(Învierea Domnului 1991)

Crestinii au dat întotdeauna o atentie deosebita semnelor trimise de Dumnezeu si mai ales Semnului Fiului Omului (Mt. 24,30), care este Sfânta Cruce.
La începutul vietii omenesti se afla un simbol, un semn, sub chipul unui pom care a avut un rol deosebit pentru viata omenirii. Acesta a fost pomul „din mijlocul Raiului” (Fac. 3,3), de la care a început neascultarea omului fata de Dumnezeu. Pacatul neascultarii a adus omului multe suferinte, dintre care cea mai mare nenorocire a fost pierderea legaturii cu Dumnezeu, pierdere care a adus si moartea.
La al doilea început de viata omeneasca, de unde omenirea a plecat pe un drum nou, spre lumina, spre fericire, spre viata, spre nemurire, spre Pastile Paradisului pierdut, se afla de asemenea un semn, un pom, ale carui fructe le gustam acum, la acest mare si sfânt praznic.
Semnul sau pomul care ne-a rodit noua mântuirea si bucuria Învierii este Sfânta Cruce. Privind la acest semn ne amintim în primul rând de iertare si iubire, care sunt izvorul bucuriei adevarate. Iubirea este însasi izvorul vietii, caci izvoraste din Dumnezeu si se reîntoarce în Dumnezeu. ”Dumnezeu este iubire”, spune Sfânta Scriptura (In.4,8). De aceea, când ne îndreptam privirea spre Sfânta Cruce ne amintim de cuvântul Mântuitorului Care, vorbind cu Nicodim la miezul noptii despre acest semn, despre Sfânta Cruce, prefigurata în stâlpul pe care Moise l-a înaltat în pustie (Num.21,8), a spus: „Asa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat, ca oricine crede în El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica”( In. 3,16).
Acest lucru îl spune Domnul dupa ce îi vorbise lui Nicodim foarte deschis despre Întruparea Sa, despre Jertfa Sa pe Cruce, prevestita înca din timpul lui Moise ( In. 3,14).
Privind Sfânta Cruce, ea ne vorbeste despre iertare, despre împacare, despre iubire, despre mila lui Dumnezeu, despre Înviere, despre viata vesnica, despre nemurire. Toate acestea sunt darurile Crucii, sunt fructele Crucii, sunt binecuvântatele roade ale jertfei si ale iubirii lui Dumnezeu fata de om, fata de noi.
Prin jertfa Domnului de pe Cruce Dumnezeu l-a iertat pe om. Prin jertfa Domnului zidul vrajbei dintre Dumnezeu si om s-a surpat (Ef. 2,14) si Dumnezeu S-a împacat cu omul (Col. 1,20).
Prin jertfa Domnului de pe Cruce Dumnezeu ne-a descoperit, prin Iisus Hristos, marea Lui iubire fata de oameni. Prin jertfa de pe Cruce puterea mortii si a iadului s-a surpat, portile Raiului din nou s-au deschis, iar de acolo, din Paradis, îngerii au venit si ne-au vestit Învierea Domnului, care este „începatura învierii celor adormiti” (I Cor. 15,20).
Pastile sunt darul cel mai scump, rodul cel mai sfânt al Crucii. Lumina Învierii izvoraste de la picioarele Crucii, din ranile Domnului. Lumina Învierii, bucuria Pastilor noastre, este rodul iubirii lui Dumnezeu, Care „asa a iubit lumea încât pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat” (In. 3,16).
Viata si nemurirea, slava si mântuirea sunt scopul si telul vietii omenesti. Ele lumineaza zilele vietii noastre pamântesti. La viata cea vesnica, la slava, la fericire si la mântuire ajungem numai prin Jertfa Domnului, „prin sângele Crucii Sale” (Col. 1,20), Crucea fiind cel mai sfânt altar din lume.
Dupa ce am petrecut vremea postului, în care ne-am curatit sufletele si le-am umplut cu gânduri sfinte si cumpatare, cu rugaciuni si lepadare de pacate prin Sfânta Taina a Spovedaniei, am ajuns acum la „Ziua” aceasta mare „pe care a facut-o Domnul sa ne bucuram si sa ne veselim într-însa.”
