-ungară obligând sătenii să treacă la cultul greco-catolic, împreună cu toată documentaţia parohială.

După ce satul s-a strămutat în vale , s-a zidit această Sfântă Biserică cu Hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir” în anul 1836, prin jertfa dreptcredincioşilor creştini din Săbişa.

De-a lungul istoriei parohia Săbişa a fost filie la parohia Ilba, iar după anii 60 a devenit parohie având casă parohială şi preot paroh. Istoria a consemnat mai multe nume de preoţi care au păstorit credincioşii din Săbişa dintre care amintim: în ani 50 Pr. Protosinghel Calistrat Lăcătuşu; între anii 55-60 Pr. Goron Romul; între anii 60-63 Pr Ioan Ştiru, paroh la Ilba; între anii 63-68 Pr. Ioan Câmpeanu; între anii 68-70 Pr. Ioan Codaţi, car a plecat la parohia Dumbrăviţa; între anii 70-75 Pr. Bufnea Ioan, iar din anul 1976 până în anul 2008 când a trecut la cele veşnice Pr. Valer Marian, care a avut cea mai lungă perioadă de păstorire la Săbişa, de 32 de ani, având şi mai multe realizări pe plan administrativ cât şi pastoral dintre care amintim: între anii 1993-1995 s-au realizat lucrări de renovare a bisericii, înlocuindu-se iconostasul prin jertfelnicia bunului credincios Vasile Pintea, iconostas realizat de către meşterul Vasile Chici iar pictura de către pictorul Teodor Ştefan, sub păstorirea preotului paroh Marian Valer. Sfinţirea iconostasului a fost săvârşită de către Î.P.S JUSTINIAN CHIRA Arhiepiscopul Maramureşului şi Sătmarului la data de 17 septembrie 1995.

Între anii 2001-2003 a fost refăcută pictura de către pictorul Marcel Pop de Buşag, ajutat de Valer Pop. Sfinţirea picturii a fost săvârşită de către Î.P.S JUSTINIAN CHIRA Arhiepiscopul Maramureşului şi Sătmarului la data de 21 septembrie 2003.

La data de 1 noiembrie 2008, a fost numit preot paroh Andreica Daniel.

Între anii 2009-2011 s-au realizat ample lucrări de renovare atât la Biserică, cât şi la casa parohială. La Biserică au fost înlocuite geamurile, a fost vopsită şi reparată tabla de pe acoperiş, s-a reparat tencuiala exterioară şi s-a vopsit în totalitate Biserica.S-au refăcut în totalitate scările şi s-au placat cu piatră, s-a vopsit gardul bisericii şi s-a introdus reţeaua de alimentare cu gaz metan şi s-a făcut instalaţia de încălzire. S-au realizat şi unele lucrări interioare: s-a refăcut în totalitate Masa Sfântului Altar, s-a recondiţionat iconostasul şi s-a refăcut pardoseala. Au fost schimbate unele obiecte bisericeşti vechi, începând cu cele de pe Sfânta Masă şi continuând cu cele de uz liturgic. S-a refăcut sistemul de iluminare a bisericii pe timp de noapte. Toate aceste lucrări s-au realizat prin purtarea de grijă a preotului paroh Daniel Andreica şi prin contribuţia credincioşilor din parohie şi a unor binefăcători.

În acelaşi timp s-au executat lucrări de modernizare în totalitate a casei parohiale cât şi a anexelor.

La împlinirea a 175 de ani (1836-2011) de la construirea Bisericii Ortodoxe din Săbişa, în data de 18 septembrie 2011, duminica după Înălţarea Sfintei Cruci, a avut loc slujba de târnosire, săvârşită de P.S.Sa JUSTIN HODEA SIGHETEANUL, episcop vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, înconjurat de un frumos sobor de preoţi şi diaconi în prezenţa unui număr mare de credincioşi din localitate şi împrejurimi.

În anul 2011 Parohia Ortodoxă Săbişa avea un număr de 691 credincioşi.

Târnosirea Bisericii Ortodoxe din Săbişa s-a făcut când Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române era Prea Fericitul Părinte Dr. DANIEL CIOBOTEA; Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, Î.P.S Dr. ANDREI ANDREICUŢ; Episcop al Maramureşului şi Sătmarului, Î.P.S JUSTINIAN CHIRA; Preşedinte al României, d-l Traian Băsescu; Prefect al judeţului Maramureş, d-l Sandu Pocol; Primar al oraşului Seini d-l Adoreanu Kraiger Zamfir; Protoiereu al Băii Mari, pr. Fabian Coroian; Preot paroh Daniel Andreica; Epitrop Fericean Dorin; Cantori Petre Pop şi Ardelean Gheorghe.

Marea sărbătoare a târnosirii a constituit un moment de mare bucurie duhovnicească pentru toţi credincioşii localităţii Săbişa. Prin aceasta s-a desăvârşit lucrarea ctitorilor şi binefăcătorilor sfântului lăcaş.

Înscrie Doamne în „Cartea Vieţii” pe toţi ostenitorii, jertfitorii şi închinătorii acestui sfânt lăcaş. AMIN!

Retele sociale: RSS Facebook Twitter Google del.icio.us Stumble Upon Digg Reddit

close window

Service Times & Directions

Weekend Masses in English

Saturday Morning: 8:00 am

Saturday Vigil: 4:30 pm

Sunday: 7:30 am, 9:00 am, 10:45 am,
12:30 pm, 5:30 pm

Weekend Masses In Español

Saturday Vigil: 6:15pm

Sunday: 9:00am, 7:15pm

Weekday Morning Masses

Monday, Tuesday, Thursday & Friday: 8:30 am

map
6654 Main Street
Wonderland, AK 45202
(513) 555-7856