„Învierea lui Hristos vazând, sa ne închinam Sfântului, Domnului Iisus, Unuia Celui fara de pacat. Crucii Tale ne închinam Hristoase, si Sfânta Învierea Ta o laudam si o slavim; ca Tu esti Dumnezeul nostru, afara de Tine pe altul nu stim, numele Tau numim. Veniti toti credinciosii sa ne închinam Sfintei Învierii lui Hristos ca iata a venit prin cruce bucurie la toata lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, laudam Învierea Lui, ca rastignire rabdând pentru noi, cu moartea pe moarte a stricat”.(din cântarile Învierii)

Aceste cuvinte le rosteste crestinul dupa ce se Împartaseste si primeste Sfânta si Dumnezeiasca Cuminecatura în gura sa. Tot trupul i se umple de bucurie si de lumina atunci-Sufletul sau si inima salta. Pentru el-pentru Cel ce s-a împartasit este o mare sarbatoare în ziua aceea si înaltându-se cu gândul catre cer, multumeste Prea Bunului Dumnezeu si zice:

„O, Pastile cele mari si prea sfinte, Hristoase!
O, Întelepciunea si Cuvântul lui Dumnezeu si Puterea!
Da-ne noua sa ne împartasim cu Tine, mai cu adevarat,
în ziua cea neînserata a Împaratiei Tale.”

Bucuria pe care o traim când ne împartasim, o gustam mai ales în aceasta sfânta zi, ziua Învierii Domnului, care este „sarbatoarea sarbatorilor, praznicul praznicelor, în care toate se umplu de lumina si cerul si pamântul si cele dedesubt.” Pentru ca moartea acum a fost înfrânta, iadul a fost biruit, portile raiului s-au deschis, iar noi toti care credem si marturisim ca Hristos a înviat, care ne-am marturisit pacatele, ne-am umplut de speranta; ca la sfârsitul vietii, Domnul ne va întâmpina, în pragul împaratiei Sale si ne va zice:
„Veniti, binecuvântatii Tatalui Meu, mosteniti împaratia cea pregatita voua de la întemeierea lumii, caci flamând am fost si mi-ati dat sa manânc; însetat am fost si mi-ati dat sa beau; strain am fost si m-ati primit; gol am fost si m-ati îmbracat; bolnav am fost si m-ati cercetat; în temnita am fost si a-ti venit la mine…” iar noi cu umilinta vom zice: „Doamne, când, Te-am vazut flamând si însetat si strain si gol, bolnav sau în temnita si am venit la Tine?” .Împaratul, raspunzând, va zice: „Adevarat zic voua, întrucât ati facut unuia dintre acesti frati ai mei, prea mici, Mie Mi-ati facut”. (Matei 25,34-40)
Iata, a sosit din nou Sfânta Înviere, pentru ca sa se faca lumina în inima, în casa, în viata noastra-sa ne înseninam chipul cu dragoste, cu mila si binefacere, în aceste zile de sarbatoare.
Pentru un crestin sarbatorile sunt un dar de la Dumnezeu în care credinciosii prin fapte bune risipesc întunericul vietii.
Si noaptea Învierii Domnului, ca si noaptea Nasterii Domnului, lumea este mai plina de lumina decât în cea mai senina zi de vara.
În noaptea Învierii Domnului, biserica pare un munte de lumina-cum a fost: muntele Sinai când Domnul Savaot s-a coborât înconjurat de cete ceresti si i-a dat lui Moise tablele legii, ca muntele Taborului când Domnul s-a schimbat la fata, si a grait despre lege si profeti cu Moise si Ilie, ca muntele Fericirilor, unde Iisus vazând multimile, i s-a facut mila de ele si le-a aratat care este izvorul fericirii si al bucuriei (Matei 5,1-12) ca muntele Golgota, care s-a cutremurat si în fata caruia soarele s-a întunecat când, Soarele Hristos Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul, si-a dat viata pentru noi; ca muntele cel Sfânt, de pe care Domnul s-a înaltat la ceruri si sade de-a dreapta Tatalui-de unde conduce lumea-pentru ca l-a biruit pe Satana care a îndraznit sa-L ispiteasca, ducându-L pe un munte înalt de unde I-a aratat într-o clipa toate împaratiile lumii, zicându-i: Tie îti voi da toata stapânirea aceasta si stralucirea lor… daca Tu te vei închina înaintea mea.
