(Învierea Domnului 1999)

HRISTOS A ÎNVIAT!

Har, bucurie si pace va doresc tuturor iubitii mei frati si fii duhovnicesti. Doresc ca Sfintele Pasti sa aduca în sufletele si casele dumneavoastra lumina si binecuvântare de la Dumnezeu Tatal si de la Domnul Nostru Iisus Hristos, Cel ce pentru noi S-a jertfit si a biruit moartea si a treia zi a înviat, dându-ne tuturor Har peste har, lumina din lumina slavei Sale, bucurie din bucuria neînsetata a sperantei si o desavârsita credinta si pace ca Tatal nostru Cel din ceruri prin Fiul Sau S-a împacat cu noi si ne asteapta pe fiecare cu bratele deschise si cu scaunele de odihna pregatite.
Datorita jertfei si Învierii Domnului, sunt posibile izvoarele bucuriei noastre din care gustam în fiecare an la acest sfânt si mare praznic.
Cu sufletul meu ma îndrept catre voi, alesi si binecuvântati de Dumnezeu slujitori ai sfintelor altare, si va multumesc în numele lui Iisus Hristos pentru râvna si osteneala pe care ati depus-o si în acest sfânt post al Patimilor Domnului si pentru ostenelile voastre de duhovnici si vestitori ai cuvântului lui Dumnezeu, de aparatori ai dreptei credinte si ai Bisericii noastre romanesti. De asemenea, cu negraita dragoste ma adresez voua tuturor iubiti crestini, care dupa Legea noastra, care este si Legea lui Dumnezeu, ati postit, v-ati marturisit si v-ati împartasit cu Trupul si Sângele Domnului nostru, pregatindu-va si de data aceasta sa cinstiti Sfintele Pasti cu vrednicie asa cum se cuvine unui crestin si român adevarat.
Doresc sa va împartasesc câteva cuvinte de învatatura de care aveti nevoie, pentru ca si mai bine sa cunoasteti „tainele Împaratiei lui Dumnezeu” si sa va sporiti zestrea cea sufleteasca, ca sa puteti împreuna cu îngerii, preamarind pe Iisus Hristos cu bucurie, de trei ori sa strigati: Hristos a Înviat!, Hristos a Înviat!, Hristos a Înviat!.
Duminica lui Zaheu Vamesul, vesteste usor, ca se apropie perioada Triodului care va începe în Duminica ce urmeaza. Perioada Triodului întotdeauna a fost pentru mine ca o preaplacuta prevestire ca se apropie primavara, dar este o prevestire si mai placuta ca se apropie zilele postului cu preafrumoasele lui rânduieli si slujbe care însenineaza cerul, împrospateaza atmosfera, încetineste vremea, trezeste pamântul din somnul cel lung si greu al iernii. Acest timp al postului lumineaza si fata oamenilor, privirea lor devine mai frumoasa, miscarea mai vioaie. Tot timpul postului ne pregatim pentru un mare eveniment. Simtim tot timpul Postului Mare ca vine o mare sarbatoare, ca se apropie ceva ce a început sa se simta în aer, pe pamânt, în viata. Este ziua Învierii Domnului. Ziua cea Mare.
Cu ocazia acestui Mare praznic, a acestei sarbatori împaratesti, sa ne pregatim sufleteste si sa îmbratisam pe toti, si sa zicem fratilor si celor ce ne urasc pe noi. Ziua Învierii ne-a deschis la toti portile raiului, ne-a deschis cerurile, scaunele, pe care Iisus Hristos ni le pregateste dupa cum a spus: ’’Merg sa va pregatesc voua loc’’ (In. 14,2) pentru ca toti cei ce cred în Iisus Hristos si îl asculta sunt’’… fiii lui Dumnezeu, fiind fii ai Învierii’’ (Luca 20,36).
Dupa Învierea Domnului nimeni nu se îndoieste ca toti mortii vor învia, dupa cum înainte de Patimile Sale, a spus ucenicilor Lui, zicând: ’’Iar ca mortii înviaza a aratat chiar Moise la rug când numeste Domn pe Dumnezeul lui Avraam, si Dumnezeul lui Isaac si Dumnezeul lui Iacob. Dumnezeu deci nu este Dumnezeu al mortilor, ci al viilor caci toti traiesc în El’’.(Lc. 20,37-38) .