Azi toate s-au umplut de lumina. Azi Cerul s-a înfratit cu Pamântul. Azi Biserica lui Iisus Hristos ne vesteste ca timpul robiei a trecut, nimenea nu mai este rob acum, pentru ca Hristos a înviat si ne-a eliberat pe toti de frica mortii si a iadului.
Azi Crucea straluceste si sta în fata lumii nu ca un instrument de tortura, nu ca un semn al mortii, ci ca un simbol al Învierii, al vietii, al iubirii lui Dumnezeu fata de toti fii lui Adam.
Au trecut zilele de post si de nevointe si am ajuns acum la poarta de lumina a Învierii. În mod triumfal, clopotele au rasunat la miezul noptii în toata tara, vestind Învierea Domnului. Acum ard candelele în întreaga Moldova, stralucesc altarele în Tara Româneasca, se roaga si cânta toata suflarea crestineasca în România.
Pruncii zburda ca mieii. Tinerii curati si senini traiesc clipe de bucurie preamarind pe Domnul si Stapânul vietii. Barbati si femei, tineri si batrâni, toti se bucura astazi si se roaga cu încredere lui Dumnezeu. În ziua aceasta plina de lumina Duhul ne spune ca nu avem voie sa uitam de Crucea, de suferintele, de jertfa Domnului. Însa aceasta rememorare nu umbreste ziua de azi, deoarece Învierea Domnului ne arata ca suferinta, Crucea si Jertfa nu au fost zadarnice. Cu moartea Sa pe Cruce Domnul a înfrânt, a zdrobit puterea mortii, capul sarpelui, cum ne-a binevestit când parintii nostri Adam si Eva au fost aruncati din Rai. De aceea, Cerul si Pamântul astazi se bucura. Se bucura, iubiti frati, Dumnezeu Tatal, pentru ca Fiul Sau, prin Înviere, a biruit pe satana. Se bucura toti îngerii vazându-L pe Stapânul lor reîntorcându-Se plin de slava la Tatal Sau, aducând cu El sufletele tuturor celor ce au adormit cu nadejdea Învierii si vietii vesnice. Se bucura cu negraita bucurie Maica Domnului, vazând pe Fiul ei înviat. Maica Domnului cheama acum toate mamele din lume sa se bucure împreuna cu ea, caci s-a împlinit cuvântul pe care Dumnezeu l-a spus când Eva cea nefericita a vazut ca din cauza neascultarii toti urmasii care se vor naste din ea sunt condamnati la moarte. Acum, prin Învierea Fiului, pe care Maica Domnului L-a purtat în brate, toti fiii lui Adam si ai Evei sunt salvati de la moarte. Se bucura acum toti dreptii si sfintii, pe care Iisus Hristos i-a scos din iad, ca nimenea sa nu se îndoiasca de Învierea Sa.
Dupa Înviere Domnul S-a aratat multora, de multe ori si în multe locuri. În zorii Învierii S-a aratat femeilor mironosite. Pe acestea Domnul „le-a întâmpinat zicând: Bucurati-va! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui si I s-au închinat” (Mt.28,9). Tot în ziua în care a înviat, Iisus S-a aratat Sfintilor Apostoli, dupa cum ne spune Sfânta Scriptura, zicând: „Si fiind seara, în ziua cea dintâi a saptamânii (Duminica) si usile fiind încuiate, unde erau ucenicii adunati de frica iudeilor, a venit Iisus si a stat în mijloc si le-a zis: Pace voua! Si zicând acestea Le-a aratat mâinile si coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii vazând pe Domnul” (In. 20,19-20). În aceeasi zi Domnul S-a aratat si la doi ucenici care mergeau „la un sat care era departe de Ierusalim ca la saizeci de stadii, al carui nume era Emaus (Lc.24,13) […] Când s-au apropiat de satul unde se duceau, iar El se facea ca merge mai departe, dar ei Îl rugau staruitor, zicând: Ramâi cu noi, ca este spre seara si s-a aplecat ziua. Si a intrat sa ramâna cu ei. Si când a stat împreuna cu ei, la masa, luând pâinea a binecuvântat si, frângând, le-a dat lor. Si s-au deschis ochiilor si L-au cunoscut, iar El s-a facut nevazut de ei” (Lc.24, 28-31).
