Preot Paroh Pop Suarasan Jean-Yves

• nascut la 18.01.1972 – Baia Mare,
• iconom stavrofor,
• Str. Dragos-Voda, nr. 25, Baia Sprie, cod 435100, jud. Maramures,
• Tel. 0744124829,
• E-mail: cabanavlad@yahoo.com

• nascut la 07.12.1962 – Baia Sprie
• iconom stavrofor,
• Baia Sprie, jud. Maramures
• Tel: 0741931085

Pogorârea Sfântului Duh Adormirea Maicii Domnului

• Biserica din piatra “Adormirea Maicii Domnului” – 1793,
• Biserica de zid „Pogorârea Sfântului Duh” – 1986,
• Baia Sprie, str. Horea, nr. 10,
• 3.517 credinciosi

Istoric

Biserica „Pogorârea Sfântului Duh”

Dezvoltarea post-belică a oraşului a determinat creşterea populaţiei de religie ortodoxă şi Biserica monument istoric a devenit neîncăpătoare şi prin anii treizeci s-a început construirea unei biserici în centrul oraşului dar nu s-a ajuns decât la fundaţie pentru că autorităţile comuniste ale vremii au confiscat fundaţia şi au construit pe ea un cinematograf, clădire care se află actualmente în paragină. Patruzeci de ani mai târziu preotul Suărăşan Ciprian transferat aici din Asuajul de Sus în anul 1969 a început demersurile în vederea obţinerii aprobărilor necesare construirii unei noi biserici. este de prisos să mai spunem cât de dificil era acest demers în acea vreme dar, cu toate acestea, în anul 1970 s-a început construcţia celei mai mari biserici care se construia în acea vreme în România.

Vremurile nu erau deloc uşoare, construirea de biserici era, în ochii regimului, o acţiune reacţionară, de opoziţie faţă de ideologia materialist-ştiinţifică, ceea ce a determinat serioase reţineri chiar în rândul credincioşilor de aceea preotul nou venit, care de-altfel nu era la prima biserică pe care o construia, a trebuit să ducă o serioasă muncă de convingere a chiar propriilor credincioşi, oferindu-le mereu exemplul celorlalte culte din oraş. După câteva luni oamenii s-au lăsat convinşi de necesitatea construirii unei noi biserici, în pofida vitregiei vremurilor.

Pentru că nu se mai construiau biserici în România, preotul paroh a apelat la foşti colegi de liceu, proiectanţi în acea vreme la I.S.P.C. Cluj dar nici unul nu avea experienţă în proiectarea bisericilor fapt pentru care s-a recurs la preluarea modelului bisericii din Zalău care, după ce a suferit câteva modificări a devenit proiectul bisericii noi din Baia Sprie.

Proiectul a fost finalizat, acordul de principiu al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului a fost lesne obţinut, dar problemele abia începeau, mai trebuia aprobarea autorităţii de stat. Obţinerea autorizaţiei de construcţie era atunci un lucru aproape imposibil de obţinut. În anumite situaţii se mai acordau aprobări dar numai pentru proiecte mici, sub un milion de lei dar biserica din Baia Sprie avea să aibă dimensiunile unei catedrale deci aprobarea construcţiei ei era foarte dificil de obţinut însă omenia şi bunăvoinţa unor cadre din conducerea de atunci a judeţului Maramureş, în special a domnului Valentin Bobu, a făcut ca întortocheatul drum al avizelor şi al aprobărilor să fie mai uşor. El a sugerat că o aprobare obţinută de la „cel mai înalt nivel” – Nicolae Ceauşescu – ar uşura foarte mult lucrurile şi ar scuti parohia de interminabile tergiversări .