Iata iubitii mei frati, tot sufletul se lumineaza în ziua aceasta, în acest mare Praznic pentru care ne-am pregatit în tot postul Sfintelor Patimi, si am venit la Sfintele Pasti dupa ce ne-am împacat cu toti, dupa porunca Domnului care a zis: ’’Deci, daca îti vei aduce darul tau la altar si acolo îti vei aduce aminte ca fratele tau are ceva împotriva ta, lasa darul tau acolo, înaintea altarului, si mergi întâi si împaca-te cu fratele tau si apoi venind, adu darul tau’’ (Mt. 5,24).
Ne-am împacat întâi cu fratii nostri iertând tuturor toate ca sa ne ierte si Dumnezeu pe noi, dupa cum chiar noi cerem de cate ori ne rugam si zicem Tatal nostru. Atunci noi cu umilinta cerem lui Dumnezeu: ’’ Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri’’. (Mt.6,12).
Ne-am împacat cu noi, cu constiinta noastra, marturisindu-ne toate pacatele si usurându-ne si curatindu-ne sufletul si constiinta care pâna ce nu ne-am spovedit era foarte tulburata, foarte zbuciumata, foarte împovarata, dare de când am stat la scaunul de judecata si dupa cum a rânduit Prea Bunul Dumnezeu ne-am judecat noi pe noi, faptele noastre, pacatele noastre, si am cerut iertare si dezlegare de toate pacatele, deodata constiinta noastra s-a luminat, s-a curatit, s-a eliberat de toate faptele care o chinuiau si astfel noi ne-am împacat cu noi însine.
Ne-am împacat apoi cu Dumnezeu, împartasindu-ne cu Dumnezeiescul Trup si Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos.
Acolo, în fata sfântului Altar, ne-am întâlnit în mod real cu Iisus Hristos, când am primit din Sfântul Potir, Sfânta Cuminecatura: Pâinea Vietii, care este însusi Hristos Care a zis:’’…Eu sunt pâinea vietii; cel ce vine la Mine nu va flamanzi si cel ce crede în Mine nu va înseta niciodata (In. 6,35)
’’ Eu sunt pâinea vietii’’ (In. 6,48) a rostit domnul înca odata continuând: ’’ Parintii vostri au mâncat mana în pustie si au murit. Pâinea care se coboara din cer, este aceea din care, daca manânca cineva nu moare. Eu sunt pâinea cea vie, Care si S-a pogorât din cer, Cine manânca din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar Pâinea pe care Eu o voi da pentru viata lumii este trupul Meu’’, iar catre cei ce se certau între ei zicând: ,,Cum poate Acesta sa ne dea trupul Lui sa -L mâncam ? Le-a zis Iisus: Adevarat zic voua, daca nu veti mânca trupul Fiului Omului si nu veti bea sângele Lui, nu veti avea viata în voi. Cel ce manânca Trupul Meu si bea Sângele Meu, are viata vesnica, si Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Trupul Meu este adevarata mâncare si Sângele Meu adevarata bautura. Cel ce manânca Trupul Meu si bea Sângele Meu ramâne întru Mine si Eu întru El’’ (In. 6, 51-56)
Iata, iubitii mei frati si drept maritori crestini, ce dar mare primim noi întotdeauna când venim la Sfântul Potir si ne împartasim. Atunci cu adevarat ne împacam cu Dumnezeu, sau mai bine spus Dumnezeu se împaca cu noi pentru ca îl primim pe Fiul Sau în noi si devenim una cu Hristos. Fiecare crestin care primeste Trupul si Sângele Domnului din Sfântul Potir devine si el un dumnezeiesc potir, devine un locas al lui Dumnezeu, ramâne întru Hristos si Hristos ramâne întru el. Mare si Sfânta este taina aceasta. Mare dar primim toti când ne cuminecam din Sfântul Pahar dupa ce acest pahar, paharul trupului nostru l-am curatit, l-am sfintit, l-am luminat prin pocainta, prin lacrimi de umilinta, prin post, prin rugaciune si fapte bune, dupa ce ne-am împacat cu toti oamenii, dupa ce ne-am împacat cu noi însine si ne-am eliberat constiinta, cum am spus prin taina cea sfânta a pocaintei, adica a Spovedaniei; dar cel mai mare dar pe care crestinul îl primeste întotdeauna când cu vrednicie se împartaseste, cum ne cere Dumnezeu prin graiul Sfântului Apostol Pavel (I Cor. 11, 27), este pacea cu Dumnezeu, împacarea cu Dumnezeu. Când crestinul se cumineca, Dumnezeu îi spala toate pacatele asa cum ne-a asigurat însusi Iisus Hristos, care la Cina cea de Taina luând pâine si binecuvântând a frânt si dând ucenicilor a zis: „Luati mâncati acesta este Trupul Meu. Si luând paharul si multumind, le-a zis: Beti dintru acesta toti, ca acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru multi se varsa spre iertarea pacatelor”(Mt. 26,28). Acum se împlineste cuvântul profetului care a zis: „Prin ranile Lui noi toti ne-am vindecat” (Is. 53,5) .
