2001

(Învierea Domnului)

Cu sfintenie si cu parinteasca dragoste, în aceasta sfânta zi de sarbatoare, care este sarbatoarea sarbatorilor, gândul meu se îndreapta catre voi dreptmaritorilor si de Hristos iubitorilor crestini, si va întâmpin cu dumnezeiescul si crestinescul salut: Hristos a Înviat! Adevarat a Înviat.
Astazi sufletul nostru este plin de lumina, de bucurie si de pace, pentru ca prin Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, s-a împlinit speranta întregului neam omenesc, care dupa caderea în pacat a primit osânda mortii, dar prin Întruparea, Jertfa si Învierea Domnului, a dobândit din nou bucuria vietii.Prin neascultarea poruncii lui Dumnezeu, orizontul vietii omenesti s-a întunecat, dar în sufletul omului, a ramas speranta si dorul de mântuire si fericire vesnica.
De-a lungul timpului omul a strigat mereu : “Eu stiu ca Rascumparatorul meu este viu si ca El, în ziua cea de apoi, va ridica iar din pulbere aceasta piele a mea ce se destrama si afara din trupul meu voi vedea pe Dumnezeu. Pe El îl voi vedea si ochii mei îl vor privi, nu ai altuia. Si de dorul acestuia maruntaiele mele tânjesc în mine” (Iov 19,25-27).
Din dor dupa Dumnezeu, pe pamânt au aparut diferite religii, dar prin toate religiile, de-a lungul mileniilor, omenirea a încercat sa se ridice spre Dumnezeu si sa-L coboare pe Dumnezeu pe pamânt. Acesta este supremul dor, aceasta era speranta tuturor, aceasta era dorinta ce exista adânc întiparita în sufletul oamenilor; sa-L coboare pe Cel Vesnic, pe Cel Atotputernic pe pamânt. Si dupa ce Adam a fost scos din rai, urmasii lui, stiau si credeau toti ca El exista, ca El este viu, vesnic, atotputernic, acolo, dincolo de marginile lumii create, si de aceea oamenii stapâniti de acest dor, au început sa înalte altare, sa zideasca temple marete, în care au asezat statui, ca sa le aminteasca de Cel Viu, de Cel Etern. Aceste statui, din nefericire au fost transformate în zei, în dumnezei; facându-i pe oameni sa uite de Dumnezeul Cel Viu si adevarat si sa cada în idolatrie, adica sa se închine fapturii, uitând de Facatorul fapturii. (Rom. 1,25)
Idolatria, care este cel mai greu pacat, i-a înstrainat si i-a îndepartat pe oameni de adevar, de dreptate, de lumina, de speranta, si de dorinta ce ardea în sufletele oamenilor de la început ; de a invoca, de a se ruga, de a chema pe Dumnezeu, sa vina sa se coboare aici pe pamânt, aici în mijlocul lor , aici lânga ei , si sa petreaca cu ei.