Asa cum cei doi ucenici, la Emaus, când L-au recunoscut pe Mântuitorul, L-au rugat staruitor: „Ramâi cu noi”, sa-L rugam acum pe Stapânul si Dumnezeul nostru, pe Iisus Hristos: Doamne, ramâi cu noi, ca este spre seara si s-a aplecat ziua. Doamne, ramâi cu noi, ca se apropie noaptea si fara de Tine nu putem face nimic. Multe sunt valurile vietii si grele sunt sarcinile veacului; ispitele, nelinistea si lumea ne tulbura. Bucuria si pacea din viata noastra dispar atunci când nu Te avem pe Tine; de aceea Te rugam: Doamne, ramâi cu noi.
Sosit-a acum timpul sa-L cautam pe Iisus Hristos. El este salvatorul nostru. Si El este viu. El este prezent pretutindenea. El este gata sa ne ajute.”Chemati-Ma si Eu va voi asculta”, zice Domnul. Cu dumnezeiasca dragoste El ne spune: „Voi sunteti prietenii Mei daca faceti ceea ce va poruncesc”(In. 15,14). „Aceasta va poruncesc: Sa va iubiti unul pe altul” (In. 15,17). ”Întru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii”(In. 13,35). „Daca Ma iubeste cineva, va pazi cuvântul Meu si Tatal Meu îl va iubi si vom veni la el si vom face lacas la el” (In. 14,23).
„Iata stau la usa si bat; de va auzi cineva glasul Meu si va deschide usa, voi intra la el si voi cina cu el si el cu Mine” (Apoc. 3,20). „Eu sunt usa; de va intra cineva prin Mine se va mântui si va iesi si pasune va afla” (In. 10,9). „Eu sunt pastorul cel bun. Pastorul cel bun îsi pune viata pentru oile Sale” (In. 10,11). „Eu sunt vita, voi sunteti mladitele. Cel ce ramâne în Mine si Eu în el, acela aduce roada multa, caci fara Mine nu puteti face nimic” (In. 15,5).
Acesta este glasul Domnului care ne vorbeste astazi. Acesta este mesajul pe care Împaratul Cerurilor ni l-a adresat în aceste zile, zile în care sufletele noastre sunt luminate de lumina Învierii Domnului, dar si zbuciumate de valurile lumii.
Mai mult decât oricând acum avem nevoie de Iisus Hristos. Mai mult decât oricând azi lumea are nevoie de Dumnezeu, de cuvântul Lui, de ajutorul Lui. Acum mai mult decât oricând nobilul popor român este chemat sa asculte si sa împlineasca poruncile lui Dumnezeu.
Crucea, Jertfa si Învierea Domnului ne îndeamna prin glasul Sfintei noastre Biserici „sa ne luminam cu praznuirea si unul pe altul sa ne îmbratisam. Sa zicem fratilor si celor ce ne urasc pe noi; sa iertam toate pentru Înviere.” Crucea, Jertfa si Învierea Domnului ne cheama la unitate, la dragoste, la pace.
Toata tara se roaga acum pentru noi, se roaga împreuna cu noi, cei ce iubim si cinstim legea româneasca, pentru cei ce apara si pastreaza unitatea sufleteasca a poporului român. Crestinii luminati si curati la suflet, asa cum sunt majoritatea românilor, se roaga sa fie una, sa se respecte vointa lui Iisus Hristos „ca toti sa fie una, dupa cum Tu Parinte întru Mine si Eu întru Tine, asa si acestia în Noi sa fie una, ca lumea sa creada ca Tu M-ai trimis” (In. 17,20-22). Toata tara se roaga ca Dumnezeu sa ne lumineze, sa nu ne dezbinam, sa nu ne învrajbim, sa nu ratacim de la sfânta si dreapta credinta crestina ortodoxa. Toata tara se roaga acum pentru slujitorii sfintelor noastre altare din Episcopia Maramuresului si Satmarului, pe care Dumnezeu îi va binecuvânta, iar urmasii nostri si istoria îi vor pomeni cu cinste si îi vor admira pentru râvna lor, pentru lupta lor, pentru grija lor ce au avut-o pentru „Biserica lui Dumnezeu”, fata de turma întru care Duhul Sfânt i-a pus sa pastoreasca (Fapte 20,28).
