2008

PASTORALA LA NASTEREA DOMNULUI

† J U S T I N I A N

Din mila lui Dumnezeu,

Episcop al Maramureşului şi Sătmarului

Iubitului cler, cinului monahal,

dreptcredinciosului nostru popor din Episcopia

Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului:

Har, binecuvântare şi pace de la Dumnezeu

iar de la noi, calde urări de linişte şi fericire

pentru Sfintele Sărbători ale Naşterii Domnului

Prea cinstiţi şi iubiţi fraţi,

Sărbătoarea Naşterii Domnului este ziua în care toată suflarea din cer şi de pe pământ, toată creatura trebuie să se oprească uimită, pentru că în această zi, când Cuvântul lui Dumnezeu, „prin care s-au făcut toate câte s-au făcut”, cum ne spune cuvântul inspirat de Duhul Sfânt ( In 1,3 ) s-a dezbrăcat, „s-a golit” pe Sine de slavă şi s-a făcut om, făcându-se ascultător de Tatăl care „aşa de mult a iubit lumea, adică pe om, încât pe Unul Născut Fiul Său L-a dat pentru mântuirea lumii (In 3,16 ).

Dumnezeu a coborât pe pământ, Creatorul lumii a venit între noi şi a primit să guste din paharul vieţii noastre, care este tulburat şi amar din cauza greşelilor noastre. N-a refuzat nici paharul morţii pe care îngerul Domnului i l-a oferit acolo în Ghetsimani când Domnul se ruga cu sudori de sânge. Atunci Hristos, atât îngerilor cât şi tuturor fiilor lui Adam, le-a arătat cât este de amar acest pahar al morţii. S-a rugat Tatălui „Tată fă să treacă acest pahar de la Mine, dar nu după cum vreau Eu, ci facă-se voia Ta” (Mt. 26,39). Astfel Mântuitorul, pe lângă umilinţa pe care a primit-o pentru mântuirea noastră, a primit să guste şi din paharul morţii, „făcându-se ascultător de Tatăl până la moarte şi încă moarte de cruce”( Filip. 2,8). Astfel Fiul lui Dumnezeu ne-a făcut părtaşi de marea bucurie a Naşterii Sale, pe care noi creştinii o trăim în fiecare an la Naşterea Sa.

Profetul Isaia ne arată că „prin rana Sa, noi toţi ne-am vindecat” (Is. 53,5). La fiecare sărbătoare a Naşterii Domnului, poporul lui Dumnezeu, toţi cei ce cred şi-L ascultă, şi-L iubesc pe Hristos, sunt mai tari, mai fericiţi, mai sănătoşi şi cu trupul, dar mai ales cu sufletul, pentru că Iisus Hristos n-a venit pe pământ, nu s-a întrupat ca după aceasta să plece şi să ne lase orfani – „nu vă voi lăsa orfani”, zice Domnul (Ioan 14,18), „Iată Eu cu voi sunt până la sfârşitul veacurilor” ( Mt. 28,20), a zis Domnul către ucenicii Săi, când s-a întâlnit cu ei, în Galileia şi prin ei Hristos a transmis acest cuvânt către toţi urmaşii Apostolilor, către toţi slujitorii Evangheliei Sale, şi către toţi cei ce vor crede prin ei în Tatăl şi în Fiul Său, în Iisus Hristos.

„Aceasta este viaţa veşnică”, ne-a spus Iisus Hristos „să creadă în Tine şi în Fiul Tău pe care Tu L-ai trimis” (In 17,3).

„Nu vă voi lăsa singuri” a zis Mântuitorul l-a Cina cea de taină (Ioan 14, 18) şi acest cuvânt a sporit şi sporeşte şi înmulţeşte bucuria în sufletele noastre în fiecare an, la Marele Praznic al Naşterii Domnului.

„Nu vă voi lăsa singuri”, ce cuvânt mare şi sfânt, mai ales în timpurile noastre, când nenumăraţi oameni se simt singuri, se plâng de singurătate, sunt în mijlocul oamenilor, dar se simt singuri, sunt între prieteni mulţi, însă de multe ori se simt singuri. Uneori, mulţi se simt singuri şi în familie. Care este cauza că mulţi oameni se simt nefericiţi şi singuri ? Această suferinţă grea, pentru mulţi este că s-au înstrăinat de Hristos, că nu cred în Iisus Hristos, că nu sunt conştienţi că El, Dumnezeul nostru, a venit pe pământ, că s-a născut în lume, că a gustat din singurătatea în care era căzut omul când a ascultat de şoapta satanei şi a pierdut legătura cu Dumnezeu, neascultând de glasul conştiinţei care-l strigă pe om, când face voia celui rău şi nu-l ascultă pe Dumnezeu, care-l caută, care-l cheamă şi care-l strigă „Adame, Adame unde eşti ?”. Singurătatea, nefericita singurătate izvorăşte din neascultarea cuvântului Domnului, care a zis ucenicilor şi prin ei tuturor creştinilor „nu vă voi lăsa singuri” ( In 14,18 ) şi nici a cuvântului pe care Hristos l-a spus tuturor celor ce cred în El „Iată eu voi fi cu voi până la sfârşitul veacurilor” (Mt. 28,20 ).

Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeul nostru care S-a născut pe pământ, nu ne-a părăsit, n-a plecat dintre noi, nu s-a înălţat la ceruri fără să se îngrijească de noi. Hristos a rămas cu noi, este între noi. El şi-a zidit aici casă, cum zice Psalmistul, El şi-a zidit casa şi ne aşteaptă ca un Stăpân şi Domn. El este gata să ne spele picioarele, cum le-a spălat ucenicilor la Cina cea de Taină. El, Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care S-a născut într-o peşteră săracă din Betleem şi a preferat să se culce la naşterea Sa în ieslea dobitoacelor, care a fost mai curată decât aşternutul oamenilor, ne-a lăsat atâtea daruri şi a rămas chiar El între noi şi cu noi.

Domnul ne-a lăsat pe pământ Biserica, locaşul pe care El a numit-o „Casa Tatălui Meu”. Fiecare Biserică este casa pe care Hristos ne-a lăsat-o nouă. Dar pe lângă clădirea pe care noi o numim Biserică, ne-a lăsat o Biserică mult mai minunată. Biserica este adunarea tuturor celor ce cinstesc Crucea lui Hristos şi în numele Crucii se adună. Despre aceştia, zice Hristos: „acolo unde doi sau trei se vor aduna în numele Meu, acolo voi fi şi Eu în mijlocul lor” (Mt 18,20).

El ne-a dat baia în care să ne botezăm şi anume Taina Botezului, prin care n-i se iartă păcatul strămoşesc şi ne renaştem devenind fii ai lui Dumnezeu şi părtaşi ai vieţii veşnice. Domnul, pentru fii Bisericii Sale, ce şi-au pătat haina Botezului, a lăsat o Taină, o mare Taină, Taina Pocăinţei, Taina prin care ne mărturisim toate păcatele şi ne hotărâm să nu mai ascultăm de satana, ci să ne îndreptăm. Însuşi Hristos ne spală păcatele, ne spală picioarele noastre, adică sufletele noastre, întinate de păcate.

Masă împărătească ne-a pregătit Hristos înainte de a pleca de pe pământ, Masa Altarului, în care viţelul cel gras îl junghie Tatăl ca să ne ospătăm noi. Aici, pe Altar, Mielul lui Dumnezeu se înjunghie la fiecare Liturghie, pentru păcatele lumii, aşa după cum Sfântul Ioan Botezătorul a proorocit, când văzându-L pe Hristos trecând, a zis: „Acesta este Mielul lui Dumnezeu care se jertfeşte pentru păcatele lumii” (In 1,29). Prin Sfânta Euharistie sau Sfânta Cuminecătură Iisus Hristos este în mod real prezent permanent între noi.

Prin Sfânta Cuminecătură noi creştinii putem mânca Trupul lui Hristos şi putem bea Sângele Lui spre viaţă veşnică, aşa după cum a mărturisit în faţa mulţimilor şi în faţa ucenicilor care ascultau acest cuvânt rostit de Hristos, zicând: „Eu sunt pâinea care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care o voi da pentru viaţa lumii este Trupul Meu”, a zis Domnul (In 6,51). Şi continuă mai departe: „Adevărat, adevărat vă zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el.” (Ioan 6,53,56). „Greu este cuvântul acesta” – au zis mulţi dintre ucenicii Lui „cine poate să-l asculte ?”(Ioan 6,60) . „Şi de atunci mulţi dintre ucenicii Săi s-au dus înapoi şi nu mai umblau cu El”, ne spune Scriptura (Ioan 6,66).

Iată iubiţi credincioşi, câte daruri ne-a făcut nouă Hristos, este adevărat, e greu de înţeles, dar de acestea nimeni nu se îndoieşte din cei care cred în Cuvântul Lui Hristos, în Cuvântul Cuvântului lui Dumnezeu.

Prin toate acestea noi cei ce ne bucurăm în ziua aceasta mare în care prăznuim Naşterea lui Hristos, ascultăm ce ne-a dăruit Hristos, suntem fericiţi că nu ne-a lăsat Hristos orfani, că nu ne-a părăsit Hristos, că nu suntem singuri şi pentru ca să ne luminăm şi să ne mângâiem, ne-a lăsat darurile acestea: Biserica, Botezul, Pocăinţa, Euharistia, daruri prin care dobândim Harul lui Dumnezeu şi viaţa veşnică.