Dincolo de toate ratacirile , în inima sa, omul avea încrederea ca Dumnezeu îl va asculta si va veni si se va întrupa, dar când si cum nimenea nu stia. De aceea din nestiinta sau din neputinta, multi au interpretat gresit taina venirii lui Dumnezeu pe pamânt, si de aceea, când Dumnezeu S-a întrupat, si S-a nascut într-o iesle, oamenii nu L-au cunoscut. Desi, acum, Cuvântul lui Dumnezeu “în lume era … dar lumea nu L-a cunsocut. Întru ale Sale a venit, dar ai Sai nu L-au primit”. (In. 1, 11-12)
Fiul si Cuvântul lui Dumnezeu prin care toate “s-au facut”(In.1, 11-12) a ascultat strigatul omenirii si S-a întrupat, însa omul acum era îndragostit de idolii lui, si pe Dumnezeu Cel adevarat nu L-a cunoscut, nu L-au primit, s-a lepadat de El, L-au batjocorit, L-au dispretuit. Desi slava Lui s-a aratat si la nastere si dupa nastere si prin minunile pe care le-a savârsit si prin cuvintele si prin învatatura pe care a dat-o oamenilor, oamenii nu l-au ascultat. Cu toate ca Fiul lui Dumnezeu, Cel ce S-a întrupat a fost Sfânt, Drept, fara rautate, plin de mila si de bunatate, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, omul, care L-a asteptat de milenii, nu L-a primit, L-a vândut, L-a judecat, L-a condamnat la moarte si L-a rastignit între doi tâlhari, L-a aruncat într-un mormânt, ce dusmanii Sai ar fi dorit sa fie cât mai adânc, iar pe mormânt, acestia au pus grele peceti, pentru ca nimenea sa nu mai poata ajunge la El. Dar Cel ce S-a întrupat, fiind Dumnezeu adevarat, “cu moartea pe moarte a calcat” si a treia zi a Înviat. El, care este deofiinta cu Tatal si în mormânt Dumnezeu a ramas. A gustat din paharul mortii, dar moartea nu L-a putut tine în robia ei. Cu sufletul S-a coborât în iad, dar portile iadului s-au sfarâmat când El, Domnul cerului si al pamântului, a intrat în adânc, în întunericul iadului, unde zaceau toti fiii lui Adam. Când El, Hristos S-a coborât în întunericul iadului, iadul s-a umplut de o lumina lina, de o lumina blânda, si tânguirile celor ce zaceau acolo de mii de ani, au încetat. Însusi stramosii nostri, Adam si Eva, dimpreuna cu toti Dreptii, Patriarhii si Proorocii, L-au întâmpinat si cu osanale L-au primit. În momentul acela, iadul s-a transformat în cer, satana înspaimântat si rusinat a fugit din fata Celui ce S-a facut om, ca sa-i mântuiasca pe oameni de iad. Iar El, Creatorul si datatorul de viata cu toata suflarea omeneasca ce se afla în infern, S-a ridicat si cu un maret alai au plecat sa se închine Tatalui si sa se împartaseasca cu tot neamul lui Adam, din Harul si Lumina Duhului Sfânt, de care nu se împartasise fiii oamenilor pâna atunci. În ceasul acela, portile cerului s-au deschis, si toate cetele îngeresti L-au primit pe Stapânul si Dumnezeul lor, care venea acum îmbracat si în haina omeneasca. Toate puterile ceresti au început sa-I cânte slava Împaratului lor, Cel ce a biruit pe cel rau si a umplut întreg universul de bucurie si fericire dumnezeiasca.
Daca “pentru un pacatos care se pocaieste multa bucurie se face în cer” (Lc.15, 7), cu atât mai mult acum, la Pastile Domnului, când toate cetele omenesti au trecut din moarte la viata si din iad în cer, cât de mare si negraita a fost bucuria când Fiul se reîntorcea din lupta cea grea si aducea la picioarele Sale pe toti fiii rataciti ce au adormit de la început cu nadejdea Învierii si vietii vesnice.
Tatal îmbratisându-L pe Fiul, I-a zis: “Sezi de-a Dreapta Mea, pâna ce voi pune pe vrajmasii Tai, asternut picioarelor Tale” (Mt.22, 44). Sezi de-a Dreapta pentru ca lupta înca nu s-a terminat, pentru ca raul nu a disparut. Pentru ca în lume sunt multi care se vor lasa înselati de cel rau. Acolo pe pamânt fiii Mei, ucenicii Tai, vor avea mult de suferit. Ei vor lupta si îsi vor da viata pentru slava Ta, iar slava Ta este si slava Mea.