Cu ocazia Sfintelor Sarbatori ale Pastilor binecuvântez pe toti fiii Sfintei noastre Biserici, pe harnicii lucratori ai ogoarelor, pe vrednicii muncitori din fabrici, din uzine si de pe santiere, pe luminatii intelectuali români, care înnobileaza cu stiinta lor catedrele, laboratoarele, toate sectoarele, slujind cu deosebita competenta cultura si civilizatia româneasca. Binecuvântez toate casele si familiile crestine în care se plamadeste viitorul luminos si sanatos al neamului nostru românesc.
Cu sfintenie, cu adânc respect, ma înclin voua tuturor si ma rog fierbinte pentru linistea, pacea si bunaîntelegere dintre voi. Rugati-va si voi pentru batrânul vostru frate, care, din toata inima si cu duhovniceasca dragoste, va zice: Hristos a înviat!

( Nasterea Domnului 1991 )

„Sosit-a Praznicul iara
De care ne bucuram,
Ca Iisus din cer coboara
Sa se nasca-n Betleem.”

Cu aceste cuvinte sfinte de colind, ce rasuna în aceste zile pretutindeni pe la casele bunilor nostri crestini, îmi îndrept si eu sufletul catre aceia care, în fiecare an, dupa rânduiala stramoseasca, la aceste sfinte sarbatori, Îl primesc în casele si în inimile lor pe Domnul si Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Cu frateasca dragoste îi chem zicându-le: veniti copii nevinovati, veniti voi tineri curati, veniti voi barbati luminati, veniti voi femei si mame întelepte, veniti toti cei ce-L iubiti pe Iisus Hristos, veniti sa ne îndreptam gândurile spre ieslea din Betleem si sa ne plecam fruntile în fata Celui ce „pentru noi si pentru a noastra mântuire S-a pogorât din ceruri si S-a întrupat de la Duhul Sfânt si din Fecioara Maria si S-a facut om. Si S-a rastignit pentru noi în zilele lui Pontiu Pilat si a patimit si S-a îngropat. Si a înviat a treia zi, dupa Scripturi. Si S-a înaltat la ceruri si sade de-a dreapta Tatalui si iarasi va sa vie cu slava sa judece viii si mortii, a Carui împaratie nu va avea sfârsit…” Împaratia lui Dumnezeu, Biserica, pe care Hristos a întemeiat-o pe Pamânt, nu va avea sfârsit! Biserica lui Hristos nici portile iadului nu o vor birui! Aceasta este credinta noastra pe care o marturisim în fiecare zi. Aceasta este convingerea noastra, aceasta este bucuria si mângâierea noastra, bucurie pe care o traim si o gustam si acum, în ziua Nasterii Domnului.
Poporul român este un popor iubit si binecuvântat de Dumnezeu, un popor nobil, frumos la suflet si la trup, popor ales de Dumnezeu asemenea crailor care au venit sa se închine Pruncului Sfânt ce S-a nascut în Betleem: Asemenea lor si noi, poporul dreptcredincios din România, am adus dintotdeauna si se cuvine sa-I aducem daruri: aur, smirna si tamâie.
Ca aurul a fost credinta noastra româneasca, curata si nepatata. Ca smirna plina de mireasma sfânta a fost evlavia sufletului si curatia trupului oricarui român adevarat. Ca tamâia ce arde în fata Sfântului Altar a fost rugaciunea si jertfa poporului român.
Popor drept, popor cu suflet mare, popor iubit de Dumnezeu, popor care a avut inima deschisa pentru toti strainii, caci n-a asuprit niciodata pe nimeni, acesta a fost poporul român.