Înapoia Mea, satano i-a raspuns Mântuitorul, caci scris este: „Domnului Dumnezeului tau sa te închini si numai Lui Unuia sa-I slujesti” (Luca 4,5-8).
A doua ispita, i-a venit Domnului din partea ucenicilor Sai când unul dintre ei, din zel prea omenesc cauta sa-l abata de la suferinta, de la patimi si de la moartea Sa pe cruce.
Si la aceasta, Domnul, întorcându-se si uitându-se la ucenicii Sai, i-a zis: ”Mergi, înapoia mea, satano! Caci tu nu cugeti cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor” (Marcu 8,33).
„Eloi, Eloi lama sabatani, care se talmaceste: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai parasit?” (Marcu 15,34) a fost al treilea moment greu din viata Fiului lui Dumnezeu. Când firea lui omeneasca a trecut prin cea mai grea suferinta, pentru ca: „din cauza pacatelor noastre, Iisus Hristos, fiind rastignit pe cruce nu avea nici chip, nici frumusete ca sa ne uitam la El si nici o înfatisare ca sa ne fie drag”.
Dispretuit era si cel din urma dintre oameni, om al durerilor si cunoscator al suferintei, unul înaintea caruia sa-ti acoperi fata dispretuit si nebagat în seama. Dar El a luat asupra-si durerile noastre si cu suferintele noastre s-a împovarat. Si noi Îl scoatem pedepsit, batut si chinuit de Dumnezeu. Dar El fusese strapuns pentru pacatele noastre si zdrobit pentru faradelegile noastre.
El a fost pedepsit pentru mântuirea noastra si prin ranile Lui noi toti ne-am vindecat. (Isaia 53.2-5)
„Eloi, Eloi, lama sabahtani? Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai parasit?, repeta Iisus Hristos cuvântul profetului (Ps. 21,1).
Iata, cu ce pret mare am fost rascumparati, iata cât de mare a fost suferinta, prin care am ajuns la Înviere, care este cea mai mare biruinta pentru noi toti.
Atunci Iisus Hristos era acoperit de toate pacatele lumii, si de aceea Tatal si-a întors fata de la El. Atunci Iisus Hristos luase asupra Lui vina tuturor oamenilor. Atunci asupra Domnului apasau toate faradelegile si nedreptatile, prin care creatura a fost în stare sa-L raneasca pe Dumnezeu
Acolo, pe Cruce, în momentul acela, cu trupul plin de rani si cu sufletul sângerând si mai dureros, se afla Fiul lui Dumnezeu, când a strigat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce m-ai parasit?”
În acest strigat era glasul tuturor fiilor lui Adam, a tuturor celor care din pricina pacatelor L-au pierdut pe Dumnezeu.
Ranile Domnului nu s-au închis înca, Mielul lui Dumnezeu sângereaza si acum. Hristos, împreuna cu Biserica Sa, sufera pentru fiecare suflet care este ranit, lovit si ispitit de satana si de slujitorii lui.
El, Domnul, a fost rastignit pe cruce de catre fiii întunericului, de poporul pe care Dumnezeu l-a ales ca sa pregateasca calea pentru Fiul pe care Tatal L-a trimis, ca sa mântuiasca tot neamul omenesc de osânda, de moarte de iad. Dar dupa cum am spus Duhul Sfânt, prin Sfântul si luminatul apostol si evanghelist Ioan, Cuvântul si Fiul lui Dumnezeu prin care toate s-au facut din câte s-au facut, „Întru ale Sale a venit, dar ai Sai nu L-au primit”. (Ioan 1-11)
Chinuit si rastignit a fost Fiul lui Dumnezeu si de lumea pagâna, care era în agonie, total robita de satana, care umpluse lumea de idoli, de dumnezei straini, care îi înstraina pe oameni, de Dumnezeu cel adevarat si viu.
