Tamasesti

• nascut la 30.09.1974 – Cehu Silvaniei,
• Tamasesti, nr. 235, cod 437012, com. Arinis, jud. Maramures,
• Tel: 0745969368,
• E-mail: chis.doru@yahoo.com
• 

Scurt istoric

Satul actual Tămăşeşti a devenit parohie începând cu anul 1879, având, însă, de mai înainte o biserică veche adusă din satul Ţebea (jud. Sălaj), biserică de lemn construită în stil maramureşan.
În anul 1800 este pomenită o biserică din piatră cu hramul “Sfinţii Mihail şi Gavriil”, preot paroh onorar fiind Gheorghe Maior. Numărul sufletelor după “Şemantismul veneratului cler al eparhiei greco-catolice române a Maramureşului pe anul 1932”-era de 875, la care se mai adăugau 12 suflete de “pocăiţi” (penticostali) şi de 16 suflete de izraieliţi (evrei).
Biserica de piatră a fost demolată fiindcă piatra din care era construită era necorespunzătoare. Ea a fost adusă de la cariera din localitatea Ticau, carieră care este închisă acum, această piatră se sfărâma şi se măcina într-un timp foarte scurt. Acest lucru se poate observa din faptul că din 1800 până în 1910-1912, când s-a demolat şi s-a ridicat o nouă biserică din cărămidă, sunt numai 30-32 de ani.
Aşadar, între anii 1910-1912 s-a ridicat o biserică de cărămidă prin contribuţia benevolă a credincioşilor pe vremea vrednicului preot Pop Ioan, care prin fiul său, medic la Cluj, a donat bisericii clopotele ce se folosesc şi acum.
Casa parohială datează tot de pe la anul 1800, ca apoi, în anul 1938, să fie demolată şi zidită din cărămida adusă din satul Motiş (jud. Sălaj), unde s-a demolat un conac boieresc pe care credincioşii l-au cumpărat şi cu clacă au mers fiecare cu căruţele şi le-au adus în sat.
Satul este atestat documentar din anul 1424, sub denumirea de Egerbegu; în anul 1475 – Egerbeth; în anul 1549 – Egeobek; în anul 1569 – Egerbeg, Egerbegy. În anul 1733 este pomenit cu un nume asemănător celui de astăzi, Temasesty. În 1850 Temasasty şi tot atunci primeşte numele de Tămăşeşti, pe care îl poartă şi astăzi.
La pagina 182 din “Dicţionar istoric al localităţilor din Transilvania, întocmit de Coriolan Suciu”, în volumul 2-lit. e-z; în “Iobăgia în Transilvania în sec. 16-vol. 2- Academician D. Prodan pag. 194-201 – cap. 13 Domeniul Cehu-Silvaniei la 1566-1569” precum şi pag. 196 sunt menţionate celelalte sate reprezentate la conscriere fiind datate ca româneşti.
Înainte de anul 1948 a fost parohie greco-catolică, dar cu preot ortodox, dovadă că în rânduiala bisericească nu sunt influenţe de alt rit. Cartea “Localităţile judeţului Maramureş-1971” pag. 90 arată că faţă de reşedinţa comunei, satele sunt situate la distanţe cuprinse între 3 km – Tămăşeşti şi 2,5-1 km. celelalte sate. Populaţia parohiei Tămăşeşti reprezenta, în 1970, 44,9% din locuitorii comunei fiind toţi de naţionalitate română. Numărul locuinţelor este de 240, din care credincioşi ortodocşi 148 de familii cu 475 de suflete, 40 de familii cu 100 suflete penticostali, martori ai lui Iehova 13 suflete, romano-catolici 1, reformati 1.
Preoţii care au slujit la altarul bisericii alături de Gheorghe Maior şi Pop Ioan mai sus pomeniţi, sunt : Sabău Florian, Cotoţiu Nicolae, după care a urmat ca slujitor al altarului, începând cu anul 1975, preotul Pop Petru, până în anul 1981. În perioada 1981-2000. În Tămăşeşti activează preotul Păcurar Mihai-Mircea, iar din 2000 şi până astăzi preotul Chiş Dorel, autorul acestei lucrări, absolvent al Seminarului Teologic Ortodox din Baia Mare şi student al Facultăţii de Teologie din Oradea în perioada 1997-2001.
Venirea părintelui Pop Petru în parohia Tămăşeşti, a însemnat un moment de cotitură în viaţa spirituală a credincioşilor, deoarece, după cum mărturiseşte însuşi părintele, situaţia parohiei şi inclusiv a păstoriţilor lui era una dezastruoasă. Această situaţie s-a datorat, în primul rând, nepăsării de care a dat dovadă preotul Cotuţiu Nicolae, care, rămas văduv şi fiind la o vârstă destul de înaintată, şi-a neglijat într-un mod inadmisibil misiunea ce i-a fost încredinţată prin punerea mâinilor arhiereului. Şi, în al doilea rând, indiferenţei de care au dat dovadă Consiliul Parohial şi credincioşii care nu au făcut nimic pentru a remedia această situaţie.
Astfel, misiunea părintelui Pop devenea una deosebit de delicată. Dar, prin tact pastoral, dublat uneori şi de severitate, a reuşit ca, în numai trei ani de zile, să refacă biserica aproape din temelie, să facă casa parohială cât de cât locuibilă şi mai ales să-i aducă pe oameni aproape de biserica. Dar munca i-a fost pe deplin răsplătită, căci la 30 octombrie 1977 are loc sfinţirea bisericii de către Înalt Preasfintitul Teofil, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului, care în predica sa a mulţumit oamenilor pentru strădania şi munca lor şi a lăudat activitatea părintelui care, în numai trei ani, a reuşit să readucă parohia la un stadiu normal.
Din 1981-2000 în Tămăşeşti activează, aşa cum am mai amintit, părintele Păcurar Mihai, care duce mai departe activitatea începută de părintele Pop, extinzând casa parohială şi zidind o nouă anexă.
Anii ’90 aduc un nou suflu în viaţa parohiei, credincioşii îşi doresc să-şi împlinească unele vise pe care nu şi le-au putut împlini în timpul regimului comunist, acelea de a picta biserica. Astfel, biserica este repictată în anul 1998, an în care are loc şi Liturghia arhierească de resfinţire a bisericii de catre Preasfinţitul Iustin Sigheteanul episcop vicar al Maramureşului şi Sătmarului, înconjurat de un sobor frumos de preoţi din localităţile învecinate şi de un număr mare de credincioşi.
În cadrul predicii sale, Preasfinţitul subliniază calitatea lucrărilor efectuate, efortul material depus de credincioşi şi strădania părintelui Păcurar, drept pentru care îi conferă acestuia titlui de iconom stravofor cu dreptul de a purta cruce.