Prin Jertfa si Învierea Ta, Fiul Meu, ai stricat puterea mortii, ai sfarâmat portile iadului, ai deschis calea spre cer, spre Mine si spre Tine, Fiul Meu si Dumnezeul Meu. Zic acest cuvânt pentru ca deofiinta suntem. Tu în Mine si Eu în Tine, dupa cum Tu ai spus : “Eu sunt în Tatal si Tatal este în Mine”. (In. 10,38) Deci Tatal este si Dumnezeu Fiului, si Fiul este si Dumnezeul Tatalui. Deofiintimea noastra ne face ca noi, împreuna cu Duhul Sfânt, una sa fim. De aceea zic Fiul Meu : Slava ta este si Slava Mea, biruinta Ta este si biruinta Mea. Noi am facut totul pentru mântuirea lumii, caci asa dupa cum Tu ai spus: “Dumnezeu asa a iubit lumea, încât pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat, ca oricine crede în El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica”. (In. 3, 16) Dar pe pamânt mai sunt înca multi idoli mult mai întunecati decât idolii la care se închina lumea înainte de Întruparea Ta: “nepasarea, minciuna, necredinta, raceala sufleteasca, ura, zgârcenia, dusmania, egoismul, rautatea, desfrânarea, necuratia, patima, pofta rea, lacomia “ (Col. 3,5) Acestia sunt idolii la care neamul omenesc se va închina în viitor.
Ucenicii pe care i-ai trimis în lume vor fi prigoniti pentru numele Tau si al Meu, si multi dintre ei vor fi ucisi, dar nu învinsi.
Pe pamânt, Fiul Meu, ai întemeiat o Biserica si în fiecare Biserica se afla un altar. Acest altar este o Golgota, unde Tu te vei Jertfi, veac de veac pâna la sfârsitul lumii. Altarele Bisericii Tale, vor fi izvoare de apa vie, din care se vor adapa toti cei ce luminati de Duhul Sfânt, se vor pocai, se vor împartasi cu Trupul si cu Sângele Tau si se vor mântui.
Acolo, în fata tuturor altarelor, vor sta ucenicii Tai, slujitorii Mei, si prin ei se va vesti cuvântul Meu, cuvântul Tau, Fiul Meu.
Asa grait-a Dumnezeu Tatal, în ziua Învierii Domnului si din cuvântul lui Dumnezeu, pe care astazi l-am auzit, iubitii mei fii duhovnicesti, am învatat ca Învierea Domnului pe toti ne-a eliberat de frica mortii, de puterea iadului,si s-a împlinit dorinta tuturor pe pamânt. Prin Învierea Sa iubiti credinciosi, Iisus Hristos, cu moartea pe moarte a calcat, asa cum Biserica noastra cânta la Pasti pâna la Înaltarea Domnului. În aceste patruzeci de zile, Domnul ne-a aratat ca este om adevarat si Dumnezeu adevarat. Ne-a aratat ca are fire omeneasca si fire dumnezeiasca deopotriva, asa cum omenirea a asteptat.
S-a înaltat apoi la cer, “de unde iarasi va sa vina, sa judece viii si mortii” asa cum marturisim toti când rostim Crezul.
Când Domnul va veni, pe cer se va arata “Semnul Fiului Omului”, care este Sfânta Cruce, asa cum ne spune Scriptura. (Mt. 24, 30) Acest <> când se va arata “vor plânge toate neamurile pamântului si vor vedea pe Fiul Omului –pe Hristos – venind pe norii cerului, cu putere si cu slava multa” (Mt.24, 30). Vor plânge si se vor tângui toti dusmanii crucii lui Hristos. Toti cei ce au slujit si s-au închinat la dumnezei straini. Vor plânge si se vor tângui toti cei ce nu L-au primit pe Hristos în casa lor, în inima lor, în viata lor.Toti cei ce nu cred si nu se bucura de Învierea Domnului, si se lasa amagiti de tot felul de învataturi straine, potrivnice lui Dumnezeu si lui Iisus Hristos, si mai ales cei ce încearca sa darâme Biserica lui Hristos.