Prin Sângele Domnului, Dumnezeu sterge pacatele noastre, se împaca cu noi. Acesta este darul cel mai mare, pe care l-am dobândit prin jertfa lui Iisus Hristos si pentru care noi astazi bucurându-ne sa-I multumim lui Hristos ca prin Jertfa Lui, Dumnezeu S-a împacat cu noi.
Toti trebuie sa stim ca numai prin tainele Sfintei Biserici ne putem împaca cu Dumnezeu, putem deveni fii ai lui Dumnezeu si mostenitori ai Împaratiei Cerurilor si acestea toate se petrec numai în lumina Învierii Domnului. Învierea Domnului da sens si viata lumii si sufletelor noastre. Fara Învierea Domnului „…zadarnica este credinta voastra”(Cor.15,14)
Iata cum am ajuns la bucuria pe care o traim cu totii astazi. Prin împacare cu semenii, cu noi însine si cu Dumnezeu, daca pe acestea le-am dobândit în cele sapte saptamâni de cugetare, de rugaciune, de post, avem usa Raiului deschisa si avem dreptul sa ne bucuram mai presus de orice, pentru ca numele nostru s-a scris în ceruri, a zis Domnul(Lc.10,20).
Dar, ca bucuria noastra sa fie deplina, trebuie sa ne aducem aminte în acest mare praznic si de parintii si fratii nostri, de toti cei iubiti si plecati dintre noi, si de cei ce cu trupul odihnesc în morminte, iar cu sufletul asteapta sa ne aducem aminte de ei, sa ne rugam pentru ei, sa mergem la mormântul lor, sa aprindem un fir de lumânare, sa varsam o lacrima acolo pe mormântul lor. Cei plecati, oriunde ar fi ei asteapta mila si binecuvântare, pace si împacare cu Dumnezeu si aceasta o pot dobândi cei morti numai prin rugaciunile si ofrandele celor vii, numai prin sfintele si dumnezeiestile slujbe de care se îngrijesc cei vii, sa fie mereu pomeniti cei morti .
Ei, cei adormiti, asteapta fratilor! Aduceti-va aminte de ei! La începutul acestui an pe crestinii care au participat la Sfânta Liturghie i-am îndemnat ca întotdeauna când se roaga dimineata si seara, sa se roage si pentru cei raposati. Repet acest îndemn si catre voi, catre toti preabinecuvântatii de Dumnezeu preoti si catre voi iubiti crestini din Eparhia Maramuresului si Satmarului, sa va rugati mereu pentru cei raposati. Nu poate nimeni sa-si închipuiasca cât de mult asteapta cei morti sa ne rugam pentru ei; cei ce au fost în puscarie, cei ce au fost în necazuri sau suferinta stiu cât de mult asteapta ca acestia sa primeasca o veste, sa primeasca un ajutor de la cei liberi, tot asa, iubiti crestini, asteapta cei plecati sa primeasca mângâiere de la noi. Sfânta noastra Biserica ne învata, având încredere în mila lui Dumnezeu, caci chiar cei cazuti în iad pot fi scosi din munci, prin rugaciunile si liturghiile pe care Biserica, prin vrednicii ei slujitori le savârseste pentru cei din adâncuri.
