2010

PASTORALA INVIEREA DOMNULUI

+JUSTINIAN

Din mila lui Dumnezeu,

Arhiepiscop al Maramureşului şi Sătmarului.

Iubitului cler, cinului monahal, dreptcredinciosului nostru popor din Episcopia

Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului:

Har, binecuvântare şi pace de la Dumnezeu

iar de la noi, calde urări de linişte şi fericire

pentru Sfintele Sărbători ale Învierii Domnului.

Iubitii mei frati si fii duhovnicesti,

Cu multa bucurie si dragoste parinteasca imi indrept inca odata gandurile catre inimile voastre fierbinti si multumesc Bunului Dumnezeu pentru credinta si lumina din sufletele voastre, pentru jertfelnicia si dragostea pe care intreg dreptcredinciosul popor din Eparhia Maramuresului si Satmarului le arata fata de sfanta noastra Biserica, fata de Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, care a venit in lume, a patimit, S-a jertfit, a murit si a inviat pentru mantuirea intregului neam omenesc.
Daca prin nasterea Sa Domnul vine in lume, se naste si se intrupeaza pentru lume, pentru om si pentru pamant, prin Inviere, Domnul se naste din nou pentru cer. Prin nastere, Iisus Hristos Cel ce era Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, se naste ca Om pentru pamant. Prin Invierea Sa Fiul Omului, Iisus Hristos Omul se naste din nou ca Dumnezeu pentru cer. Prin Invierea Domnului omul reintra in nemurirea pe care Adam cel vechi, prin pacat, o pierduse.
Prin Inviere se face inceputul invierii tuturor. Drumul omenirii ia calea intoarcerii spre nemurire, ia calea intoarcerii de la moarte spre viata. Adam, prin neascultare de porunca lui Dumnezeu, prin razvratire impotriva lui Dumnezeu, prin calcarea legii date pentru el de Dumnezeu, a deschis un drum ce mergea de la viata spre moarte, de la lumina spre intuneric, de la fericire spre cea mai neagra si adanca nefericire, de la paradis spre infern. Prin neascultarea lui de porunca lui Dumnezeu, Adam deschidea o cale larga pe care si prin care tot neamul omenesc se prabusea in infern. Prin supunerea si ascultarea Noului Adam, a lui Iisus Hristos, prin supunerea totala si ascultarea absoluta a lui Dumnezeu Fiul fata de Dumnezeu Tatal, Iisus Hristos, care S-a facut ascultator pana la moarte, jertfa Sa suprema, jertfa Sa cea mai mare, a deschis pentru toti cei ce vor crede in El si vor asculta de cuvintele Lui, un nou drum, o cale stramta, pe care insa toti cei ce vor merge se vor ridica din moarte spre viata, din intuneric la lumina, din valea plangerii spre orizontul fericirii fara de margini. Cei ce se vor face una cu El, una cu Fiul, prin ascultare, devenind si ei fii ai luminii, fii ai lui Dumnezeu, se vor ridica spre Izvor, spre sursa existentei tuturor, se vor ridica spre Dumnezeu Tatal.

Fiecare crestin dupa Inviere poate rosti deodata cu Iisus Hristos: “Ma reintorc la Tatal.” Fiecare om, dupa ce moartea a fost infranta de Invierea lui Iisus Hristos, poate marturisi: “Sunt nascut pentru viata”, spre deosebire de toti cei ce nu cred si nu-L asculta si nu-L iubesc pe Iisus Hristos. Acestia, imbatraniti, se exprima chinuiti de deznadejde: “sunt nascut pentru moarte, sunt nascut spre moarte.” Si daca ar aprofunda mai mult, cu gandul lor, viata lor ar putea spune: “sunt nascut pentru iad.”