Iubiţii mei fraţi

La această sfântă sărbătoare încă două daruri ne-a mai lăsat Domnul, cel ce a coborât de la Tatăl pe pământ.

Ne-a lăsat Cuvântul viu, Vestea cea bună, Evanghelia care este vie şi dătătoare de viaţă. „Cine ascultă Cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis pe Mine, are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni ci s-a mutat din moarte la viaţă ”( In 5,24 ). Evanghelia, Cuvântul viu al lui Dumnezeu, a înlăturat pustiul din lume şi toată răutatea şi nedreptatea de pe pământ. De aceea, în ziua aceasta a Naşterii Domnului, toţi oamenii sunt chemaţi să asculte cuvântul lui Dumnezeu, care S-a făcut Prunc într-o peşteră din Betleem în urmă cu două mii de ani.

Al doilea dar, pe lângă cel dintâi, care este Cuvântul, este Fapta. Adică Hristos nu ne-a lăsat numai Cuvântul ci şi Fapta prin minunile săvârşite, arătându-ne că este Stăpân şi Domn al cerului şi al pământului, aşa cum ne-a spus după Învierea Sa: „Datu-Mi-s-a toată puterea în cer şi pe pământ.”(Matei 28,18). Prin faptele Sale, Iisus, Care S-a născut din Fecioara Maria, ne-a arătat şi ne-a dovedit că nu este numai om, ci şi Dumnezeu adevărat.

De aceea la Naşterea Sa, s-a luminat şi cerul şi pământul. La Naşterea Domnului s-a aprins o lumină în lume care nu se va stinge niciodată. Soarele se va întuneca, cândva stelele nu vor mai străluci pe cer, luna nu-şi va mai arăta lumina ei frumoasă care mângâie sufletele oamenilor şi-i inspiră pe mulţi să gândească, să scrie poezii şi opere nemuritoare, să cânte când tristeţea încearcă să întunece sufletele oamenilor. Toate acestea vor pieri, dar lumina pe care a adus-o pe pământ Hristos, Cel care a zis: „ Eu sunt Lumina lumii”, nu va înceta niciodată – aşa după cum Domnul Hristos a spus: „Cerul şi pământul vor trece, dar din cuvintele Mele nici o iotă şi nici o cirtă nu va trece” ( Mt. 24,35 ).

Minunile pe care le-a făcut Hristos sunt fapte, pe care nimeni nu le-a putut nega. Morţii pe care i-a înviat, muţii cărora le-a dat graiul, orbii şi îndrăciţii pe care i-a vindecat de bolile lor, valurile mării şi furtuna care i-au ascultat porunca liniştindu-se, toate acestea şi altele mai mari decât acestea sunt mărturii vii, care mărturisesc că Iisus Fiul Mariei este Hristos Mântuitorul lumii, că Iisus este Dumnezeul nostru. Dar Fapta care este mai presus decât toate faptele, minunea care întrece toate minunile Domnului este Învierea Sa, iar prezenţa Sa în lume este prin prefacerea pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele Domnului. Această înfricoşătoare minune, prefacerea pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele Domnului, este o permanentă minune care întrece toate minunile. Ea este darul cel mai de preţ dat nouă de Iisus Hristos, prin care El se află între noi şi cu noi la fiecare Sfântă Liturghie.

Prin Taina aceasta, în trupul nostru se sălăşluieşte veac de veac Hristos. Se înnoieşte lumea materială, care se epuizează, iar timpul o îmbătrâneşte şi piere, dar prin Liturghie, prin prefacerea unor elemente materiale în Trup şi Sânge dumnezeiesc, natura creată de Dumnezeu se înnoieşte mereu, şi cu ea se înnoieşte şi natura noastră devenind nemuritoare.

Cuvântul şi Fapta, împreună cu Euharistia, care stă în fruntea tuturor minunilor, sunt cele două mari daruri date nouă de Dumnezeu, de care să ne bucurăm.

Să-i mulţumim lui Dumnezeu în ziua aceasta în care a coborât pe pământ şi s-a născut din Preacurata Fecioară Maria.

* * *

Binecuvântarea Domnului să vină peste voi, cu al Său har şi cu a Sa iubire de oameni. Sărbători fericite şi un An nou binecuvântat. La Mulţi Ani !

Al vostru al tuturor, fierbinte rugător către Dumnezeu,

† J U S T I N I A N C H I R A

EPISCOPUL MARAMUREŞULUI ŞI SĂTMARULUI