Este o speranta pe care ne-o da Biserica, care sporeste bucuria Pastilor. Este o binecuvântare pe care ne-o da dragostea noastra fata de toti cei raposati, pe care din profunda iubire ne rugam pentru ei, stiind ca „dragostea niciodata nu cade” (I Cor. 13,8)
Dumnezeu nu ramâne nepasator la rugaciunile pe care noi din dragoste si mila le facem pentru „toti oamenii” cum zice Scriptura (Mt. 5,44) deci si pentru cei vii si pentru cei morti . Si pentru cei de aproape si pentru cei de departe, si pentru cei buni si pentru cei rai, pentru ca Dumnezeu rasare soarele peste toti (Mt.5,45). Si pentru cei ce ne urasc si pentru cei ce ne iubesc, pentru ca asa ne-a poruncit Iisus Hristos.
Ne rugam pentru cei raposati, în primul rând pentru ca asa ne îndeamna inima si constiinta noastra. Ne rugam pentru cei raposati pentru ca suntem datori sa ne rugam pentru ei, pentru ca de la ei am mostenit tot ce avem mai bun si mai frumos în viata.
Ne rugam pentru cei raposati si azi, pentru ca mai ales prin Învierea Domnului primim vestea cea mare care lumineaza toata lumea, ca mortii vor învia. Speranta aceasta, fiii lui Adam o aveau si înainte de venirea pe pamânt a Domnului nostru Iisus Hristos.
Dreptul Iov când se afla în cea mai grea suferinta a zis: ’’Eu stiu ca Rascumparatorul meu este viu’’
Isaia, marele profet, a zis poporului sau: „Mortii tai vor trai, si trupurile lor vor învia” (Is. 26,19) .
Daniel proorocul, anticipând cuvântul Sfântului Apostol Pavel zice: „cei care dorm în tarâna pamântului se vor scula, unii la viata vesnica, iar altii spre osânda si scârba vesnica” (Dan. 12,2) .
Sfântul Apostol Pavel, cel ce s-a împartasit de bucuria Învierii, cu fermitate spune: „… Precum în Adam toti mor, asa si în Hristos toti vor învia” (1 Cor. 15, 22), iar crestinilor din Tesalonic, spre a le spori bucuria în zilele de prigoana, le scrie: „Fratilor, spre cei ce au adormit nu vrem sa fiti în nestiinta, ca s a nu va întristati, ca ceilalti care nu au nadejde. Pentru ca de credem ca Iisus a murit si a înviat, tot asa credem ca Dumnezeu, pe cei adormiti întru Iisus îi va aduce împreuna cu El… Pentru ca Însusi domnul întru porunca, la glasul arhanghelului si intru trâmbita lui Dumnezeu, se va pogorî din cer si cei morti întru Hristos vor învia întâi” (1 Tes. 4,13-14, 16).
Sfânta Evanghelie ne spune ca la Învierea Domnului ’’Mormintele s-au deschis si multe trupuri ale sfintilor adormiti s-au sculat. Si iesind din morminte dupa învierea Lui, au intrat în cetatea sfânta si s-au aratat multora’’ (Mt. 26,52-53). Aceasta, iubitii mei frati este o marturie ca si în cimitirele noastre sunt multe morminte în care au fost înmormântati sfinti. Ca în multe morminte din tara noastra odihnesc trupurile unor sfinti. Eu am credinta ca in cimitirele din tara noastra sunt foarte multi sfinti înmormântati ale caror moaste lumineaza tara. Temelia este asezata pe sfintele moaste ale parintilor mosilor si stramosilor nostri.
In manastirile si familiile din tara noastra au existat multi sfinti nestiuti si necunoscuti de nimeni, ale caror moaste odihnesc în jurul manastirilor si bisericilor noastre. De aceea fiecare cimitir este un spatiu sacru care trebuie venerat. Fiecare cimitir e un loc sfânt, e ca o biserica in care trebuie sa intram cu sfiala, evlavie si umilinta, gândindu-ne ca acolo odihnesc fratii si parintii nostri care în viata au facut multe fapte placute lui Dumnezeu. Aceste cimitire trebuie îngrijite si cine profaneaza un cimitir savârseste un pacat strigator la cer.