Toti zeii si dumnezeii în care credeau si se închinau toate popoarele înainte de venirea Fiului lui Dumnezeu, erau demoni, înselatori, care nu aduceau nici o lumina sau bucurie pe pamânt.
Rastignit este Domnul si astazi de eretici, de toti cei ce strecoara în potirul cu învatatura cea curata a Bisericii lui Hristos, otrava ucigatoare a ereziei rastalmacind scripturile „spre a lor pierzare”, dupa cum zice Scriptura (II Petru 3,16), si hulind pe Duhul Sfânt care conduce Biserica Ortodoxa, acestia falsifica Scriptura si închid drumul ce-i duce pe oameni catre cer. Ereticii, rastalmacind Cuvântul lui Dumnezeu, fara sa-si dea seama de multe ori, îi duc pe oameni pe o cale fara har si fara viata ce duce la iad, dupa cum zice Scriptura: ”Unele cai par drepte în ochii omului, dar sfârsitul lor sunt caile mortii.” (Pilde 14,12)
Ereziile au adus un rau mult mai mare pentru mântuirea lumii, decât a adus lumea pagâna.
Rastignit a fost si este Iisus Hristos de ateismul, materialismul si nihilismul modern care a ucis zeci de milioane de crestini, au profanat si au darâmat mii de biserici si de altare, si continua sa lupte si azi împotriva Crucii lui Hristos.
Rastignesc si însângereaza adânc pe Iisus Hristos si acum, ura si dusmania dintre frati. Egoismul, raceala si nepasarea fata de cei sarmani, de vaduve, de batrâni, de orfani, fata de cei neputinciosi si bolnavi, fata de toti cei rataciti pe caile pierzaniei.
Fiecare casa de toleranta, fiecare cârciuma, fiecare local în care domneste desfrâul si pacatul, provoaca lui Iisus Hristos dureri mult mai mari, decât durerile pe care le-a suferit pe Golgota.
Am primit îndemnul sa va vorbesc despre patimile, despre suferintele, despre ranile Mântuitorului, în aceasta zi plina de lumina, zi în care bisericile noastre sunt mai vesele parca. Zi în care cugetele si mintea tuturor este mai limpede si inima mai curata, zi în care preotii s-au îmbracat în vesmintele cele mai frumoase, si în care clopotele tuturor bisericilor cânta mai vesele si ne cheama mai cu putere sa ne trezim, sa ne ridicam, sa ne înarmam cu armele duhului: adevarul, pacea, credinta si dragostea. (Ef. 6,14-17)
Sa ne aducem aminte ca suntem crestini, „Neam sfânt, popor ales de Dumnezeu”. (I Petru 2,9)
Aceasta este ziua Domnului, în care trupul nostru este mai curat, si sufletul nostru mai luminat, pentru ca toti cei ce sunteti aici, ati trecut prin baia pocaintei, v-ati marturisit pacatele, v-ati împartasit cu Trupul si Sângele Domnului.
În aceasta zi aveti si voi în trupul vostru un strop din Sângele lui Iisus Hristos, si un strop din lacrima lui Iisus Hristos si a Maicii Domnului în ochiul vostru.
În aceasta zi ne-am îndreptat gândul si sufletul catre toti cei ce preamaresc ziua mare a Învierii Domnului, si în dragoste si cu respect si cu încredere va rog sa ma ascultati.
Lumea sta azi pe un vulcan. Popoarele stau pe un munte de foc. Este greu pamântul de unelte diabolice, de arme care sunt în stare sa pustieasca tot pamântul. Este destul un semn, si cultura si civilizatia sa dispara de pe pamânt. De acest lucru suntem convinsi toti. De acest lucru sunt constienti adevaratii oameni de stiinta, totii oameni luminati de pe pamânt. De aceea, cei ce nu sunt robiti de patimi rele îsi îndreapta gândul si pasii lor spre Dumnezeu. Se apropie cu sufletul de Iisus Hristos. Cei cu inima curata stiu ca mântuirea lumii, este în Hristos, în Evanghelia lui Iisus Hristos, în Cuvantul lui Dumnezeu, în ascultarea de poruncile lui Dumnezeu.