Toate virtutile si calitatile noastre s-au dezvoltat si s-au format prin credinta si dragostea lui Dumnezeu, prin Legea crestineasca si româneasca, care era contopita în viata si activitatea de zi cu zi a poporului nostru; caci nu întâmplator ne-am nascut ca popor român si crestin în acelasi timp. Si credinta sau Legea crestineasca si româneasca nu a fost una oarecare, ci acea credinta curata, nepatata si nestricata pe care Hristos a dat-o, iar Sfintii Apostoli au predicat-o si au raspândit-o.
Am avut, asadar, credinta sfânta si curata care a avut-o Biserica primara de pretutindeni. Am avut „un Domn, o credinta, un Botez”, asa cum spune Scriptura (Efes. 4,5). Aceasta este zestrea ce am primit-o de la începuturi, de la Sfintii Apostoli, de la Sfântul Andrei, si care am pastrat-o ca lumina ochilor, prin oricâte strâmtorari si necazuri am trecut. Statornicia noastra neclintita în fata puhoaielor s-a datorat tocmai acestui simtamânt sfânt, acestei legi si credinte care ne-a tinut uniti, fiind, în acelasi timp, un factor de echilibru între celelalte popoare din jur, aici, între Rasarit si Apus, între specificul spiritualizant al grecilor si cel trupesc sau material al romanilor.
Praznicul Nasterii Domnului ne îndeamna sa ne reculegem, sa ne cercetam cugetele si sa observam cât de aproape suntem de Iisus Hristos. În fiecare an sarbatorim Nasterea Domnului. Dar oare cât de puternic arde în sufletul nostru credinta si dragostea pentru Cel ce de la Tatal din ceruri a venit si S-a nascut pe pamânt?
Cele mai sfinte, mai curate si mai iubite fiinte de pe acest pamânt sunt copiii. Pe copiii îi iubeste toata lumea. Copiii sunt un dar de la Dumnezeu. Ei lumineaza casele, ei însenineaza fruntile încruntate, deschid inimile înnourate, coboara pacea în sufletele învrajbite, revarsa bucurie si binecuvântare în familiile si în casele noastre.
Craciunul ne aminteste ca Cel vechi de zile, Cel vesnic, Fiul din veci al Tatalui, prin Care Dumnezeu a facut Cerul si Pamântul, Se face prunc mic, copil, asemenea copiilor nostri, ramânând însa, în acelasi timp, Stapânul Cerului si al Pamântului, Care a venit sa Se nasca într-o pestera friguroasa si întunecoasa, în conditii saracacioase. A venit de fapt pe pamânt sa îndeplineasca o lucrare deosebita, despre care am aflat numai dupa ce a fost rastignit si a înviat. Am aflat atunci ca a biruit moartea si pe diavol, clamând pentru toate locurile si timpurile: „Datu-Mi-s-a toata puterea în cer si pe pamânt…” Dar nu pentru puterea aceasta Îl iubim noi, ci pentru bunatatea Sa, pentru mila Sa, pentru iubirea Sa nemarginita, pentru dreptatea Sa si pentru toata sfintenia ce a revarsat-o peste noi; pentru toate acestea noi azi ne bucuram. Cerurile astazi s-au deschis. Dumnezeu a venit între noi. Îngerii s-au aratat ca sa slujeasca Stapânului lor. Pastorii s-au închinat bucurându-se cu bucurie mare. Craii I-au adus daruri ca unui Stapân, recunoscând în acest Prunc pe Domnul, Împaratul, Arhiereul si Povatuitorul tuturor.
Regele Irod, ca un despot, înspaimântat ca îsi va pierde tronul, s-a tulburat si, ca un tiran, a reactionat cu cea mai mare cruzime. A dispus uciderea multor prunci din Betleem si din împrejurimi numai pentru a-si pune tronul la adapost. Mare durere si multe rani s-au deschis în inimile parintilor si mai ales într-ale mamelor, cutremurate de acel macel al copiilor lor.