Înaintasii, mosii si stramosii nostri au fost sfinti în primul rând pentru ca ei nu au fost eretici, nu au ratacit de la dreapta credinta. Aceasta este cea dintâi conditie ca un om sa se învredniceasca de darul sfinteniei. Harul lui Dumnezeu lucreaza numai în Biserica lui Hristos cea dreptmaritoare care n-a „rastalmacit scripturile”(II Petru 3,16). Sectele si ereziile nu au sfinti, pentru ca nu au Harul lui Dumnezeu. Mosii si stramosii nostri au fost sfinti pentru ca nu au ratacit niciodata de la învatatura Domnului nostru Iisus Hristos, ci ei întotdeauna au fost drept credinciosi.
Multi dintre mosii si stramosii nostri au fost sfinti pentru ca au fost darnici, rabdatori si pentru ca nu au batjocorit pe nimeni. Poporul roman este cel mai tolerant popor din lume, pentru ca asa i-a învatat si i-a format Biserica, Biserica Ortodoxa Romana.
Pe pamântul tarii noastre, la sânul poporului român si-au gasit adapost toti oropsitii: armenii, evreii, husitii, bulgarii, rusii, care erau alungati din tara lor, se refugiau în sânul poporului roman care îi primea, le dadea loc de casa si altar, îi îndragea si nu încerca sa le fure sufletul, nici legea, nici limba.
Poporul român a avut multi sfinti, pentru ca a fost un popor blajin, sarac dar generos, frumos si la suflet si la trup. Razboaiele pe care le-a avut n-au fost razboaie de acaparare, de rapire a bunurilor sau a pamânturilor altor popoare si nu a fost crud si salbatic. Armata româna n-are mâinile, nici numele patate de sânge nevinovat. Oastea romana a dat multi eroi care au fost cu adevarat sfinti.
Din sânul acestui popor s-au acordat ajutoare si s-au zidit biserici si în tara si peste hotare. Sfântul Munte, Ierusalimul, Muntele Sinai, Constantinopol si alte multe locuri din Rasarit si Apus si-au impodoit altarele cu aur si argint din pamântul romanesc.
Din darurile poporului român s-au construit multe biserici în tara si în lume si pentru aceasta în neamul nostru au fost multi sfinti.
Poporul nostru are multi sfinti pentru ca a fost un popor evlavios si credincios. Românii au avut si au o evlavie deosebita fata de Maica Domnului.
Sapaturile care s-au facut in multe parti din tara, si mai ales in Dobrogea, au scos la lumina multe si marete altare si biserici, multe vestigii paleocrestine, intre care cele mai multe amintesc de Maica Domnului si Sfanta Cruce. Acestea au fost lucruri fata de care mosii si stramosii nostri au avut cea mai mare evlavie. Prin aceasta romanii isi indreapta gandurile spre Împaratul Lumii, Hristos Atotstapânitorul.
Cu fii nascuti din sanul poporului roman s-au populat multe manastiri, care fara sa se lupte, sa ocupe scaune inalte, scaunele din fata, traiau asa cum ne-a invatat Hristos, in smerenie si sfintenie, in sfanta saracie si munca, in cercetarea scripturilor si studiu. Nu intamplator din neamul nostru s-a nascut Sfântul Ioan Casian, care a pus baza monahismului apusean si este considerat parintele culturii franceze. Si tot din neamul romanesc este nascut si Dionisie Exiguul, cel ce a fixat anul Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos si începutul erei noastre. Si evlavia adevarata a poporului roman a fost motivul sau samanta din care au rasarit si s-au nascut multi sfinti din poporul.
Poporul roman are o noblete fireasca innascuta in firea si caracterul lui. Nobletea poporului roman nu se bazeaza pe blazoane false sau lupte desarte , ci pe viata lui cinstita, fireasca si dreapta.
Dupa cum românul este tolerant si generos din fire, tot asa el este nobil si crestin din natura si acesta este motivul ca in mormintele odihnesc multe trupuri de sfinti.
In manastirile noastre au trait foarte multi cuviosi plini de fapte bune si de intelepciune. Pentru acestia, voievozii, boierii si credinciosii se grabeau sa inalte biserici si manastiri cat mai frumoase. Sfintii care au trait in manastiri au dat un renume manastirilor care au fost si sunt si astazi izvoare de mangaiere si intarire sufleteasca si trupeasca pentru popor. Acesti sfinti au fost duhovnicii tuturor, îndrumatorii tuturor, povatuitorii si luminatorii tuturor, de la voevod pana la ultimul barbat sau femeie din tara. Acestia nu au scris tomuri si tratate pline de seci si reci speculatii, ci ei au imprimat în sufletul poporului roman chipul lui Hristos, icoana Maicii Domnului, semnul Sfintei Cruci, dragoste de sfintele posturi si sarbatori‚ iubirea de Sfânta Biserica si de pamântul scump, de vatra româneasca, pe care le-a aparat cu pretul vietii si ni le-a lasat noua mostenire ca pe cel mai scump si sfânt lucru din lume.
