PASTORALA NASTEREA DOMNULUI 2011

+JUSTINIAN

Din mila lui Dumnezeu,

Arhiepiscop al Maramureșului și Sătmarului

Iubitului nostru cler, cinului monahal,

Dreptcredinciosului popor din Eparhia Ortodoxă Română

A Maramureșului și Sătmarului:

Har, binecuvântare și pace de la Dumnezeu

Iar de la noi, calde urări de liniște și fericire,

Pentru Sfintele Sărbători ale Nașterii Domnului.

Iubiţii mei fii sufleteşti,

Pentru Sfânta Sărbătoare a Naşterii Domnului ne-am pregătit cu sfânt şi plăcut post, cum sunt cele şase săptămâni de post ale Naşterii Domnului.

Am zis plăcut post pentru că acesta este un post mai luminos, mai plăcut şi mai frumos, pentru că acum gospodarii din ţara noastră şi-au adunat roadele din ţarini, şi-au adunat legumele din grădini, şi-au strâns fructele din pomi şi strugurii de pe viţele de vie. Toate acestea îndulcesc traiul şi îmbogăţesc masa oamenilor harnici. Pe lângă aceste bucurii pe care Dumnezeu le-a dat oamenilor prin roadele pământului, la noi, în această ţară binecuvântată de Dumnezeu, Postul Naşterii Domnului mai vine şi cu alte bucurii tot aşa de plăcute, frumoase şi luminoase – vine şi cu bucurii sufleteşti. În şcoli profesorii – cadrele didactice, cum se spune – care au moştenit comorile din bătrâni, încep să îmbogăţească programul şi cu datini şi rânduieli frumoase pe care le are poporul român pentru aceste zile, iar spectacolele se sporesc şi în oraşele din toată ţara.Tineretul de la sate se adună în şezători, pregătindu-se sufleteşte şi ei pentru sfintele sărbători, iar copiii, copiii aceştia, care în ţara noastră sunt ca nişte îngeri, se adună seara pe lângă tata şi mama lor, iar ei îi învaţă colindele care în aceste zile se colindă în cer şi prin tot universul.

Cerul şi pământul se pregăteşte să sărbătorească ziua cea mare, aniversarea cea mai importantă şi mai înălţătoare, sărbătoarea cea mai mare şi tot aşa de importantă ca şi Facerea lumii, deoarece la această oră, în urmă cu două mii de ani, Dumnezeu a hotărât să trimită pe pământ pe Fiul Cel Unul-Născut, ca din Preacurata Fecioara Maria să se nască într-o peşteră săracă, cum se năşteau toţi copiii pe pământ şi creşteau ca nişte robi în lume. Cerul era închis şi oamenii nu mai aveau legătura cu Dumnezeul cel adevărat de Care se înstrăinase, aşa cum străini erau oamenii şi în timpul lui Noe, când Dumnezeu, privind neamul omenesc, a văzut că toţi oamenii erau numai oameni, adică robi patimilor şi plăcerilor trupeşti, ca bogatul din pildă la care îi rodise ţarina. Erau robiţi numai de interese şi pofte pământeşti şi toţi deveniseră robi pântecelui, robi ai tuturor desfrânărilor şi se purtau ca nişte nebuni, străini de Dumnezeu. De aceea Dumnezeu s-a scârbit de oameni şi a zis: văd că oamenii sunt numai oameni, adică s-au lepădat de Mine şi au uitat de Mine, sunt ca nişte animale. De aceea a zis Dumnezeu: Îmi pare rău că i-am făcut. Şi a pedepsit acest neam cu un potop prin care a înnecat toate vietăţile şi oamenii de pe pământ, rămânând numai o familie, familia lui Noe şi animalele pe care Noe le-a luat cu el în corabie.

Aşa era neamul omenesc care trăia pe pământ, ca pe timpul lui Noe, înainte de naşterea lui Hristos. Toţi oamenii erau străini de Dumnezeu, nu-L cunoşteau pe Dumnezeu, nu credeau în suflet, nici în viaţa veşnică şi nici în Dumnezeu, dar Dumnezeu n-a uitat de neamul omenesc, ci i-a privit pe oameni cu milă, ca un Tată. De aceea, când a sosit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său să se umilească şi să se nască pe pământ. Oamenii nu L-au cunoscut şi nu L-au primit, ci, în timp ce ei petreceau în chefuri, în dezmăţ şi în fărădelegi, ca pe timpul lui Noe, Fiul lui Dumnezeu şi Mama Lui au găsit loc într-o peşteră. Şi acolo într-o iesle, în întuneric şi frig, S-a născut Fiul lui Dumnezeu pe pământ.