Si acum, si în aceasta zi, pe care a facut-o Domnul, sa ne bucuram si sa ne veselim întrânsa, rog pe Mântuitorul lumii, Iisus Hristos sa va ajute sa petreceti cu pace, cu bucurie, cu sanatate si liniste sufleteasca, la multi ani.
Casa tuturor doresc sa fie binecuvântata de Dumnezeu si luminata de Lumina Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.

Hristos a Înviat !

(Nasterea Domnului)

“Caci Dumnezeu asa a iubit lumea,
încât pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat,
ca oricine crede în El sa nu piara,
ci sa aiba viata vesnica.”
( In. 3,16 )

Aceste cuvinte rostite de Mântuitorul mi-au venit în minte acum când s-a apropiat Sfântul si Marele Praznic al Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos, de care toti ne bucuram si ne luminam.
Cerul si pamântul parca se lumineaza. Întunericul se retrage si lumina începe sa creasca chiar si în lumea fizica. Solstitiul de iarna schimba vremea si pamântul se întoarce cu fata catre soare, soarele începe sa se ridice tot mai sus pe cer, ziua a început sa creasca, aerul începe sa se încalzeasca si sa ne vesteasca ca de undeva, e adevarat ca departe, dar vine primavara. Asa se întâmpla si acum la Nasterea Domnului.
Cu ochii sufletului nostru înca odata vedem cât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unul Nascut Fiul Sau L-a dat pentru mântuirea lumii, vedem cât de bine ne-a facut noua Dumnezeu, Care din iubire a facut Cerul si Pamântul, din iubire l-a creat pe om si dupa ce omul a ratacit, Dumnezeu nu l-a parasit pe om ci l-a cautat si l-a strigat “Adame, unde esti? “ (Fac. 3, 9), apoi a trimis pe Fiul Sau , ca pe un pastor sa caute oaia cea pierduta.
Acesta din iubire s-a zamislit din Fecioara Maria. El n-a venit ca un înger si nici înconjurat de cete ceresti, ci ca un prunc S-a nascut ca om într-o pestera saraca, supunându-Se la toate greutatile pe care le-a îndurat omul dupa ce a cazut din slava si a ratacit într-o lume straina de lumina lui Dumnezeu. Dumnezeu S-a dezbracat de slava Sa, (Filip. 2, 5-9) S-a umilit, S-a daruit pentru ca sa ne îmbrace pe noi toti, fii ai lui Dumnezeu si mostenitori ai împaratiei lui Dumnezeu si aceasta a facut-o din iubire.
De aceea în acest Praznic luminat, la Craciunul din anul acesta am simtit îndemnul sa vorbim despre iubire , care s-a împutinat asa de mult acum în lume. Sa ne oprim acum în fata pesterii din Betleem si sa-L privim pe Cel ce a facut cerul si pamântul, sa-L vedem pe Fiul lui Dumnezeu care S-a dezbracat de slava Sa din negraita si nemarginita Sa iubire pentru noi si S-a facut om, ca pe noi cei cazuti în prapastia pacatului, a nepasarii, a înstrainarii de Dumnezeu sa ne ridice si sa ne aduca din nou la Tatal care ne asteapta, dupa cum ne spune Iisus Hristos, Mântuitorul lumii în pilda Fiului Risipitor (Lc. 15, 11-32), în legatura cu care un Sfânt Parinte din zilele noastre, ne vorbeste asa de frumos zicând: “Pilda Fiului Risipitor tocmai acest rost are; sa ne îndemne a alerga degraba la Tatal … ne pune înainte cea mai desavârsita icoana a milostivirii si bunatatii dumnezeiesti.”