Iubiti frati si iubite surori,

Ca o primavara pentru lume este Invierea Domnului. Ca o iesire dintr-o iarna geroasa si intunecata, ca o iesire dintr-o noapte plina de spaime si de intuneric, ca o aurora luminoasa este Invierea Domnului. Aceasta, Invierea Domnului, ne indeamna sa ne dezbracam de haina cea veche a pacatului si plini de bucurie sa umblam, sa ne purtam ca fii ai luminii dupa cum ne invata Duhul Sfant prin gura Sfantului Apostol Pavel care zice: “Caci voi toti sunteti fii ai luminii si fii ai zilei; nu suntem ai noptii, nici ai intunericului”(I Tes. 5,5). Cand ne aflam in stare de pacat suntem ca in timpul iernii, ca in ceasurile noptii, ca in imparatia intunericului si a mortii, ca niste stafii, ca niste umbre ce se strecoara prin bezna ratacind prin lume. Oamenii, atunci, ratacesc pe cai intunecate, ferindu-se de lume si de vazul lumii. Cand ne-am eliberat de pacat, ne aflam in timpul primaverii si in lumina zilei. Omul, ca un imparat, se poarta deschis, umbla cu fruntea sus, nu are nimic de acoperit, nimic de ascuns. Asa si crestinul dupa Inviere se dezbraca de tot ce-i rau, de tot ce e rusinos, de tot ce condamna si uraste Hristos, de tot ce nu e placut lui Dumnezeu.
Dupa ce prin post si rugaciune ne-am facut si noi partasi Patimilor si mortii Domnului, am ajuns la Sfanta Inviere si am gustat acum din Pastile Domnului. Am devenit oaspetii lui Hristos, ne-am impartasit de cina, de mana cea cereasca, pregatindu-ne prin aceasta toti ca sa intram la nunta Mielului, la dumnezeiasca Liturghie ce nu va avea sfarsit, pe care o va savarsi Iisus Hristos in ceruri. Sa incepem a ne pregati haina de nunta ca, la sfarsit, cand vom fi chemati la nunta Fiului de imparat, sa nu patimim rusinea celui ce a intrat la ospat fara haina de nunta.
Haina de nunta ne asteapta pe fiecare in tinda casei. In garderoba palatului imparatesc al Bisericii. Acolo se gaseste servitorul care este gata sa ne ajute sa ne dezbracam de haina cea rupta si murdara a pacatului si sa ne imbrace in haina noua a sfinteniei. Acesta este duhovnicul, care in pragul altarului, in scaunul spovedaniei asteapta ca noi sa venim si prin taina pocaintei sa ne dezbracam de rufele murdare ale pacatelor, de zdrentele faradelegilor pe care le-am savarsit alergand pe drumurile vietii si marturisindu-ne sa ne schimbam firea. Astfel, primeniti, sa intram impreuna cu Iisus Hristos in locasul vietii si al slavei vesnice – sa intram la nunta Mielului.
Dupa randuiala asezata de dumnezeiestii parinti, dupa randuiala pe care ei, prin viu grai, au primit-o de la Sfintii Apostoli, toata suflarea dreptcredinciosilor crestini ne-am pregatit pentru Praznicul acesta mare, pentru Sarbatoarea sarbatorilor, care este Invierea Domnului – cu post si cu rugaciune. Rugaciunea a fost hrana cea mai placuta pentru un crestin in cele 40 de zile. Asa cum in 40 de ani poporul lui Israel a respirat aerul curat si fierbinte al pustiei, tot asa am respirat si noi, fiii Bisericii lui Iisus Hristos, aerul cel tare, aerul de munte, aerul inmiresmat al sarbatorilor sfinte din vremea postului.

In acest timp am facut fiecare un popas de reculegere. Un popas sfant in fata scaunului de judecata unde ne-am cantarit faptele, unde am rugat pe sevitoarea Domnului, care ne insoteste pretutindeni, care este Constiinta, sa ne vorbeasca. Unde am cerut martorului lui Dumnmezeu, care este duhovnicul, sa ne asculte si in numele Stapanului, care l-a pus in scaunul de judecata si i-a dat puterea sa ne dezlege datoriile, sa ne dea iertare de pacate, asa cum Sfanta Scriptura ne spune. Hristos a dat acest dar si aceasta putere slujitorului sfantului altar, care este urmasul Apostolilor, preotului, duhovnicului, puterea de a ierta si dezlega pacatele oamenilor zicand: “Cate veti lega pe pamant vor fi legate si in cer si oricate veti dezlega pe pamant vor fi dezlegate si in cer”(Mt 18,18). Acum, in aceste clipe din ziua Invierii Domnului este timpul in care glasul lui Dumnezeu ne intreaba: Am facut acest popas? Ne-am judecat pe noi? Ne-am indreptat noi? Ne-am marturisit noi pacatele? Si daca ne-am martrurisit, daca am facut acest examen al constiintei, cum l-am facut? Ce hotarare am luat? Am luat noi, cand ne-am spovedit, o hotarare ferma de a nu mai pacatui? Aceasta este conditia, aceasta este porunca pe care Iisus Hristos a dat-o slabanogului pe care l-a vindecat de neputinta in care zacuse 38 de ani (In.5,2-14).