O lume a pacatului era la putere atunci; faradelegile stapâneau lumea în timpurile acelea.
Sfânta Evanghelie ne spune ca cele mai curate fiinte de pe Pamânt, copiii, au fost primele victime sacrificate de puterile întunericului când S-a nascut Hristos pe Pamânt. De aceea, Mântuitorul a iubit foarte mult copiii si le-a acordat o atentie deosebita.
La acest praznic luminat, când Fiul lui Dumnezeu S-a aratat lumii sub chipul unui copil nevinovat, Dumnezeu ne cheama pe toti sa dam si noi o grija deosebita copiilor nostri.
În Biserica crestina copiii s-au bucurat de la început de o atentie deosebita, pentru ca Întemeietorul Ei, Iisus Hristos, i-a iubit si de la El ne-au ramas aceste frumoase si neuitate cuvinte: „Lasati copiii sa vina la Mine si nu-i opriti” (Mc. 10,14). Aceste cuvinte, din nefericire, nu au fost si nu sunt întelese îndeajuns, adica în toata profunzimea si frumusetea lor. Prin aceste cuvinte copiii nu sunt chemati de o persoana oarecare, în scopuri pamântesti sau personale, ci de Însusi Mântuitorul Iisus Hristos Care a spus: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata”. Au fost spuse de Cel ce a putut afirma: Eu sunt Viata ( In. 1, 4,6), Eu sunt Lumina ( In. 8,12), Eu sunt Adevarul (In. 14,6). De aceea, când a rostit cuvintele: „Lasati copiii sa vina la Mine si nu-i opriti” (Mt. 18,16) Mântuitorul s-a adresat tuturor copiilor lumii, i-a chemat pe toti la Lumina, la Adevar, la Viata cea adevarata care nu se stinge niciodata, care nu se limiteaza numai la câteva decenii de existenta, ci la o viata înfratita cu eternitatea, pe care omul o dobândeste printr-o lupta dreapta pe Pamânt si care este împodobita de Dumnezeu cu „cununa vietii vesnice” (Apoc. 2,10).
Iisus Hristos este Cel ce i-a chemat pe copii la Lumina care da vietii împliniri reale. Lipsa de lumina duhovniceasca aduce suferinta si neîmplinire. Incultura nu este altceva decât un spatiu lipsit de lumina. Viata imorala, înrobita de instincte animalice, este generata de întuneric, de lipsa luminii spirituale, de necunoasterea si nesocotirea cuvântului lui Dumnezeu. De aceea, „Lasati copiii sa vina la Mine…” înseamna lasati copiii sa vina la lumina, la cunoastere, la dreptate, la sfintenie. „Lasati copiii sa vina” într-o lume în care se cultiva si se dezvolta tot ce este mai frumos, mai luminos, mai înaltator, mai ziditor pentru ei, pentru familie, pentru parinti, pentru societate, pentru viata, pentru eternitate.
„Lasati copiii sa vina la Mine…” înseamna lasati copiii sa vina la calea cea dreapta, la calea cea adevarata, lasati copiii sa vina la adevar. Nimenea nu are mai multa nevoie de adevar decât copiii. Nici o greseala nu este mai mare decît a nu fi sincer fata de copii, fata de tineri, care sunt însetati de adevar. O societate care nu este sincera fata de copii este o societate care îsi pregateste singura pieirea, pentru ca, dând o educatie falsa copiilor, transforma viitorii ei membri în neoameni, în fiinte care înseala viata sau sunt înselate. Mai devreme sau mai târziu toti cei ce înseala vor primi pedeapsa pentru ca s-au înselat pe ei, au înselat pe semeni si, mai presus de toate, L-au mintit pe Dumnezeu. Tata al minciunii este diavolul ( In. 8,44). Temelia tuturor relelor din lume este minciuna. Minciuna este o mare hotie, pentru ca rapeste cel mai scup lucru, care este adevarul. Minciuna te face sa cazi în eroare, în ratacire, te împinge în toate prapastiile din lume si apoi în cea vesnica.