Sigur că la Ceauşescu era foarte greu de ajuns, trei încercări s-au soldat cu tot atâtea refuzuri, această situaţie l-a determinat pe preotul Ciprian Suărăşan să recurgă la o acţiune ieşită din comun: s-a îmbrăcat în straie de ţăran maramureşean, şi-a îndesat desagii cu toate documentele necesare şi s-a postat – pe Bulevardul Aviatorilor – în faţa maşinii lui Ceauşescu. Evident, a fost luat pe sus de paznici şi dus înaintea şefului statului căruia, în câteva cuvinte i-a prezentat situaţia de fapt. Ceauşescu l-a ascultat şi apoi l-a trimis însoţit (a se citi escortat) la Emil Bodnăraş, responsabil în Comitetul Central cu problemele cultelor. Acesta l-a primit cu omenie pe preot şi l-a ascultat mai bine de o oră după care l-a trimis la trenul de seară dând dispoziţie să i se procure biletul necesar şi asigurându-l de tot sprijinul. Contrar aşteptărilor, vorbele sale n-au fost vorbe goale, autorizaţia de construire a bisericii liberându-se imediat fiind delegat din partea Consiliului judeţean arhitectul Klein.

După îndelungi zbateri, după sacrificii şi eforturi extraordinare, românii ortodocşi din Baia Sprie aveau, în sfârşit, o biserică numită pe drept cuvânt de Episcopul Justinian „noua catedrală din Maramureş”. Prin voia lui Dumnezeu ea va fi târnosită în 7 octombrie 1984 în prezenţa unui impresionant număr de credincioşi.

Componenta confesională a oraşului Baia Sprie în acea vreme era reprezentată de aproximativ 5.000 de ortodocşi, 2.200 de romano-catolici şi 1.200 de reformaţi sinodo-prezbiterieni. Credincioşii ultimelor două confesiuni aveau, şi au, biserici impresionante ca dimensiuni în timp ce ortodocşii, în număr aproape dublu, aveau doar o bisericuţă modestă, construită la finele veacului al XVIII-lea

Obţinerea autorizaţiei n-a însemnat şi sfârşitul problemelor, în plan practic, preotul şi credincioşii din Baia Sprie se confruntau cu trei probleme fundamentale: lipsa executantului, lipsa banilor şi lipsa efectivă a materialelor de construcţie. În acea vreme nu existau decât câteva întreprinderi de construcţii în fiecare judeţ dar T.R.C.L Baia Mare, trustul de construcţii care ar fi putut executa în bune condiţii lucrarea precum şi I.G.O. Baia Mare nu au primit aprobarea să preia construcţia bisericii şi atunci s-a apelat la întreprinderea de gospodărire locală. Aceasta nu mai construise nici o lucrare de mare anvergură dar fiindcă primise, în mod neoficial, dispoziţie de la primarul de atunci al oraşului, Simion Dancoş, a preluat construcţia bisericii. Trebuie să spunem că acest om, primarul S. Dancoş a sprijinit în permanenţă construirea bisericii demonstrând o aleasă omenie. Lipsa fondurilor necesare demarării unui proiect de o asemenea anvergură a scos la suprafaţă cele mai puternice sentimente de ataşament faţă de cauza Bisericii, fiecare familie a donat sume impresionante, unele familii au dăruit câte 100.000 lei, preţul a două autoturisme Dacia 1100, până şi cerşetoarea permanentă de la uşa bisericii a donat, pe parcursul celor trei ani, cât a durat construirea bisericii, sume de 8.000 lei. Dacă s-a depăşit problema fondurilor s-a ivit o nouă problemă: lipsa materialelor de construcţii. În acea perioadă se construia mult în România şi capacităţile de producţie nu făceau faţă cererii; cimentul, varul, fierul beton se găseau doar în cantităţi insuficiente chiar şi pentru întreprinderile de stat, de aceea era foarte greu de crezut că se vor putea obţine mai ales pentru construirea unei biserici. Cu toate acestea însă, prezenţa unor oameni deosebiţi în posturile cheie ale economiei locale a adus cu sine şi obţinerea în cantităţi suficiente a materialelor de construcţie. Am fi nedrepţi dacă nu am aminti pe fostul director al Serviciului de aprovizionare al T.R.C.L. care, între Crăciunul anului 1969 şi Anul Nou al anului 1970 a pus la dispoziţia parohie o jumătate de milion de cărămizi.

Este lung şirul celor care, în scurtul răstimp de doar trei ani în care s-a construit frumoasa noastră biserică, au contribuit efectiv la bunul mers al lucrărilor. De la directori de întreprinderi la simpli paznici, de la conducătorii de autobasculante la miliţieni, toţi au contribuit, în măsura puterilor, la edificarea celei mai mari biserici care se construia în acea vreme în România.