Acestea toate am dorit sa vi le binevestesc, în aceasta zi a Învierii Domnului, în aceasta sarbatoare pe care o praznuim cu o bucurie sobra, serioasa, din inima calda în Lumina Învierii, sa va treaca prin fata ochilor sufletului, icoana tuturor celor ce au fost si nu mai sunt pe pamant.
Aceasta am avut datoria sa o fac, pentru a va aminti ca mortii nu sunt morti, ca ei sunt numai dusi si noi avem datoria sa nu-i uitam. Sa-i pomenim, sa ne rugam pentru ei cat mai des, pentru ca noi nu stim unde se afla; in ce stare se afla sufletul lor. Dar stim ca prin rugaciuni si milostenii putem sa-i ajutam, putem sa le usuram sufletele celor care au trecut din lumea aceasta cu sufletul umbrit de pacate, iar pe cei sfinti, pomenindu-i, le sporim fericirea, bucuria slava si le cucerim prietenia si dragostea si îi obligam sa se roage si ei pentru noi, sa pomeneasca si ei numele noastre acolo la Liturghia Cereasca, la care Arhiereu este Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu.

HRISTOS A ÎNVIAT !

Cu acest cuvânt am început, cu acest cuvânt si închei, pentru ca acest cuvânt este cel mai placut si în acelasi timp este si o marturisire de credinta pentru crestinul dreptcredincios. Dar cuvântul ’’Hristos a Înviat !’’ este un cuvânt de lauda, de preamarire, de cinstire, de multumire Stapânului Domnului si Dumnezeului nostru care a strivit capul balaurului, a luptat si a biruit moartea, rasarind din mormânt ca un soare luminos luminând cerul si pamântul, si cele dedesubt .

(Nasterea Domnului 1999)

Din tot sufletul va încredintez ca din mila lui Dumnezeu si la aceste sarbatori am dorit sa fiu cu voi, iubitii mei frati preoti si dreptcredinciosi crestini.
Din toata inima va zic, bucurati-va si multumiti prea Bunului Dumnezeu, ca si in anul 1999 ne-a binecuvântat cu o vara buna, cu o toamna frumoasa si cu o iarna româneasca, linistita.
Cu credinta si cu recunostinta sa-i multumim Lui Dumnezeu pentru toate. În clipele grele nu va tulburati, ci va rugati Atotputernicului Dumnezeu, sa ne dea tarie ca sa trecem peste încercarile care vin, si care trec, pentru ca îngerii lui Dumnezeu vegheaza si ocrotesc pe cei ce traiesc cu inima curata.
As îndrazni sa zic si eu, cu Sfântul Apostol Pavel: ’’rascumparând vremea, caci zilele rele sînt ’’(Efeseni 5,16). Nu va tulburati. Din pricina unor pacate au venit vremuri rele pentru lume. Ascultati ce zice Sfânta Scripura : ’’Rugati-va neîncetat’’. (1Tes.5, 17)
Cei ce avem în sufletul nostru o scânteie de credinta, sa ne rugam si sa chemam mila Domnului, a celui ce S-a nascut in ieslea din Betleem. El nu ne-a parasit. El nu a venit ca sa plece fara sa priveasca înapoi.
Suntem în ziua marelui praznic al Nasterii Domnului. Lumea, cel bogat si cel sarac, în aceasta sarbatoare are pe buze un zâmbet. E Craciunul. Copiii cu sufletul curat, si-au luat traista si batul si au plecat la colindat. Pamântul înca odata a fost sfintit de colindele lor, de colindele noastre, asa cum a fost sfintit de cântarile îngerilor, de închinarea magilor, de adoratia si murmurul pastorilor, care s-au luminat la fata, când acestia au intrat în poiata lor, si au vazut Pruncul si pe mama Lui. Zâmbetul de atunci, din ochii pastorilor, n-a încetat sa apara din generatie în generatie pe fata oamenilor, în ochii copiilor, în ziua Nasterii Domnului.