Iubiţi fraţi şi iubite surori,

Un înger dumnezeiesc se arătase departe pe cer ca o stea şi a vestit pe cei trei crai străini că în Iudeea S-a născut pe pământ Împăratul lumii. Atunci cei trei crai învăţaţi au plecat din ţara lor spre Iudeea ca să aducă ofrande, adică daruri scumpe, la Împăratul lumii despre care îngerul, care s-a arătat pe cer ca o stea, le vestise că S-a născut în Iudeea. Când craii au ajuns în Iudeea s-au îndreptat spre capitala ţării, spre Ierusalim, unde au început a întreba: “unde S-a născut noul împărat?” Vestea a tulburat tot Ierusalimul, pe conducătorii lumeşti şi pe regele Irod, care a chemat pe crai la curţile lui. Aici a adunat pe toţi bătrânii şi învăţaţii ţării şi i-a întrebat: unde zic profeţii că se va naşte Mesia, adică noul Împărat al lumii? Învăţaţii iudei au răspuns că la Betleem, spune profetul, se va naşte Mântuitorul, pe care-L aşteaptă toate popoarele: “Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpânitor peste Israel, iar obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei”(Miheia 5,1). Atunci Irod a dat poruncă la ostaşi ca să ucidă toţii copiii din Betleem şi împrejurimi, ca astfel să omoare şi pe Hristos.

Magii, ieşind din Ierusalim şi plecând spre Betleem, li s-a arătat steaua din nou, adică îngerul marelui sfat, şi i-a călăuzit pe aceştia până la Betleem. Acolo, îngerul care i-a călăuzit în formă de stea, s-a oprit deasupra staulului unde se găsea peştera în care se născuse Fiul lui Dumnezeu. În faţa Lui şi a Mamei Lui s-au închinat magii şi i-au oferit darurile: aur ca unui împărat, smirnă ca unui profet şi tămâie ca unui arhiereu al lui Dumnezeu. Maica Domnului şi bătrânul Iosif, cel ce îngrijea Pruncul şi pe Mama Lui, n-au primit darurile, spunând că Pruncul pe care-L văd ei în iesle, este Împăratul lumii, Stăpânul tuturor veacurilor şi al tuturor darurilor pământului. De aceea, El nu are nevoie nici de aur, nici de smirnă, nici de tămâie, pentru că pentru El se vor îmbrăca toate altarele şi coroanele împăraţilor cu aur, pentru El se va arde smirnă şi tămâie de acum la toate altarele de pe pământ. Magii au înţeles ce le-a spus Maica care ţinea în braţe pe Fiul ei. Craii Îl vedeau ca pe un Dumnezeu şi de aceea s-au închinat în faţa Lui şi în faţa Mamei Lui. Iar îngerul, care i-a călăuzit din ţara lor îndepărtată până aici la peştera săracă de la Betleem, le-a poruncit să nu se întoarcă pe la Irod, ci pe altă cale să se întoarcă în ţara lor, ducând vestea şi acolo că proorocia despre Cel aşteptat de toate neamurile pământului s-a împlinit, iar lumea să aştepte acum că odrasla prevestită se va naşte în pământul lui Israil, va creşte, va înflori, va rodi şi prin sângele Lui se vor mântui toate popoarele.

Magii au plecat cu bogăţiile lor, iar îngerul Domnului care a călăuzit pe cei trei crai până la Betleem, s-a arătat în vis lui Iosif şi i-a spus: “Ia Pruncul şi pe Mama Lui şi fugiţi în Egipt pentru că Irod va căuta să-L omoare pe Prunc”(Mt. 2,13). Paisprezece mii de copiii a ucis regele iudeilor, Irod, cu dregătorii lui, deşi ştiau toţi, şi cu ei tot Ierusalimul, că pe pământul lor S-a născut Mesia, Mântuitorul lumii. Irod a pierit, dar duşmanii lui Iisus n-au dispărut.

Iubiţii mei fii sufleteşti,

Praznicul Naşterii Domnului este sărbătoarea care de două mii de ani a adus mângâiere şi bucurie pentru toate mamele din lume. Aceste mame întotdeauna când s-a născut un copil s-au bucurat, ştiind că Iisus, Care S-a născut într-o iesle, este Fiul lui Dumnezeu Care conduce cerul şi pământul şi că El scrie în cartea vieţii pe toţi copiii ce se nasc pe pământ şi le pregăteşte loc în Împărăţia lui Dumnezeu la toţi cei ce primesc viaţă, când se zămislesc în sânul mamei, din împreunarea bărbatului cu femeia lui. Atunci, la zămislire, fiecare făptură care ia chip de om, primeşte suflet viu, suflet nemuritor de la Dumnezeu. De aceea cel ce îndrăzneşte să se atingă de acest prunc care a primit viaţă în pântecele mamei lui ucide un om cu suflet viu şi pentru toţi cei ce omoară aceşti copii, înainte de a se naşte, pedeapsa va fi mai mare decât a celui ce ucide un om, pentru că aceia n-au lăsat să vină la viaţă această făptură omenească, să vadă creaţia care ne vorbeşte despre Dumnezeu.