Iubitii mei fii duhovnicesti,

Un slabanog este fiecare om cand se afla in stare de pacat. Un om vindecat este fiecare om dupa ce a primit iertare si dezlegare de pacate de la slujitorul lui Dumnezeu in scaunul spovedaniei. Dar, sa luam aminte, glasul Celui ce ne-a vindecat ne spune cand am primit dezlegare: “Vezi, de acum sa nu mai pacatuiesti, ca sa nu-ti fie ceva mai rau” (In. 5,14).
De la slujba Invierii, cand slujitorul lui Dumnezeu vine cu lumina aprinsa din altar si zice: “Veniti de luati lumina”, nu numai lumina pe care o avem in mana se aprinde. In timp ce aprindem de la preot lumina, in inima ni se aprinde lumina sufleteasca, duhovniceasca. O scanteie de bucurie se aprinde in sufletul omului la fiecare Pasti. O bucurie rasare in sufletul tuturor. Chiar daca e cineva bolnav, chiar daca e rob, chiar daca e strain, la Pasti simte aceasta bucurie. Care este explicatia? Prin Invierea lui Hristos s-a deschis iar Raiul. Ingerul care pazea poarta Raiului este inlaturat. Prin Invierea lui Hristos s-a deschis iadul si a coborat Hristos in sambata Patimilor in iad si a eliberat pe Adam, pe Eva, pe Moise, pe toti profetii si tot neamul lui Adam cu tot alaiul, cu milioane de oameni care au trait inainte de nasterea lui Hristos. Insotit de acest alai s-a urcat la Tatal si i-a zis: “I-am adus inapoi. Au fost pierduti, Tata, dar ti-i restitui Eu, caci i-am castigat pentru Rai si am desfiintat iadul.” Acesta este motivul pentru care noi simtim in fiecare an o mare si adanca bucurie, o adanca mangaiere in sufletul nostru.
Noi nu trebuie sa ne temem de nimic, noi suntem mai tari decat moartea. Avem puterea sa biruim si moartea pentru ca moartea nu are putere decat asupra trupului nostru. Asupra sufletului nu are putere. Sufletul se intoarce la Dumnezeu care l-a dat. Trupul se intoarce in pamantul din care a fost luat. Iar la dreapta judecata sufletul se va intoarce in trup, iar trupul va invia impreuna su sufletul pentru fericirea si mantuirea vesnica.

Prin aceste cuvinte, un imn as fi vrut sa-nalt luminii si vietii si iubirii nemarginite a lui Dumnezeu. Un imn rasarit din iubire pentru toti binecredinciosii crestini din Sfanta eparhie a Maramuresului si Satmarului, din negraita iubire pe care o port in inima acestui popor miraculos si sfant precum si slujitorilor tuturor altarelor strabune, care de douazeci de veacuri aproape stau de veghe si pazesc cu mare grija sa nu se stinga candela credintei ce arde in altare si in inima de aur a poporului roman.

Unitate in libertate – aceasta este steaua dupa care trebuie sa ne calauzim pasii, acum cand am urcat pe culmea celor doua mii de ani de la nasterea Fiului lui Dumnezeu in lume.
Va binecuvintez pe toti si va doresc sa petreceti Sfintele sarbatori ale Invierii Domnului in pace , cu bucurie si cu sanatate. Multumiti lui Dumnezeu pentru toate. Dumnezeu sa va binecuvinteze si sa va sfinteasca masa, casa, familia voastra, copiii vostri. Dumnezeu sa va umple viata si sufletul de lumina neinserata a Invierii si impreuna cu ingerii lui Dumnezeu, care sunt de fata si poarta in maini faclii aprinse, sa strigam intr-un glas: “Hristos a inviat! Hristos a inviat! Hristos a inviat!”