Prin pilda aceasta Hristos ne arata ,, sa nu ne îndoim de iertare, niciodata nu este biruita milostivirea si iubirea de oameni a lui Dumnezeu, Care ,,asa a iubit lumea, încât pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat ca oricine crede în El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.” (In. 3, 16)
„Am vazut undeva – zice acest sfânt parinte din Sfântul Munte – o miscatoare icoana a acestei milostiviri dumnezeiesti. O casa în mijlocul câmpiei si drumul care trecea prin fata ei pierzându-se în nesfârsit. Sus pe terasa casei, un batrân cu barba alba, sprijinit în toiag se apleca înainte, cu mâna strasina la ochi, uitându-se în zare. Ce a vrut sa spuna acest tablou?”
În Pilda Fiului Risipitor se spune : “ înca departe fiind el, l-a vazut tatal sau si i s-a facut mila, alergând, a cazut pe grumazul lui si l-a sarutat.” (Lc. 15,20) Dar cum a aflat de întoarcerea fiului? Aici este tâlcul batrânului care se uita în zare. Asa de mult îsi iubea el fiul, ca nu-si putea închipui sa-l piarda pentru totdeauna. De aceea mereu îl astepta, mereu se uita în zare, mereu cu mâna strasina la ochi : – oare nu cumva vine? – De aceea l-a vazut si de departe. Asa-i mila cea nesfârsita a lui Dumnezeu, nu oboseste, nu se împutineaza, mereu se uita dupa fiecare dintre noi pacatosii, mereu ne asteapta : – nu se poate sa nu vina! – Am facut atâtea pentru dânsul, mi-am dat însasi viata pentru El, trebuie sa se întoarca – Acesta este glasul lui Dumnezeu de care trebuie sa ne amintim în aceasta Sfânta zi când sarbatorim ziua cea mare a Nasterii Fiului lui Dumnezeu, în care mai mult decât oricând vedem cât de mult bine ne-a facut noua Dumnezeu, cât de mult, cât de mult a iubit Dumnezeu lumea, adica pe noi toti , “încât pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat “. (In. 3,16)
Fratilor, fara iubire nu exista mântuire, nici fericire. Fara iubire sufletul se rataceste si piere. Iubirea este izvorul vietii . Si animalele iubesc, dupa cum vedeti. Si boul îsi cunoaste si iubeste pe stapânul sau, zice Scriptura : “Boul îsi cunoaste stapânul si asinul ieslea domnului sau”. (Is. 1,3)
Este iubire naturala, dar este si o iubire si mai înalta decât dragostea cea pamânteasca, trupeasca, lumeasca, ne iubim fratii, parintii, sotia si copiii. Ne iubim tara, casa, neamul, limba, legea si pe toate celelalte daruri pe care ni le-a dat Dumnezeu. Dar mai presus de toate este iubirea cea sufleteasca, cea dumnezeiasca, cea duhovniceasca.
Când un învatator a venit la Iisus Hristos si i-a zis “Învatatorule care porunca este mai mare în lege? El i-a raspuns: Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau, – si dupa aceasta Domnul continua – Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine însuti. În aceste doua porunci se cuprind toata legea si proorocii”. (Mt. 22, 36-40)
Fiul lui Dumnezeu a caruia nastere o sarbatorim astazi, ne-a dat o porunca si mai înalta, prin care omul se înalta pâna la asemanarea cu Dumnezeu, care, mai înainte de a-L iubi omul, El l-a iubit pe om în mod negrait.
Dumnezeu Cel Ce S-a întrupat, ne-a poruncit : “Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvântati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc.” (Mt. 5,44) Aceasta este iubirea desavârsita. Iubirea evanghelica, iubirea dumnezeiasca, iubirea în care lumea crestina ar fi trebuit sa traiasca si nu a împlinit aceasta porunca si nu L-a ascultat pe Iisus Hristos, de aceea de doua mii de ani ura n-a încetat dintre oameni.
Vorbim despre iubire dar urâm. Cautam pace si liniste dar nu o gasim. Crestinul întâlneste fete triste, fete dusmanoase pentru ca nici în sufletul lui nu arde flacara iubirii, a desavârsirii pentru binele semenilor lui, a fratilor lui.