Focul din vatra uneori s-a stins, dar elanul din inimile oamenilor n-a încetat. Este si acum viu, puternic în sufletul crestinilor. Si omului de azi îi este dor de Dumnezeu, îi este dor de un cer senin, îi este dor de liniste, de bucurie, de pace – care nu se afla nicaieri în lume, decât numai acolo la Betleem, la picioarele Pruncului si în fata mamei Lui, si înaintea sfintelor altare, care sunt locasurile Duhului Sfânt, ce lumineaza toate marginile pamântului. Unde este o vatra crestina, acolo este un salas unde poposeste Dumnezeu.
Si noi crestinii din Maramures si Satmar, am asteptat cu totii Craciunul, ca si în toti anii, cu post si rugaciune. Ne-am pregatit cum se cuvine, ca sa-L primim pe Dumnezeu. Ne-am curatit sufletul si casa. Am întins masa, am deschis usa si am rostit cu toata familia: Vino Doamne Iisuse. Te asteptam sa vii. Coboara în casa noastra pamânteasca. Coboara în inima noastra saraca si obosita. Coboara în satul nostru si în tara noastra. Câinii nu te vor latra, copii nu te vor alunga, barbatii nu te vor batjocorii, femeile nu te vor lasa afara, nu vor zice: Du-Te, du-Te de la usa noastra, asa cum au facut cei din Betleem, cei din Gadara, si cei din Ierusalim.
Suntem un popor crestin. Nu ne-am parasit Legea, nici credinta strabuna, nici datinile, nici dragostea de Biserica si de învatatura Ta.
Vino, Doamne Iisuse si întareste-ne credinta si sfinteste-ne viata si vezi-ne umilinta. Suntem poporul Tau. Tara noastra este tara Ta. Biserica noastra este Biserica Ta. Vino Doamne Iisuse! Acum avem mai mare nevoie de Tine. Acum la sfârsit de mileniu, în colibe si in case înstarite, noi românii, numai pe Tine Te-am avut. Numai Tu ne-ai mângâiat. Numai Tu ne-ai dat o speranta, când nevoile ne apasau, când cei straini ne asupreau.
Vino, Doamne Iisuse!
Te asteptam si stim ca vei veni. De aceea îti multumim. Te laudam si cersim îndurarea Ta. Suntem slabi, Tu fa-ne tari. Suntem pacatosi, Tu ne iarta, cum i-ai iertat chiar si pe cei ce Te-au rastignit. Deschide-ne Doamne inima si mintea, ca acestea doua sunt tot ce avem noi mai minunat, prin care ne puteam apropia de slava Ta, de aproapele nostru, pe care Tu Doamne ne-ai învatat, sa-l iubim asa cum ne iubim propria noastra viata.
Iata, ati vazut ca si acum pentru voi am stat de vorba cu Dumnezeu, cu Domnul nostru Iisus Hristos, cu Maica Domnului, cu toate puterile ceresti. Aceasta a fost întotdeauna bucuria mea, sa stau de vorba cu Dumnezeu despre voi si sa stau de vorba cu voi, despre Dumnezeu. Sunt multumit si fericit ca întotdeauna m-ati ascultat când ne-am întâlnit în ograda manastirilor, în pridvoarele bisericilor, în casa preotilor, pe ulitele satelor, în piata oraselor, lânga patul bolnavilor, la capatâiul mortilor si în salile scolilor. Prin vrednicii slujitori a sfintelor noastre altare, Biserica noastra a fost prezenta în viata poporului român.
Preotul ortodox a fost un erou, un trimis al lui Dumnezeu, un profet, un apostol, un cuvios, un martir, care pururea a stat în fata lui Dumnezeu si a cerut mila, binecuvântare si har pentru noi de la Domnul Iisus Hristos, pe care, cu ochii mintii si ai inimii, L-am vazut si acum: Prunc mic in Betleem, Barbat desavârsit la Iordan, Dumnezeu luminat pe Tabor, Arhiereu si miel nevinovat pe cruce la Golgota si Stapân al cerului si al pamântului în Ziua Învierii, când auzul întregii lumi a spus:
’’ Datu-mi-sa toata puterea în cer si pe pamânt.’’ Atunci El a dat sarcina slujitorilor sfintelor altare zicând: ’’Drept aceea, mergând învatati toate neamurile, botezându-le în numele Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh.