Acestea sunt necesare si vitale pentru salvarea lumii. Iar noi, iubitii mei frati si iubite surori, sa pastram atmosfera sfânta din ziua de Pasti, în sufletul nostru, tot anul.
Lumina aceasta sfânta pe care am primit-o de la Sfântul Altar sa o pastram aprinsa în inima noastra, în casa noastra, si în viata noastra.
Praznuind luminata si preamarita zi a Învierii Domnului ce-a deschis Calea care duce la mântuire (Ioan 14,6). Vazând binefacerile pe care El le-a facut pentru noi, sa-i multumim si împreuna cu toti cei ce poarta preafrumosul nume de crestin sa marturisim: „Cine ne va desparti pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul sau strâmtoarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbracaminte, sau primejdia, sau sabia?… Sunt încredintat ca nici moartea, nici viata, nici îngerii, nici stapânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înaltimea, nici adâncul, si nici o alta faptura nu va putea sa ne desparta pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Iisus Hristos, Domnul nostru” (Romani 8,35,38-39).
Nimeni nu ne desparte de Biserica lui Hristos care este „Stâlp si temelie a adevarului” (I Timotei 3,15).
Din aceasta Sfânta zi, când ne-am aprins si noi luminile din lumina lui Hristos, sa ascultam cuvântul lui Dumnezeu care zice: „Fiti fii ai luminii” (Ioan 12,36); „Ca fiii luminii sa umblati” (Efeseni 5,8).
Aceasta este porunca care vine de la Hristos.
Prin viata noastra, prin faptele noastre, prin credinta si dragostea noastra, sa luminam lumea. Sa-i înaltam pe oameni-sa aratam lumii ca suntem fiii învierii, fiii lui Dumnezeu, dupa cum zice Scriptura: „Toti sunteti fiii lui Dumnezeu prin credinta în Hristos” (Galateni 3,26).
Închinându-ne si cântând „Hristos a înviat din morti cu moartea pe moarte calcând si celor din morminte viata daruindu-le”, sa-I multumim Stapânului si Dumnezeului nostru Iisus Hristos, carui I se cuvine slava, cinstea si multumirea în vecii vecilor.

Îmbracata în haine de sarbatoare, Biserica, împreuna cu fii sai duhovnicesti tresalta în cântari de bucurie, astazi glasuind: „Nasterea Ta Hristoase Dumnezeul nostru, rasarit-a lumii lumina cunostintei. Caci întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învatat, sa se-nchine Tie, Soarelui Dreptatii, si sa Te cunoasca pe Tine, Rasaritul Cel de Sus…” (Troparul Nasterii Domnului).
Împreuna cu noi, fiii lui Adam, deveniti prin Întruparea lui Hristos, fiii ai lui Dumnezeu, si ostile ceresti ca slujitori ai Tainei Întruparii, ca unii care cu uimire sfânta au pornit din ceruri, în pelerinaj spre pamânt, la ieslea din Betleem, caci la pogorârea Fiului la noi, pamântul s-a facut cer, iar ieslea tron si palat împaratesc împreunându-si glasurile au cântat: „Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamânt pace, între oameni bunavoire” (Luca 2,14).
Pe toate acestea, Maica noastra Biserica, ni le aseaza an de an la inima si în suflete la acest Praznic luminat si, chiar daca pe parcursul unui an vietile noastre au fost umbrite de mâhnire si tristete, de griji si de necazuri, în acest ceas trebuie sa ne bucuram:
Este Craciunul! Este praznicul bucuriei!
Hristos a venit în lume, a întemeiat Biserica, a asezat în ea pe Apostoli ca sa împartaseasca harul Duhului Sfânt, iar oamenii care cred si marturisesc sa se mântuiasca si la cunostinta adevarului sa vina. Dar, înselatorul, vrajmasul lui Dumnezeu si al omului, diavolul, a pornit razboi împotriva crestinilor zicând: „Darâmati-le bisericile, ardeti-le cartile, ucideti-le preotii si pe toti cei care cred si se închina lui Iisus Hristos, ca un Dumnezeu adevarat”. Acesta este glasul ce vine din infern, din împaratia celui ce s-a razvratit împotriva lui Dumnezeu.