Inalt Prea Sfintia Sa, Justinian Chira,

Arhiepiscopul Ortodox al Maramuresului si Satmarului

PASTORALA NASTEREA DOMNULUI

+JUSTINIAN

Din mila lui Dumnezeu,

Arhiepiscop al Maramureşului şi Sătmarului

Iubitului nostru cler, cinului monahal,

dreptcredinciosului popor din Episcopia

Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului:

Har, binecuvântare şi pace de la Dumnezeu

iar de la noi, calde urări de linişte şi fericire,

pentru Sfintele Sărbători ale Naşterii Domnului.

„Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ţie.”

Troparul Naşterii Domnului

Iubiţii mei fii sufleteşti,

Ne-a ajutat Bunul Dumnezeu să terminăm şase săptămâni de curăţenie şi de post. Postul Naşterii Domnului se numeşte postul bucuriei, pentru că în acest post, spre deosebire de celelalte posturi, de la început până la sfârşit, tot creştinul se bucură în sufletul lui, într-o aşteptare deosebit de importantă. Aşa cum aşteaptă copiii pe tatăl lor, aşa cum aşteaptă copiii pe mama lor, aşa au aşteptat fiii lui Adam câteva mii de ani. Mii de ani L-au aşteptat pe Mântuitorul lumii, L-au aşteptat pe Mesia.

Această credinţă şi această aşteptare a existat la întreg neamul omenesc. Nu numai la poporul ales, cărora prin prooroci li s-a vestit venirea lui Hristos, ci la toate popoarele lumii a existat credinţa în naşterea şi venirea lui Iisus Hristos. Chiar şi la popoarele cele mai înapoiate din inima Asiei şi din inima Africii, chiar şi la popoarele care au fost descoperite în lumea nouă din America, şi acolo exista la oameni credinţa în Naşterea şi în venirea lui Hristos, în Naşterea Fiului lui Dumnezeu pe pământ. Această credinţă era universală pentru că pornea de la un protoevanghelium, adică de la o evanghelie începătoare: “Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul” (Facere 3,15). Atunci când Eva şi Adam, înşelaţi fiind de vrăjmaşul, au călcat porunca lui Dumnezeu şi au gustat din fructul oprit, atunci a fost rostit cuvântul acesta, care a vestit venirea unui Mântuitor. Când strămoşii noştri, protopărinţii noştri, au gustat din acest fruct, au rănit adânc pe Dumnezeu. A suferit grozav atunci Dumnezeu Tatăl şi Creatorul nostru. Această protoevanghelie, însă, această veste pe care Dumnezeu ne-a dat-o după căderea omului în păcat, se realizează apoi prin Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos. Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos a schimbat întunericul de pe pământ, a schimbat total lumea. De la Naşterea Domnului a început cultura, de la Naşterea Domnului a început lumea să se ridice din ce în ce mai mult. Pentru că prin Hristos s-a transfigurat nu numai omul, ci cosmosul întreg. Cerurile s-au deschis la Naşterea Domnului Hristos şi de acolo au năvălit, pur şi simplu au năvălit cetele îngereşti cântând: “Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”(Lc. 2,14). Iar de pe pământ s-a ridicat spre ceruri din partea oamenilor închinare adâncă.

Iubiţii mei fraţi şi iubite surori,

În Evanghelia de astăzi, în capitolul II, versetele 1-12, ne vorbeşte măritul şi binecuvântatul de Dumnezeu Apostol şi Evanghelist Matei, care s-a ostenit şi a scris Evanghelia, fără de care noi nu L-am fi cunoscut pe Hristos. Deci, acest evanghelist a scris în capitolul al II-lea, începând cu versetul 1, cum a fost Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos. Astfel, au venit – spune evanghelistul – de la Răsărit, trei mari crai, trei magi, trei mari învăţaţi, trei mari cititori în stele, din adâncul Răsăritului. Nu se spune ţara. A fost ţara unde a fost turnul Babel, a fost ţara unde a coborât Noe pe pământ cu corabia. De acolo au venit trei crai cititori în stele. Erau călăuziţi de o stea. Şi până astăzi oamenii nu au înţeles ce fel de stea a fost. Până astăzi oamenii învăţaţi se întreabă ce stea i-a călăuzit pe aceşti magi? A fost o cometă sau ce a fost aceasta? Şi tot cei ce nu sunt luminaţi de Duhul lui Dumnezeu nu găsesc răpunsul. Răspunsul, iubiţii mei fraţi, să vă rămână şi să nu-l uitaţi: nu a fost un corp ceresc, nu a fost o stea materială, nu a fost o planetă sau cometă, ci a fost o putere cerească, a fost un arhanghel, un înger, pe care magii l-au văzut ca pe o stea, ca pe o lumină înflăcărată ce ardea pe cer. Nu era un corp ceresc, un corp material, ci era o putere cerească această stea, care îi călăuzea pe cei trei magi de-a lungul pământului Orientului şi care s-a oprit când a ajuns deasupra Ierusalimului. Ce s-a întâmplat când a ajuns deasupra Ierusalimului? Steaua s-a stins, steaua s-a ascuns, nu s-a mai văzut, căci aşa a fost planul lui Dumnezeu ca steaua să nu lumineze Ierusalimul şi pe Irod. De aceea,cei trei crai au început să rătăcească prin Ierusalim şi să întrebe: “Unde este regele iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui” (Mt. 2,2). Ei nu ştiau de Mesia, nu ştiau de prooroci, ei ştiau un lucru: că un împărat al iudeilor se va naşte, care va stăpâni lumea.

„Unde s-a născut acest împărat?”, întrebau magii. Şi auzind acest cuvânt, ne spune Evanghelia, “regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el” (Mt. 2, 3). Şi Irod atunci a chemat pe toţi preoţii şi învăţaţii de la templu care cunoşteau Scriptura, care cunoşteau proorociile, şi i-a întrebat: “Unde trebuia să se nască Hristos?” Iar învăţaţii i-au răspuns: “În Betleem, pentru că aşa spune proorocul”. Care prooroc? Proorocul Miheia, în cap. 5,1: “Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul care va paşte pe poporul Meu Israel.” Au vorbit învăţaţii atât de înălţător despre Betleem şi i-au comunicat lui Irod. Iar Irod a dat poruncă ca să fie ucişi toţi copiii de la doi ani în jos.

“Unde trebuie să se nască Hristos?” era întrebarea lui Irod. Deci, iubite surori şi iubiţi fraţi, Irod ştia că trebuie să se nască Hristos. El ştia că S-a născut Hristos. Cu toate acestea, fraţilor, a îndrăznit să încerce să-L ucidă pe Fiul lui Dumnezeu. Nu din neştiinţă. Ca şi Iuda. Şi Iuda a ştiut că Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi L-a vândut. De aceea păcatul lor este neşters pentru totdeauna, ca şi păcatul oricărui necredincios care nu crede în Domnul nostru Iisus Hristos. Ştie că Hristos a venit, ştie că Dumnezeu a venit pe pământ şi totuşi se leapădă de El. De aceea, acest păcat al necredinţei nu va fi iertat nici în cer, nici pe pământ, nici în veacul de acum, nici în cel viitor, cum zice chiar Hristos. Păcatul împotriva Duhului Sfânt nu se va ierta niciodată, nici în veacul de acum, nici în veacul viitor. Ce înseamnă păcat împotriva Duhului Sfânt? Orice păcat împotriva credinţei şi mai ales necredinţa.

Deci Irod ştia, el cunoştea că S-a născut pe pământ Fiul lui Dumnezeu şi de aceea a dat poruncă şi i-a rugat pe cei trei magi: “Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi, dacă Îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca, venind şi eu, să mă închin Lui.” (Mt. 2,8). Era un cuvânt plin de vicleşug, pentru că Irod, acest diavol, voia să găsească unde S-a născut Fiul lui Dumnezeu şi să-L ucidă. Nu vi se cutremură inima când auziţi acest lucru? Un om, un om nenorocit, chiar dacă era un rege, acest nenorocit, cunoscând şi ştiind că Fiul lui Dumnezeu a venit, a căutat să-L omoare pe Fiul lui Dumnezeu. Răsplata care a fost? Irod a pierit. L-au mâncat viermii de viu. Aceasta a fost moartea lui Irod. Iar cei trei magi au plecat şi după ce au ieşit din Ierusalim, steaua din nou li s-a arătat şi i-a călăuzit, apoi steaua s-a oprit deasupra peşterii din Betleem şi razele ei au început să curgă, să curgă, asupra peşterii aşa cum vedem în toate icoanele cum de la stea se coboară raze care luminează peştera. Şi îngerii se coboară şi păstorii vin şi aduc daruri şi ei. Păstorii ne-au reprezentat pe noi, iubiţii mei fraţi, iar cei trei crai au căzut şi s-au închinat, ne spune evanghelistul Matei, şi I-au adus daruri. Daruri de aur I-au adus ca la un Împărat al lumii, tămâie I-au adus ca la un Dumnezeu şi smirnă ca unui om muritor. Aur, smirnă şi tămâie, ca unui împărat, ca unui arhiereu, ca unui om. Din acest motiv se spune că sărbătoarea Naşterii Domnului este sărbătoarea păcii, pentru că pământul s-a împăcat cu cerul, cerul s-a pogorât pe pământ şi a rămas pe pământ. Pământul nu mai este al diavolului, pământul este al lui Dumnezeu. O bolnavă îndrăcită, când i se făcea Taina Sf. Maslu, într-o mănăstire, iar când preoţii au început slujba şi au dat binecuvântarea mare cu Evanghelia, după cum auziţi la toate Tainele, când se începe cu cuvintele: “Binecuvântată este împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh…” , din adâncul cel mai întunecat al acestei bolnave, satana a început să strige: “Nu a Lui, a mea este împărăţia”, a strigat satana din trupul acelei femei. “A mea este împărăţia, nu a Lui.” Şi până astăzi caută vrăjmaşul să stăpânească lumea prin diferite mijloace, prin patimi. Nu vă supăraţi. Orice lăcaş în care se săvârşesc păcatele, beţia, desfrânările, sunt curţile satanei. Orice lăcaş de acest gen. Şi orice lăcaş dumnezeiesc, toate bisericile ortodoxe, sunt curţile lui Dumnezeu, sunt palatele lui Dumnezeu, Stăpânul cerului şi al pământului, cum spune un frumos tropar: “în curţile casei Tale stând, în cer mi se pare a fi.”

Iubiţii mei fii sufleteşti,

Ziua aceasta este ziua cea mare. Întotdeauna omul a încercat să se ridice la cer. Întotdeauna omul a încercat şi a râvnit să zboare. Întotdeauna se uita la păsări cum zboară şi a dorit şi el să se ridice, şi în timpurile noastre omul a reuşit să se ridice de pe pământ. Dar tendinţa, dorul omului, a fost mereu de a se înălţa, de a se ridica la cer, pentru că Îl căuta pe Dumnezeu, acolo unde e Dumnezeu în ceruri, cum zicem aşa de frumos: “Tatăl nostru care eşti în ceruri…” Dar dacă noi nu am reuşit, fraţilor, să ne ridicăm până la Dumnezeu cu trupul, S-a coborât Dumnezeu la noi, S-a coborât Dumnezeu între noi. Aceasta este slava Lui şi a rămas între noi pe Sfintele Altare. În chip nevăzut Îl avem pe Dumnezeu între noi.