Învatându-le sa pazeasca toate câte v-am poruncit voua, si iata eu sunt cu voi în toate zilele pâna la sfârsitul veacului. Amin.’’ (Mt. 28, 19-20)
Avem în fata ochilor nostri sufletesti acest tablou maret în ziua Nasterii Domnului când cerul s-a deschis, pamântul s-a luminat, îngerii, pastorii si cei trei crai au preamarit pe Stapânul Lumii.
În acest praznic sa pornim si noi acum cu colinda catre cer. Sa-L laudam cu inima curata pe Fiul lui Dumnezeu, sa-L rugam sa se întoarca cu fata catre casa noastra, catre Biserica noastra, catre tara noastra, catre lumea aceasta.
În aceste douazeci de secole, în lumina Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos s-au nascut si au crescut un mare numar de barbati luminati, multi sfinti, multi binefacatori ai omenirii, savanti, oameni de stiinta, gânditori, poeti si scriitori. Tot ce a fost mai valoros pe pamânt: barbati, femei, tineri si copii, au fost crestini, care au adorat pe Iisus Hristos. Care au crezut ca Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu Celui Viu. Bucuria tuturor oamenilor alesi, care de doua mii de ani au trait pe acest pamânt, a fost ca sa-L adore pe Iisus Hristos si sa cinsteasca pe Maica Domnului, pe Fecioara Maria, care este ocrotitoarea tuturor necajitilor si a revarsat atâta lumina si binecuvântare în lume, încât, toti îngerii si profetii, daca ar fi adunati la un loc, nu ar fi în stare sa adune atâtea binefaceri, câte a adus, prin rugaciunile ei, Maica Domnului.
Prin Nasterea lui Iisus Hristos pamântul a devenit mai luminos. Globul acesta, care în comparatie cu alte corpuri ceresti, este forte modest, a devenit mai important decât tot universul.
În fata acestui far care este crestinismul, ce a luminat si a calauzit omenirea de doua mii de ani, toti potrivnicii lui Hristos si ai Bisericii Sale, nu sunt decât niste umbre, niste fantome trecatoare, care n-au adus omenirii nici o mângâiere, nici un folos. Ele, aceste umbre, apar si dispar asa cum apare si dispare orice umbra pe pamânt.
Craciunul aduce lumina si bucurie în fiecare casa. Fiecare casa, de la casa modesta din creierii muntilor, pâna la casa celui mai înstarit om din inima marilor orase se transforma în palat. Fiecare gospodar în noaptea de craciun devine un voievod generos cu chipul stralucitor, care îmbracat în haina cea mai buna, îl asteapta pe Împaratul cerului, sa-i vina de musafir. Si Acesta nu întârzie. El vine în primul rând în chip nevazut, vazut doar de ochii sufletesti.
Fiul lui Dumnezeu ne vine de oaspete în noaptea de Craciun, sub chipul fiecarui colindator, a fiecarui prieten sau cunoscut, care s-a hotarât sa faca o vizita fratelui, vecinului si cunoscutului.
În noaptea aceasta toti ne purtam cu mai multa omenire si demnitate. Fiecare în suflet simtim ca în noaptea aceasta traim un moment deosebit din viata noastra, din viata omenirii.
Toti suntem constienti ca Dumnezeu venind pe pamânt a dat o importanta deosebita neamului omenesc.
Nu înger, nici profet ne-a trimis, ci El însusi Facatorul cerului si al pamântului a venit în lumea noastra, în casa noastra, si ne-a pus pe frunte cununa împarateasca, cununa nemuririi.
Sfintele Sarbatori a Nasterii Domnului doresc, iubiti credinciosi, sa le petreceti, cu pace si sanatate iar anul care vine rog pe Atotbunul Dumnezeu, sa fie un an binecuvântat si fericit, pentru toata lumea.
Va rog pe toti, dreptcredinciosi crestini, sa va pregatiti ca anul doua mii, sa-l petreceti în sfintenie, multumind lui Dumnezeu pentru toate binefacerile pe care, prin Nasterea Fiului Sau si Dumnezeului Nostru le-a revarsat pe Pamânt.