Lupta împotriva lui Dumnezeu, razboiul împotriva lui Iisus Hristos, care este Fiul lui Dumnezeu, Domn si Stapân al Cerului si al Pamântului ce s-a zamislit de la Duhul Sfânt si din Preacurata Fecioara Maria si S-a facut om, razboiul împotriva Bisericii lui Iisus Hristos este un razboi pierdut.
Oricâte puteri ar trimite satana pe pamânt ca sa darâme Împaratia lui Dumnezeu întemeiata de Iisus Hristos în lume, toate vor fi biruite de Cuvântul lui Dumnezeu, si credinta în Dumnezeu va triumfa, pentru ca Dumnezeu este vesnic si Iisus Hristos, Fiul Sau, care pentru mântuirea lumii S-a facut om, nu poate fi înfrânt de diavolul, nici de slugile lui, care sunt doar umbre trecatoare, duhuri mincinoase care nu au puterea vesnica, pe care o are Cel Ce a facut cerul si pamântul.
Cei credinciosi cunosc acest lucru si de acea nu se tulbura, nu le este frica, nu se întristeaza când vad raul domnind în lume, pentru ca stiu ca domnia raului, domnia nedreptatii, domnia minciunii, domnia întunericului nu are putere vesnica, ci este o umbra ce vine si trece, cum vine si trece un nor care acopera soarele pentru câteva clipe, dar dupa care iarasi se deschide un cer senin, pe care straluceste soarele vietii-Domnul nostru Iisus Hristos-El este lumina lumii. El este Izvorul vietii, El este Adevarul, ce nu poate fi biruit nici de întunericul iadului, nici de moarte, nici de nedreptate.
Vrajmasul lui Dumnezeu-care este „tata al minciunii” (Ioan 8,4) întotdeauna a încercat sa-i însele pe oameni, sa-i învete ca raul nu vine de la el, ci de la Dumnezeu. De aceea i-a întunecat pe oameni îndemnându-i sa se închine la idoli, sa se lase robiti de patimi, de slabiciuni, de faradelegi, si de pacate întunecate-iar în timpurile mai noi, cei ce-l servesc pe el, adica pe vrajmasul lui Dumnezeu, folosindu-se de nedreptatile din lume, de mizeria si de saracia în care traiesc cei multi, a încercat sa-i înstraineze pe oameni de Dumnezeu si sa întemeieze o societate numita de ei „noua”, în care omul sa nu mai aiba nici tara, nici familie, nici religie, nici credinta, nici Dumnezeu. Deci, omul sa devina o fantoma, un obiect fara suflet, fara libertate, sa devina deci o faptura mai prejos decât un animal, sa devina o simpla papusa din lut, fara sentimente, fara inima, fara o gândire libera, fara o vointa proprie, si asa omenirea sa fie transformata într-o turma, care sa nu aiba alt Dumnezeu decât pântecele, si nici alte aspiratii decât satisfacerea poftelor spurcate ale trupului.
Aceasta este societatea fara Dumnezeu care în schimbul tuturor faptelor pomenite mai sus le-a promis oamenilor ca va oferi rezolvarea tuturor problemelor, de care se loveste lumea. Dar o societate fara Dumnezeu este sortita unei prabusiri totale. Pentru ca, repetam, lupta împotriva lui Dumnezeu, razboiul împotriva lui Iisus Hristos este un razboi pierdut. Societatea care are în primul rând scopul de a desfiinta religia, si de a înlatura pe Dumnezeu din lume a pornit pe un drum gresit, a pornit pe o cale care duce la o prabusire totala.