Dacă biserica s-a construit efectiv în numai 24 de luni lucrătoare – trei ani calendaristici, împodobirea ei cu pictura murală s-a întins pe parcursul a zece ani, până în 1984 când a fost târnosită. Această tergiversare s-a datorat întâi de toate faptului că pictorul Gheorghe Busuioc, foarte apreciat la acea oră, era deosebit de solicitat, fiind chemat să picteze în multe din localităţile natale ale ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române din acea vreme. Pe de altă parte însă, acest pictor avea şi un stil aparte de lucru încercând să-şi piardă urma prin ţară pentru a nu fi silit să plătească impozit după lucrările executate şi după veniturile realizate.

După îndelungi zbateri, după eforturi extraordinare, românii ortodocşi aveau, în sfârşit o biserică pe măsura lor

Biserica Monument Istoric

Biserica este una din puţinele biserici româneşti din piatră din zona noastră şi se deosebeşte de celelalte biserici prin faptul că nu are pronaos. A existat un adagiu ulterior, o mică încăpere construită cândva pe parcurs, dar care n-a rezistat vremurilor. Deasupra intrării în navă se află un cafas.

Nava este acoperită cu o boltă semicilindrică din lemn. Acoperişul este din lemn, învelit cu şiţă. Deasupra intrării este turnul nu prea înalt cu coif segmentat.

Fundaţia clădirii este din piatră dar n-a avut izolaţia necesară astfel că igrasia a urcat prin pereţii tot din piatră, în unele locuri, până la geamuri, făcând ca tencuiala să cadă şi să nu reziste, deşi pe parcursul timpului a fost renovată.

Acoperişul bisericii a fost refăcut prin înlocuirea şiţei în anul 1975 când a fost reparată şi tencuiala exterioară. În anul 1990 s-a mai aplicat un strat de tencuială prin stropire dar furtuna din 2000 a distrus în aşa măsură acoperişul încât s-a accelerat procesul de degradare. Datorită acestei stări de fapt în anul 2003 s-a refăcut complet învelitoarea fără însă a se interveni asupra structurii care se păstrează într-o foarte bună stare. Un an mai târziu s-a refăcut complet tencuiala exterioară păstrându-se cu stricteţe aspectul iniţial. La aceste lucrări de renovare şi-au dat concursul şi autorităţile locale prin alocarea sumei de 50 milioane lei din bugetul local precum şi a 30 mc buştean de răşinoase. Direcţia Monumentelor Istorice şi-a adus aportul prin alocarea, spre sfârşitul anului 2003 a sumei de 35 milioane lei.

Iconostasul este deosebit, executat din lemn de tei sculptat în stil oriental, o adevărată şi reuşită dantelărie în lemn, se află actualmente într-o stare avansată de deteriorare, necesitând ample lucrări de restaurare.

Foarte important de reţinut este faptul că nu se cunoaşte data executării iconostasului, el fiind cu mult mai vechi decât biserica, construită în 1793. El a fost adus probabil dintr-o altă biserică fapt dovedit de faptul că spaţiul în care a fost montat nu se potriveşte cu iconostasul, deci vechimea lui este mai mare decât a bisericii.

Biserica monument istoric se află în oraşul Baia Sprie, Strada Horea nr. 25, judeţul Maramureş. Ansamblul muzeistic este compus dintr-un singur obiect, adică biserica propriu zisă din piatră, acoperită cu şiţă. A existat şi o clopotniţă care s-a deteriorat şi s-a demolat şi care nu a avut nici o importanţă istorică sau arhitectonică.

Clădirea a fost construită în anul 1793, după cum arată şi inscripţia cioplită în piatră de pe frontispiciul uşii de intrare în biserică şi după cum atestă Antonie S în monografia oraşului Baia Sprie — scrisă în limba maghiară — şi aminteşte că în anul 1793 s-a construit biserica şi se presupune că tot atunci a fost şi pictată. Nu se cunosc nume de ctitori sau constructori.

Retele sociale: