2012

PASTORALA INVIEREA DOMNULUI

J U S T I N I A N

Din mila lui Dumnezeu,

Arhiepiscop al Maramureșului și Sătmarului

Iubitului cler, cinului monahal, dreptcredinciosului nostru popor

din Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului:

Har, binecuvântare și pace de la Dumnezeu

iar de la noi, calde urări de liniște și fericire

pentru Sfintele Sărbători ale Învierii Domnului

„Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul,

să ne bucurăm şi să ne veselim în ea”

Iubiţii mei fii sufleteşti,

La început zilele n-au avut nume, ci, după cum ne spune Sfânta

Scriptură, de la început zilele au fost numite de Dumnezeu: ziua întâi,

ziua a doua, ziua a treia, ziua a patra, ziua a cincea, ziua a şasea. Şi de

fiecare zi era legată una din lucrările importante ale Creatorului lumii.

În prima zi Domnul a zis “să fie lumină” şi a fost lumină. Şi

aceasta, adică lumina, a fost prima formă a materiei şi în lumină se va

descompune întreaga materie la sfârşitul veacurilor, după cum constată

şi spune Revelaţia supranaturală, pe care o păstrează Sfânta Scriptură.

În şase zile Dumnezeu a creat cerul şi pământul, iar ziua a şaptea a

fost zi de odihnă: “Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o,

pentru că într-însa S-a odihnit de toate lucrurile Sale...” (Fc. 2, 3). Prin zi

de odihnă nu se înţelege şi zi nelucrătoare, zi de repaos total, pentru că la

Dumnezeu nu este niciodată totală nelucrare sau nemişcare, ci de la

început, de la creaţie, toată creatura este în mişcare, în lucrare. Totul se

mişcă în univers şi totul se mişcă şi în cea mai mică părticică din materie,

totul este în activitate, în mişcare, deşi cu ochiul liber această mişcare este

neobservată de noi. Dar s-a observat că materia este formată din atomi.

Mai nou ştiinţa a avansat şi a constatat că şi atomul nu este divizibil, ci

este compus din părţi care au fost numiţi protoni şi neutroni, dar şi aceştia

se descompun în fotoni, deci în unde de lumină, aşa cum materia de la

început a fost formată.

Deci totul este în mişcare, de la foton până la marile corpuri

cereşti. Şi în corpul nostru totul este în mişcare, totul este în lucrare. Nu

numai organele, ci şi sângele şi carnea şi osul este compus din celule care

sunt în mişcare, fără ca noi cu ochiul liber să putem observa. Însă totul se

mişcă după o impresionantă ordine. Nici în natură, nici în corpul nostru

mişcarea nu este haotică, nimic nu se mişcă în dezordine, ci în toate

există o desăvârşită disciplină, totul lucrează după o perfectă ordine

supravegheată de Dumnezeu. Providenţa dumnezeiască coordonează şi

supraveghează totul. Acesta este, deci, repaosul lucrător, lucrarea care

niciodată nu încetează, după cum ne asigură şi despre aceasta Cuvântul

lui Dumnezeu, adică Iisus Hristos, Care este Dumnezeu întrupat şi Care

zice: “Tatăl Meu lucrează şi Eu lucrez…” (In. 5,17).

Ziua a şaptea Dumnezeu a declarat-o zi de odihnă, zi de repaos,

ca o mare binecuvântare pentru creatura Sa, faţă de care Dumnezeu

avea o deosebită dragoste şi milă şi grijă şi care nu ar fi fost capabilă

singură să-şi dea răgaz, să-şi împartă timpul, să acorde şi trupului său

odihnă pentru refacere, o zi în care el, omul, să se învrednicească de

bucuria pe care o dă repaosul şi odihna. Acesta este scopul zilei a şaptea

şi ea a fost respectată de la facerea lumii până la Moise, fără ca această

zi să aibă un nume, fără ca să fie legată de un eveniment.

Moise, omul lui Dumnezeu, care a fost luminat de Dumnezeu să

facă o ordine în viaţa omenească, să dea legi; Moise, care a dat porunci

din partea lui Dumnezeu, el a dat zilelor denumiri, a legat ziua a şaptea

de un eveniment, de cel mai mare eveniment din viaţa poporului ales,

din viaţa neamului lui Israel, care a fost eliberarea Poporului evreiesc

din robia Egiptului. Aceasta era pentru poporul lui Israel – şi prin el

pentru tot neamul lui Adam – un Eveniment, un moment de o

importanţă deosebită, de o importanţă capitală, pentru că prin această

eliberare a început şi chemarea întregului neam omenesc să se

pregătească pentru împlinirea făgăduinţei lui Dumnezeu de a trimite lui

Adam şi urmaşilor lui un Mântuitor. Eliberarea lui Israel din robia

Egiptului a fost un semn de pregătire dat omenirii pentru eliberarea din

starea de robie fizică şi spirituală, din starea de robie trupească şi

sufletească în care căzuse omul prin neascultarea lui Adam de porunca

lui Dumnezeu, neascultare prin care s-a rupt legătura dintre creat şi

necreat, dintre creatură şi Creatorul ei, rupere care a provocat moartea

celui creat şi îmbătrânirea întregii creaturi.

Iubiţi fraţi şi iubite surori,

După căderea omului, materia a început să se degradeze, să

îmbătrânească şi ea şi să nu rodească fructele pline de viaţă – ca un semn

al îmbătrânirii – să crească în loc de roade bogate, spini şi pălămidă,

femeia să nască în dureri, bărbatul să facă să rodească pământul numai

prin sudoarea frunţii. Chiar şi lumea neînsufleţită, lumea minerală, a

început şi ea să îmbătrânească, să se răcească, să se descompună şi să

piară şi ea. Acestea toate sunt urmările abaterii omului de la Legea dată

lui de Dumnezeu, de la răzvrătirea lui Adam împotriva lui Dumnezeu,

de la căderea omului în păcat, care a provocat degradarea întregii

creaţii, degradare care continuă până astăzi.

Eliberarea poporului lui Israel a fost un semn al eliberării reale a

omenirii din robia trupului şi a sufletului deopotrivă. În amintirea

acelui eveniment s-a dat nume zilei a şaptea de Sabat, Ziua Sâmbetei.

După Întruparea Fiului lui Dumnezeu, Sabatul, care aminteşte doar de

eliberarea unui popor, a poporului evreiesc din Egipt, ziua Sabatului a

devenit Ziua Domnului, ziua eliberării întregului neam omenesc din

robia morţii şi a păcatului, eliberare pe care a făcut-o Fiul lui

Dumnezeu, Iisus Hristos, prin Jertfa şi Învierea Sa.

Domnul a făcut această strămutare, pentru că Întruparea, Jertfa

şi Învierea Sa au adus eliberarea întregului neam omenesc din robia şi

osânda veşnică la viaţa şi fericirea veşnică, de la întunericul nefericirii

şi al morţii la lumina Învierii şi a fericirii veşnice. Paştile evreiesc, care

amintește de eliberarea evreilor din Egipt, au fost o umbră, o prevestire

a Învierii Domnului, prin care Iisus Hristos a eliberat întreg neamul

omenesc din robia veşnică a iadului. Din voia Sa, Mântuitorul a dat

lumii Paştile cele noi şi sfinte cu care începe eternitatea, viaţa cea

fericită şi fără de sfârşit a omului, a întregului neam al lui Adam, care

crede, Îl iubeşte şi ascultă pe Fiul lui Dumnezeu.

Iubiţii mei fii sufleteşti,

Toate evenimentele mari din viaţa cea nouă, din viaţa creştină,

sunt legate de ziua Domnului, de Duminică. În această zi Domnul a

înviat. În această zi Domnul S-a arătat mironosiţelor şi a spus: “Eu merg

la Tatăl Meu şi la Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi la Dumnezeul

vostru…” (In. 20,17). În această zi Domnul S-a arătat la doi ucenici ce

călătoreau spre Emaus, care se îndoiau de dumnezeierea şi Învierea Lui,

mustrându-i pentru îndoiala lor, zicând: “O, nepricepuţilor şi

zăbavnicilor cu inima ca să credeţi toate câte au spus proorocii ! Nu

trebuia, oare, ca Hristos să pătimească acestea şi să intre în slava Sa? “

(Lc. 24, 25-26).

Şi după ce aceşti ucenici au fost pătrunşi de credinţă şi de iubire

faţă de Domnul înviat, L-au rugat: “Doamne, rămâi cu noi că este spre

seară şi s-a plecat ziua” (Lc. 24,29). Domnul i-a ascultat şi a intrat în

casă şi s-a aşezat la masă cu ei. Apoi, Domnul S-a ridicat şi luând în

mâini pâinea a frânt-o, iar când a frânt pâinea în faţa lor şi-a arătat faţa

Sa dumnezeiască, iar ucenicii “în frângerea pâinii L-au cunoscut”, zice

Sfânta Scriptură (Lc. 24,35). Şi de acum înainte, la frângerea pâinii, ce

se va face în toate altarele lumii, slujitorii altarelor şi toţi

dreptcredincioşii Îl vor recunoaşte pe Domnul, Cel ce prin Învierea Lui

a arătat lumii că El este viu şi prezent la toate Liturghiile, pe toate

altarele Bisericii Sale, aşa cum viu şi prezent S-a arătat la prima

Liturghie, pe care El a săvârşit-o în Ziua Învierii, în Emaus, cu Luca şi

Cleopa.

În această zi, în ziua Învierii Domnului, spre seară, Domnul a

intrat prin uşile încuiate la ucenicii Săi şi le-a zis: “Pace vouă! Precum

M-a trimis pe Mine Tatăl vă trimit şi Eu pe voi; şi zicând acestea a suflat

asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt cărora veţi ierta păcatele le vor fi

iertate şi cărora le veţi ţine vor fi ţinute”(In. 20, 21-23). Atunci, în Ziua

Învierii, Hristos a întemeiat marea Taină a Bisericii Sale, Preoţia, dând

ucenicilor dumnezeiasca putere de a elibera pe oameni din robia

păcatelor şi a morţii, putere pe care o are numai Dumnezeu şi slujitorii

pe care El i-a chemat, puterea de a ierta păcatele şi în viaţa de acum,

adică pe pământ, şi în veacul viitor, adică în cer.

În ziua aceasta, în Ziua Duminicii, Domnul, care S-a înălţat la

cer la patruzeci de zile şi stă de-a dreapta Tatălui, la cincizeci de zile

după Înviere trimite de la Tatăl pe Duhul Sfânt “care de la Tatăl

purcede”, cum a spus lămurit şi înainte de Înviere. (In.15,26) Aşadar în

această zi, în ziua Cincizecimii, prin Pogorârea Sfântului Duh, s-a

întemeiat Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ, Biserica lui Hristos, care

este condusă şi sfinţită şi însufleţită, adică plină de Har, de putere

necreată, pentru că izvorăşte în mod tainic din Dumnezeu şi

îndumnezeieşte pe cei ce fac parte din ea şi prin Hristos sunt fii ai lui

Dumnezeu.

Iubiţii mei fii sufleteşti,

Ca o încununare, tot în Ziua Învierii, Stăpânul cerului şi al

pământului, Iisus Hristos, prin ucenicul Său cel iubit, care era unul din

“fii tunetului” (Mc. 3,17), face descoperirea cea mai plină de taină

numită Apocalipsa, prin care vorbeşte de ceasul necunoscut de nimeni,

numai de Tatăl: “Am fost în duh în zi de duminică şi am auzit, în urma

mea, glas mare de trâmbiţă”. (Apoc.1,10)

Iată câtă importanţă a dat Domnul zilei a opta, zilei de

Duminică, cu care începe eternitatea, viaţa veşnică, cu care se încheie

lucrarea lui Dumnezeu şi urmează sfârşitul timpului şi începutul

veşniciei, pentru care ne cheamă Biserica să ne pregătim în fiecare

săptămână, în fiecare Duminică în care se îmbracă cerul în lumină şi

într-o pace cerească.

Clopotele Bisericii noastre ne vestesc în toate sărbătorile şi

duminicile, triumful Împăratului lumii, triumful lui Hristos asupra

„întunericului cel din afară”, cum numeşte Iisus Hristos locul lipsit de

lumina Sa, Care ne-a spus când a venit pe pământ: “Eu sunt Lumina

lumii!”. “Voi sunteţi fiii luminii”, le-a zis Fiul lui Dumnezeu, Care cu

moartea pe moarte a călcat şi celor din morminte viaţă le-a dăruit.

Hristos a Înviat!

JUSTINIAN

ARHIEPISCOP AL MARAMUREȘULUI ȘI SĂTMARULUI

Dată în Reşedinţa noastră episcopală din Baia Mare, la Sfintele

Sărbători ale Învierii Domnului din Anul Mântuirii 2012.

PASTORALA NASTEREA DOMNULUI

J U S T I N I A N

Din mila lui Dumnezeu,

Arhiepiscop al Maramureșului și Sătmarului

Iubitului cler, cinului monahal,

dreptcredinciosului nostru popor din Episcopia

Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului:

Har, binecuvântare și pace de la Dumnezeu

iar de la noi, calde urări de liniște și fericire

pentru Sfintele Sărbători ale Nașterii Domnului

”Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn:

Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu

şi vor chema numele lui Emanuel.[…]

El va paşte turma Sa ca un Păstor

şi cu braţul Său o va aduna.

Pe miei îi va purta la sânul Său

şi de cele ce alăptează va avea grijă”.

(Isaia 7, 14; 40, 11)

Iubiţii mei fii sufleteşti,

Într-o zi, din anii trecuţi, când atmosfera din ţara noastră şi din alte părţi ale Europei era foarte întunecată, iar cuvântul lui Dumnezeu era oprit pentru a fi vestit liber, în miercurea din Săptămâna Patimilor am auzit o voce a unui frate de a lui Iuda, care a vândut pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, cu 30 de arginţi, după cum ne spune Sfânta Scriptură.

Am auzit o voce care-L batjocorea şi-L umilea pe Iisus Hristos. Inima şi sufletul mi s-au rănit adânc, dar, inspirat de Dumnezeu, am scris cuvintele acestea, prin care am arătat că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu Cel aşteptat de tot neamul lui Adam, de la facerea lumii, că Iisus este cel prevestit de toţi patriarhii şi proorocii din Vechiul Testament. Că Hristos este Cel pe care ni-L prezintă Noul Testament, ca Om desăvârşit, Care prin zămislirea Sa, prin minunile Sale, prin moartea şi Învierea Sa, ne-a arătat tuturor că El, Iisus Hristos, este Dumnezeu adevărat prin care toate s-au făcut din câte s-au făcut, după cum ne spune Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan (Ioan I, 1-3).

Toţi câţi cred în El îl ascultă, toţi câţi îl iubesc pe El devin fii ai lui Dumnezeu, moştenitorii Împărăţiei cerurilor, a nemuririi şi fericirii veşnice.

Aceasta este credinţa noastră, aceasta este nădejdea noastră, aceasta este dragostea noastră care a luminat şi ne luminează viaţa dintotdeauna.

Mesajul pe care îl ascultați nu este numai un cuvânt pastoral, pe care slujitorii altarelor îl citesc la marile praznice fiilor noştri duhovniceşti, ci aceasta este un mesaj, un cuvânt, care se adresează la toţi cei ce doresc să găsească un moment de linişte şi bucurie în viaţă.

Pacea, liniştea, bucuria şi fericirea în viaţă o aflăm numai dacă găsim pe cineva care ni le poate asigura, care ne poate da un cuvânt, care să ne asigure toate acestea în sufletul nostru. Acest lucru ni-l poate oferi numai Iisus Hristos, pe Care îl ştie toată lumea de pe pământ, dar pe Care îl cunosc foarte puţini, pentru că nu este suficient să ştii pe cineva pentru a dobândi linişte, bucurie, pace şi fericire. Este cu totul altceva să cunoşti pe cineva, să-l asculţi, să-l urmezi, să-i dăruieşti lui gândurile tale, dorinţele tale, viaţa ta, ca apoi viaţa ta să se umple de lumină, de dor, de dragoste faţă de acel Cineva.

Acum, cu ocazia sfântului şi marelui praznic al Naşterii Domnului, în care creştinii trăiesc din nou zile de bucurie, zile frumoase şi sfinte, am hotărât să vă adresez acest cuvânt ca pe un sfânt dar, în speranţa că îl veţi primi, că îl veţi citi, căutând să-L cunoaşteţi pe Iisus Hristos.

Doresc ca bucuria voastră să rămână, credinţa voastră să se înmulţească şi să crească, ca în lumea de azi atât de neliniştită şi bolnavă cu sufletul, iar cuvintele mele să vă aducă un moment de tărie, pace şi linişte sufletească.

Fraţilor mei, binecuvântaţilor slujitori ai lui Dumnezeu, care se jertfesc la sfintele altare, le adresez un cuvânt, pentru a alege cuvintele care vor crede ei a fi de folos pentru sufletele credincioşilor, la acest măreţ Praznic al Naşterii Mântuitorului Hristos.

Această scrisoare pastorală am intitulat-o simplu: HRISTOS, pentru că acest nume este mai presus de orice nume, atât din cer cât şi de pe pământ sau din cele dedesubt ale pământului (Filipeni 2, 9-11).

Îndemn pe toţi binecredincioşii care cred şi îl iubesc pe Iisus Hristos să se închine, în anul care urmează 2013, în faţa sfintei icoane a Fiului lui Dumnezeu şi să zică: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Aceasta este rugăciunea lui Iisus pe care o rostesc mereu sfinţii şi monahii în chiliile lor, dimineaţa în zori, seara în amurg şi la miezul nopţii.

Această rugăciune: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul(a)”, întăreşte în sufletul nostru credinţa şi dragostea în Iisus, care este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. După cum Soborul celor Doisprezece Apostoli au mărturisit în faţa Domnului Hristos, când El i-a întrebat: „cine zice lumea că sunt Eu, Fiul Omului?”. „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui viu”, au răspuns într-un glas Cei Doisprezece Apostoli(Mt. 16, 16).

La această întrebare: „Dar voi cine ziceţi că sunt Eu?”, împreună cu Apostolii, toţi martirii, sfinţii, cuvioşii şi toţi creştinii, de două mii de ani, strigă într-un glas: „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui viu”.

Aceeaşi întrebare dacă s-ar pune vouă astăzi, ce aţi răspunde în faţa lui Dumnezeu? Cine aţi zice că este Iisus Hristos? Trebuie să răspundeţi cu vorba, dar şi cu fapta voastră, pentru că de acest răspuns depinde mântuirea şi fericirea voastră, mântuirea şi fericirea lumii. Amin.

JUSTINIAN

ARHIEPISCOP AL MARAMUREȘULUI ȘI SĂTMARULUI