Lumea fara Dumnezeu este o lume fara nici un sens, fara o finalitate, fara un scop, fara o ratiune. Nimic nu este mai absurd decât o viata fara un orizont ceresc, etern dumnezeiesc. Toate îsi primesc viata si rost numai în lumina prezentei lui Dumnezeu-în lumina Dumnezeului celui etern si viu, în lumina descoperita noua de cei drepti si de profeti la care le-a vorbit Dumnezeu, de la care a venit „Fiul care a descoperit lumii Marea Taina, ca Cel ce este nu poate fi cuprins într-un cuvânt omenesc”. Iisus Hristos ne-a descoperit ca Ziditorul lumii, Datatorul de viata, Conducatorul si Purtatorul de grija a toata lumea, este Tatal Nostru. Mai mare, mai importanta descoperire decât aceasta ca Dumnezeu este Tatal Nostru nu poate fi. Pentru aceasta s-a întrupat Iisus Hristos, pentru acesta Fiul si Cuvântul lui Dumnezeu „s-a facut om ca sa aduca la cunostinta oamenilor ca exista un Dumnezeu Atotputernic, Atotstiutor, Vesnic si purtator de grija a tuturor. Acest Dumnezeu este Tatal Nostru, iar noi suntem „fiii Lui” (Romani 8,16), pe care ne-a înzestrat cu suflare de viata din suflarea Lui”.
El ne-a înzestrat cu suflet si cu trup, dupa chipul si asemanarea Sa, si pe care trecându-l prin moarte, mergem spre viata, spre slava, spre fericirea vesnica, devenind mostenitori ai Împaratiei lui Dumnezeu.
Din slugi, El ne-a facut prieteni dupa cum a zis: „Voi sunteti prietenii mei daca faceti ceea ce va poruncesc Eu” (Ioan 15,14); iar din prieteni, frati.
Mântuitorul, dupa ce a biruit moartea si iadul, dupa ce El a primit puterea de stapân al cerului si al pamântului, lucru pe care l-a spus lumii întregi zicând: „Datu-Mi-s-a toata puterea, în cer si pe pamânt…” (Matei 28,18), dupa ce a iesit din starea de umilinta si suferinta totala, ne-a declarat pe toti cei ce credem în El, si pe toti cei ce ascultam Cuvântul Lui, pe toti cei ce-I purtam numele de crestini, adica de purtator de cruce, pe toti fiii Biserici Lui, pe toti cei ce-L iubim si L-am iubit si când a fost un Prunc sarac care nu avea „scutec de înfasat”, ci gol, nascut nu în palat, ci într-un grajd întunecos, pe Cel ce L-am iubit si-L iubim si când îl vedem rastignit, vândut palmuit, biciuit, huiduit, batjocorit, pe toti cei ce-l urmeaza si nu s-au înstrainat de El, ci cred ca El este Fiul Tatalui, pe toti acestia El îi numeste frati. „Spuneti fratilor mei” le-a zis femeilor care L-au vazut Înviat.
„Spune fratilor mei”… ce cuvânt sfânt, ce cinste mare ne-a dat noua Fiul lui Dumnezeu, Cel ce s-a nascut pentru noi în Betleem. Acest cuvânt, pe care l-am primit de la Domnul care ne-a declarat frati ai Sai, astazi auzindu-l, sa nu-l uitam iubiti crestini. Sa nu uitam ca Fiul lui Dumnezeu ne-a numit frati a Lui, si prin aceasta ne-a declarat pe toti fii ai lui Dumnezeu si împreuna mostenitori a Împaratiei Cerurilor.
Sa nu uitam ca prin acest cuvânt, noi oamenii noi cei ce ne închinam si strigam în aceasta zi, la acest Praznic Minunat, privindu-l cu ochii sufletului culcat în ieslea vitelor din Betleem, Tu esti Fiul lui Dumnezeu, Tu esti Mântuitorul lumii, Tu esti cel ce ne-a izbavit din robia diavolului, Tu esti cel ce pe noi umilitii, ne-ai numit „fii Celui Preaînalt”, marturisim ca Tu esti Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat.
Iata iubiti crestini la ce mare cinste ne-a ridicat Nasterea Lui Iisus Hristos. Iata de ce Nasterea Domnului pentru noi aceste zile de iarna, sunt mai frumoase si mai pline de lumina, decât cea mai senina zi de primavara sau de vara. Iata de ce toata faptura, toata creatura în noaptea Nasterii Domnului, tresalta cuprinsa de o negraita bucurie. La Nasterea Domnului se deschide cerul, cânta îngerii, se închina magii, stralucesc stelele, pentru ca printre ele a aparut un sol ceresc, o stea, care nu era nici planeta, nici astru, ci era un corp ceresc, un sol dumnezeiesc, care a fost trimis de Tatal ca sa calauzeasca pe cei trei magi, ca s-a nascut pe pamânt Mântuitorul lumii.(Isaia 49,7).