Pe copii nu avem voie sa-i tinem departe de adevar. Dintre toate caile, cunoasterea de Dumnezeu este o stralucita realizare a omului. Cea mai mica eroare ce se face într-un calcul poate aduce o mare nenorocire. Tot asa de grave pot fi si urmarile caderii într-o eroare spirituala, religioasa ori morala. De aceea, copiii trebuie ajutati sa gaseasca si sa cunoasca Adevarul, adica pe Iisus Hristos. El este Cuvântul lui Dumnezeu „Care S-a facut trup si S-a salasluit între noi” (In. 1,14). Numai acela care Îl cunoaste si-L asculta pe Iisus Hristos este cu adevarat liber: „Daca veti ramâne în cuvântul Meu, sunteti cu adevarat ucenici ai Mei; si veti cunoaste adevarul, iar adevarul va va face liberi” (In. 8,31-32).
Educatia copiilor se face si în familie, dar un mijloc important în acest sens este scoala. Învatatorii si profesorii au înalta îndatorire sa formeze din copiii nostri oameni adevarati. Scolile de azi se cuvine sa fie temple sacre, care sa-i înzestreze pe copii cu folositoare cunostinte pentru viata. Desfasurarea educatiei moral-religioase în scoli este prima si cea mai sfânta datorie a lumii de azi. Cei care pun piedici introducerii acestei discipline în scoli, fara sa îsi dea seama, pun stavila luminii, adevarului. Educatia moral-religioasa este o disciplina de interes universal si vital pentru societatea umana. Lipsa acesteia face sa apara grave erori morale, spirituale si sociale.
Nasterea Celui ce a spus: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata” o praznuim azi, bucurându-ne ca a rasarit lumii lumina cunostintei. Nasterea Domnului a spart gheata lumii pacatului. Nasterea Domnului a trezit Lumea din moartea spirituala. Nasterea Domnului a deschis, de atunci încoace, usa multor suflete, care au primit vestea cea minunata. Colindatorii ce ne intra în case ne aduc si azi aceasta veste. Copiii, tinerii, prietenii si toti cei care ne pasesc pragul casei în noaptea sfânta de Craciun ne-au aduc un zâmbet, un cuvânt bun si o speranta pentru mai bine.
Cu sfintenie ma adresez acum tuturor binecredinciosilor crestini din aceasta eparhie, voua, bunilor fii si slujitori ai Bisericii noastre ortodoxe, de la sate si orase, si va asigur ca Dumnezeu este cu noi. Ma adresez în primul rând voua, celor ce aveti inima curata si sufletul luminat si apoi tuturor celor ce purtati numele de crestin si va îndemn sa va îmbracati cu toate armele lui Dumnnezeu, ca sa puteti sta împotriva uneltirilor diavolului. „Stati deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevarul si îmbracându-va cu platosa dreptatii. Încaltati picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia pacii. În toate luati pavaza credintei, cu care veti putea sa stingeti toate sagetile cele arzatoare ale vicleanului. Luati si coiful mântuirii si sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu. Faceti în toata vremea, în Duhul, tot felul de rugaciuni si de cereri si întru aceasta priveghind cu toata staruinta si rugaciunea pentru toti sfintii (crestinii). Rugati-va si pentru mine, ca sa mi se dea mie cuvânt, când voi deschide gura mea, sa fac cunoscuta cu îndrazneala taina Evangheliei” ( Efes. 6, 14-219).
Va doresc si ma rog pentru voi ca Sfintele si alesele Sarbatori ale Nasterii Mântuitorului Iisus Hristos, Anul Nou si Botezul Domnului sa reverse în sufletele voastre multa credinta, dragoste de Dumnezeu si de semeni, sa va întareasca si statorniceasca cu gânduri curate si fapte vrednice de buni crestini si români. Va îndemn ca, asemenea pastorilor din Betleem si crailor din Rasarit, sa-i aduceti prinosul curat al sufletelor voastre Pruncului nascut.
Fie ca Sfintele Sarbatori ale Craciunului, Anului Nou si Bobotezei sa le petreceti în pace, sanatate si bucurie, întru multi si fericiti ani!