Copiii se nasc în familie. Familia este întemeiată de Dumnezeu înainte de a cădea Adam şi Eva în păcat, înainte de a fi alungaţi din rai strămoşii noştri. În rai nu s-au născut copii, însă, dacă Adam şi Eva nu ar fi călcat porunca lui Dumnezeu și nu ar fi ascultat de Satana, răzvrătindu-se împotriva lui Dumnezeu, primii copii s-ar fi născut acolo în rai şi toţi ar fi devenit nemuritori şi toţi ar fi avut parte de fericirea şi bucuriile Edenului, pentru că moartea nu ar fi avut putere asupra omului şi toţi ar fi primit înfierea prin Cuvântul lui Dumnezeu, prin care Tatăl a creat şi cerul şi pământul.

Când, după căderea în păcat, Adam şi Eva au fost alungaţi din rai, în sufletul lor, în memoria lor au luat şi o părticică din atmosfera, din frumuseţile, din bucuriile şi din speranţele raiului. În familie s-a păstrat o părticică din bucuriile raiului. De aceea familia este un dar de la Dumnezeu. Este un loc în care se poate crea o stare care să facă viaţa omului fericită. Starea acesta s-a întunecat, s-a stricat, s-a pierdut când omul a uitat de Dumnezeu şi a început să-şi facă idoli din pofte şi plăceri pământeşti. Familia atunci s-a pustiit, omul a devenit nefericit. Femeia a devenit roaba bărbatului, femeia nu mai era soţia lui, nici mama copiilor lui, nici copiii nu mai făceau bucurie părinţilor. Aşa a ajuns viaţa fără de Dumnezeu, străină de Dumnezeu, viaţa în care nu se respectă legile date de Dumnezeu, lumea în care sunt dispreţuite poruncile lui Dumnezeu.

Fiul lui Dumnezeu, Care nu S-a zămislit din plăcerea trupească nici din poftă bărbătească, ci de la Duhul Sfânt, a reabilitat starea paradisiacă pe pământ. Participând la nunta din Cana Galileii a binecuvântat nunta prin lumina evangheliei Sale, a readus în familia în care sunt respectate poruncile lui Dumnezeu atmosfera raiului. Bărbatul, fiecare bărbat este un Adam, care chiar dacă este căsătorit şi a primit binecuvântare să renunţe la feciorie, bărbatul nu are dreptul să fie un desfrânat, ci bărbat al unei singure femei, un bărbat curat, un om care cinsteşte şi iubeşte curăţia, cum iubeşte monahul fecioria.

Femeia ţine în cămin focul sacru al iubirii. Ea, femeia, nu lasă să se stingă acest foc, focul dragostei, care se întreţine, care se alimentează de două izvoare sfinte, netrecătoare: dragostea de bărbatul ei şi dragostea de copiii ei. Această dragoste nu lasă să se răcească căldura din familie, căldura din casă şi aşa fericirea se păstrează în cămin întotdeauna.

Copiii culeg putere din ochii tatălui lor, din privirea mamei lor, din bunătatea şi din frumuseţea tatălui lor, care are viaţă cinstită şi curată, şi de aceea copiii cresc, ascultă şi se mândresc cu tatăl lor şi se încălzesc şi cresc cu căldura ce vine din inima şi din cuvintele mamei lor.

Aceasta este calea pe care ne învaţă Hristos să mergem şi să ne salvăm viaţa familiei, care se întemeiază cu binecuvântarea lui Dumnezeu şi se păstrează şi se menţine ascultând poruncile date de Dumnezeu, prin Biserica lui Hristos.

Biserica noastră străbună, ca o mamă bună, ne ajută să plutim pe valurile lumii de azi, care este ca o mare înfuriată, învolburată, neliniştită şi tulburată. Fără Biserică nu ne putem mântui. Biserica fără conducători, fără slujitorii care să întreţină vasul pe linia de plutire bună, este ca o corabie pustie.

Biserica noastră strămoşească, Biserica Dreptmăritoare şi-a făcut datoria întotdeauna. Potrivit statisticilor internaţionale, ţara noastră se găseşte în fruntea ţărilor din lume în ceea ce priveşte viaţa creştinească, viaţa sufletească. După statisticile mai noi, efectuate odată cu intrarea celorlalte ţări est şi sud-est europene în Uniunea Europeană, România ocupă primul loc la numărul de credincioşi, cu peste 90%, fapt confirmat de un raport oficial.

Anul acesta Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ne-a poruncit să ne gândim la cele două Sfinte Taine care sunt temelia familiei: Taina Botezului şi Taina Cununiei. În această zi de Praznic al Naşterii Domnului, pe care o primim cu bucurie şi o sărbătorim după rânduiala noastră străveche, preamărind, lăudând şi mulţumind lui Dumnezeu că ne-a trimis pe Fiul Său, care a adus dreptate şi lumină cerească pe pământ, vă binecuvintez şi vă rog părinteşte să apăraţi familia. Este cea mai importantă şi sfântă poruncă a lui Dumnezeu. Să aveţi grijă de copii. Copiii sunt cea mai frumoasă şi scumpă comoară a ţării noastre, a satelor şi oraşelor din România. „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu–i opriţi..”(Mt. 19,14) poporul român nu şi-a pierdut inocenţa, frumuseţea şi bunătatea copiilor. Vă spune acest lucru slujitorul sufletului vostru.

†Justinian Chira

Arhiepiscopul Maramureşului şi Sătmarului