Pastorii primind si ei vestea ca Cel asteptat de toate popoarele a sosit pe pamânt si s-a nascut în staulul lor, au dat glas si glasul lor, a ajuns pâna la noi si ne-a mângâiat, si ne-a luminat, si ne-a înaltat si ne-a umplut de bucurie.
În acest Praznic luminat, va chem pe toti sa înaltam cântari de lauda si de multumire lui Dumnezeu pentru Nasterea Sa în lume, prin aceasta umplând pamântul si viata noastra de speranta, de bucurie si de încredere în Dumnezeu.
Sa multumim lui Dumnezeu pentru Cuvântul întrupat prin care ne-a asigurat un viitor fericit tuturor celor ce respectam poruncile lui Dumnezeu.
Sa multumim Mântuitorului, Ce-l ce prin Nasterea Sa, Ce-l ce prin învatatura Sa, a întemeiat Biserica în care prin Sfintele Taine, si Liturghii si prin Sfintele Posturi ne lumineaza viata, ne îndreapta viata, ne împodobeste viata cu bucurii nemuritoare pentru ca viata noastra, fara întruparea Domnului, ar fi lipsit de mângâieri, de fericiri pe care le primim de la Dumnezeu, prin Biserica Domnului nostru Iisus Hristos.
Am gustat fiecare din paharul zilelor în care nu ne-am putut bucura deplin nici noi, nici copiii nostri, de sfintele Sarbatori a Nasterii Domnului. Acum suntem liberi. Sa nu folosim libertatea spre pierirea noastra.
În timp ce noi, cei ce avem foc în vatra si pâine pe masa, sa ne aducem aminte si de cei ce nu au în casa lor nici caldura, nici hrana, nici liniste, si nici sanatate, si sa cautam sa-i ajutam.
În anul pe care-l încheiem, ca un „semn”, ne-au încercat si pe noi cei din nord-vestul tarii, vremuri grele.
Autoritatile locale si oamenii cu suflet mare din tara, ne-au întins o mâna de ajutor. Patriarhul tarii, si de data aceasta a dat dovada ca vegheaza si este cu grija fata de noi. Mitropolitii, Arhiepiscopii, Episcopii, Preotii si binecredinciosii crestini s-au solidarizat si au acordat ajutoarele lor. Tuturor si pe aceasta cale, si în acest Praznic luminat, ca un smerit slujitor a crestinilor dreptmaritori din Episcopia Maramuresului si Satmarului, în numele tuturor celor ce au fost ajutati le aducem alese multumiri.
Noi, am dispus prin Protoierei, prin slujitorii Sfintelor Altare, sa apeleze la inima crestinilor buni, din aceste zone mai bogate în cereale, sa adune grâu, porumb, si alte cereale prin care sa se asigure pâinea pentru anul care vine, la familiile, pe care potopul le-a dus toata agoniseala lor din anul trecut.
Si acum, si pe aceasta cale, ma adresez voua iubitii mei fiii duhovnicesti; din hambarul vostru, din camara voastra, din sacul vostru modest dati un pumn de graunte sau de faina si pentru cei ce nu au în casa pâine.
Noi, dreptcredinciosii crestini nu avem voie sa stam nepasatori fata de semenii nostri, ci sa-i ajutam.
Pentru cei în suferinta sa ne rugam, pe cei flamânzi si goi sa-i ajutam. Pentru cei cazuti în mari pacate si în alte rataciri întunecate, sa-L rugam pe Atotmilostivul Dumnezeu sa-i ierte, sa-i lumineze, sa-i trezeasca, sa-i aduca pe calea cea dreapta a credintei, a dragostei si a sperantei.