Măreaţă este sărbătoarea aceasta, măreaţă este adunarea voastră a creştinilor, care, deşi sunteţi obosiţi, pentru că v-aţi făcut şi dumneavoastră datoria să colindaţi pe un prieten sau pe un vecin, nu aţi şovăit, ci aţi lepădat patul de odihnă şi aţi venit să preamăriţi pe Fiul lui Dumnezeu. Măreaţă este această zi. Din suflet doresc ca în aceste zile de bucurie ale Sărbătorilor Naşterii Domnului, pentru care v-aţi pregătit mult prin post şi prin spovedanie, să vă trimită Dumnezeu binecuvântări peste familie, iar anul care vine rog pe Dumnezeu să fie un an binecuvântat. Să mulţumim lui Dumnezeu pentru toate binefacerile pe care le-am primit până acum. Vă îndemn ca, asemeni păstorilor din Betleem şi crailor din Răsărit, să-I aduceţi prinosul curat al sufletelor voastre Pruncului născut.

Anul acesta, cu ajutorul Atotbunului Dumnezeu, s-au împlinit 20 de ani de la reînfiinţarea sfintei noastre Episcopii. În acest timp, cinstita preoţime şi diaconime, sfinţiţii slujitori ai lui Dumnezeu din mănăstirile noastre şi binecredinciosul popor din Maramureş şi Sătmar au stat cu vrednicie lângă altarele străbune, cu candelele aprinse, ca cele cinci fecioare înţelepte, iar acum Hristos, Mirele Cel ceresc, a cărui dumnezeiască naştere o prăznuim astăzi, vă întâmpină pe toţi şi ne binecuvintează munca şi jertfa pe care am depus-o în aceste două decenii, înălţând sfinte şi luminoase altare, deschizându-se multe vetre monahale, crescând un tineret luminos şi foarte dornic să pregătească un viitor frumos pentru ţara noastră iubită şi binecuvântată de Dumnezeu.

La acest praznic să nu uităm de cei ce sunt plecaţi şi sunt departe de ţară. La toţi le trimitem un mesaj, un salut creştinesc şi românesc şi îi asigurăm că noi de aici de acasă nu-i uităm, ne rugăm pentru toţi cei de departe şi pentru cei de aproape. Biserica noastră, Biserica străbună, Biserica Ortodoxă, care este Biserica lui Hristos stă la datorie cum a stat şi în cei cincizeci de ani de urgie, de întunecată robie spirituală şi socială deopotrivă.

Valurile sunt multe, valurile vieţii sunt grele şi acum. Corabia lui Hristos este atacată de multe duhuri rele, dar poporul român care este tare în credinţă, plin de încredere în Dumnezeu şi de dragoste faţă de Fiul lui Dumnezeu nu şovăie, priveşte înainte, pentru că el crede în Cel ce S-a născut în Betleem, şi ne-a dat viaţă prin Cruce, a gustat din paharul morţii, a sfărâmat porţile iadului şi a deschis uşile raiului, risipind întunericul care azi ne înconjoară, iar prin lumina Lui ne aduce în suflete dumnezeiască bucurie.

Nu trebuie, iubiţi fraţi şi înţelepte femei să uităm nici o clipă de cei plecaţi, de cei săraci, de cei bolnavi, de cei ce au nevoie de ajutorul nostru modest, de mila noastră, de dragostea noastră, de credinţa noastră. Biserica noastră, ca dintotdeauna, nu uită să se roage, să-i ajute, să-i întărească în credinţă pe toţi fiii lui Adam.

Sunt multe popoare din lume care nu-L cunosc pe Hristos sau care şi-au pierdut credinţa în Dumnezeu şi de aceea sunt nefericite. Au bunăstare, dar n-au pace, n-au linişte, nici fericirea pe care o are poporul credincios sau omul care crede în Domnul nostru Iisus Hristos. Poporul român, poporul din această ţară, poporul din acest colţ de ţară, îl are în suflet pe Hristos, are în inimă evlavie fierbinte faţă de Maica Domnului, are în minte încredere în Dumnezeu şi-L ascultă pe Cel pe Care întotdeauna L-a ascultat, adică pe Tatăl nostru Cel ceresc.

Cu părintească dragoste vă îmbrăţişez pe toţi, cu sfinţenie, gândindu-mă la voi azi şi întotdeauna. Vă binecuvintez şi vă doresc Sărbători fericite, ani buni cu sănătate.

Hristos S-a născut, bucuraţi-vă!

Al vostru pururea rugător

+J U S T I N I A N

Arhiepiscopul Maramureşului şi Sătmarului