La început, am exprimat câteva porunci pe care unii împarati pagâni din secolele III-IV le-au dat împotriva Bisericii si a slujitorilor lui Iisus Hristos. Porunca lor a fost îndeplinita. Zeci de mii de carti crestine au fost arse. Episcopii si Preotii au fost sacrificati. Sângele celor ce au fost ucisi pentru crucea lui Hristos a curs în valuri, se parea ca a sosit sfârsitul lumii. Îngerul Domnului în cartea Apocalipsei, spune: „Am vazut sub Jertfelnic sufletele celor înjunghiati pentru Cuvântul lui Dumnezeu si pentru marturia pe care au dat-o” (Ap. 6,9). De-a lungul istoriei masacrul crestinilor n-a încetat. Dar Biserica lui Hristos n-a pierit. Au disparut împaratii, au pierit împarati si tirani, au apus imperii puternice, dar steaua Lui Hristos lumineaza si azi. Mai sunt si azi martiri, care sunt ucisi pentru Crucea lui Iisus Hristos, dar Biserica noastra este vie si puternica, pentru ca Altarele ei sunt luminate de Duhul Sfânt.
Pacatul cel mare, care domneste astazi în lume este ca lumea nu-L cunoaste îndeajuns pe Iisus Hristos. Toata lumea necrestina si crestina stie pe Iisus Hristos, dar prea putin îl cunosc cu adevarat pe Iisus Hristos, si de aici izvorasc toate relele, toate suferintele pe pamânt.
Câti dintre crestini, îl cunosc cu adevarat pe Iisus Hristos?
Stim ca Iisus Hristos s-a nascut în Iudea, pe timpul regelui Irod, în timpul marelui împarat roman Tiberiu. Nici evreii, nici musulmanii, si nici chiar popoarele pagâne nu neaga, nu pot nega existenta istorica, a lui Iisus Hristos. Evreii s-ar cuveni sa se laude si sa fie mândrii ca din sânul poporului lor s-a nascut Prea Sfânta Fecioara Maria, din care s-a nascut Mesia-cel prevestit de toti prorocii.
Istoria este o marturie vie, ca prin Nasterea lui Iisus Hristos, Dumnezeu a venit între noi „este cu noi” (Isaia 7,14) si a ramas între noi prin Biserica Sa. Toate acestea pentru crestinii de azi, din Rasarit si din Apus, sunt stiute, dar, întrebarea pe care trebuie sa ne-o punem toti este: câti oameni, crestini si necrestini de acum, Îl cunosc cu adevarat pe Iisus Hristos?
Aceasta este cea mai mare datorie a noastra, acum când ne apropiem de împlinirea a doua mii de ani de la Nasterea Domnului, sa ne luptam ca sa-l cunoastem cu adevarat pe Iisus Hristos.
Sa nu ne multumim numai ca stim unde s-a nascut Hristos, ce minuni a facut, unde a fost judecat si condamnat la moarte, unde a înviat. Acestea sunt fapte, fapte istorice pe care nimenea din oamenii dotati cu putina cultura nu le neaga, nu le pot nega. Dar nu-i suficient.
Datoria tuturor oamenilor care sunt preocupati de salvarea lumii din impasul în care se afla azi este sa puna mâna pe Evanghelie si sa cerceteze cu mare atentie, ca sa cunoasca pe Iisus Hristos în adevarata lumina. Lumea este chemata acum sa cunoasca nu numai viata si faptele minunate a lui Iisus Hristos ci în mod deosebit sa cunoasca cuvintele si învatatura lui Iisus Hristos si cunoscând aceasta învatatura tarile si popoarele sa puna în practica învatatura Domnului.
Azi, când cu bucurie praznuim Nasterea Domnului, tot crestinul are datoria sa-l urmeze cu credinta si cu dragoste pe Iisus Hristos, sa gândeasca asa cum au gândit cei ce l-au urmat pe Iisus Hristos, sa vorbeasca cum au vorbit cei ce l-au urmat pe Iisus Hristos si prin aceasta sa dovedim ca-l cunoastem cu adevarat pe Iisus Hristos.
În cunoasterea si în ascultarea de învatatura Domnului nostru Iisus Hristos credem ca este salvarea din impasul, în care se afla lumea de azi.
Noi crestinii avem însa nadejdea tintita spre Hristos Mântuitorul lumii la a carui nastere dorim sa aveti parte de bucurii alese, petrecând Sfintele Sarbatori crestineste, împartasind la rându-va bucurie si speranta semenilor care au nevoie de aceasta.