În acest Praznic, în ziua Nasterii Domnului Hristos, care este primul din mileniul trei este drept sa ne reculegem. Sa ne cercetam sufletul si inima si viata. Sa vedem ce vom gasi acolo, iubire sau ura, credinta sau necredinta, lumina sau întuneric.
Traim timpuri despre care Mântuitorul a spus “Dar Fiul Omului când va veni, va gasi, oare, credinta pe pamânt?” (Lc. 18,8)
Ne cutremuram toti, suntem nelinistiti, nu avem pace pentru ca nu avem iubire. Cea mai mare putere din lume este cuprinsa de panica, de spaima, de frica. Frica a intrat în oasele oamenilor pentru ca au pierdut credinta în Dumnezeu Care S-a întrupat, pentru ca au pierdut iubirea fata de Fiul Omului, adica de Hristos.
Unde nu este steaua care calauzeste spre Hristos, acolo se face întuneric, asa cum s-a facut si în Ierusalim si în curtile lui Irod, si în tabara fariseilor si carturarilor, când nu credeau ca S-a Nascut Mesia – si atunci a început macelul, un numar mare de copii au fost ucisi, un mare numar de mame au ramas cu inima ranita. Barbatii care au fost parinti ai acelor copii au stat înmarmuriti de durere vazându-si copiii macelariti – aceasta este rezultatul înstrainarii de steaua lui Hristos, de lumina lui Hristos.
În casa în care candela credintei si a iubirii nu s-a stins, în viata si în tara în care Biserica lui Hristos este cercetata, în lumea în care se mai aud cântece si colinde si rugaciuni înaltate spre slava Fiului lui Dumnezeu – spaima si nefericirea nu chinuiesc sufletele oamenilor.
Cu mila si cu ajutorul lui Dumnezeu si în anul pe care îl încheiem, aici în cuprinsul Eparhiei Maramuresului si Satmarului, cu smerenie am slujit tot timpul lui Dumnezeu, de aceea Dumnezeu ne-a binecuvântat, pentru ca bisericile au fost pline, sarbatorile si duminicile au fost respectate. Tinerii si batrânii, femei si barbati împreuna cu copii nevinovati, ne-am împacat mereu cu Dumnezeu prin Taina Spovedaniei cea bineplacuta lui Dumnezeu si ne-am cuminecat cu Trupul si Sângele lui Hristos. De aceea îngerii lui Dumnezeu ne-au aparat de trasnet si de gheata, de seceta si de inundatii, de boli si de cutremure, de toate nenorocirile si necazurile care au bântuit acolo unde Legea si poruncile lui Dumnezeu au fost calcate.
Maica Domnului ca un luceafar a luminat si a supravegheat zorile, diminetile, zilele si noptile celor ce L-au laudat si s-au închinat mereu lui Dumnezeu Cel Ce S-a nascut în Betleem.
Pentru anul care urmeaza asa cum v-am spus mereu, sa iubim, si sa ne rugam pentru toata lumea. Arma crestinului este rugaciunea. Pavaza crestinului împotriva tuturor relelor este iubirea. Prin iubire noi le-am biruit pe toate, pe toti dusmanii vazuti si nevazuti. Biserica noastra compatimeste pe cei ce o batjocuresc. Pentru ca cei ce batjocuresc Biserica Ortodoxa, batjocuresc pe Hristos, Care este Capul Bisericii Ortodoxe, cum zice Scriptura.
Nu dispretuiti fratilor pe nimeni, nu hulim, nu urâm, ci iubim, asa cum am iubit de doua mii de ani pe toti fii lui Adam. Si cu dor dorim sa se faca pace pe pamânt, asa cum îngerii lui Dumnezeu când S-a nascut Hristos au deschis portile cerului si coborând pe pamânt au început sa cânte :”Slava întru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamânt pace, între oameni bunavoire!” (Lc. 2, 14)
Doresc ca în inimile voastre sa arda iubirea si dragostea lui Dumnezeu, în dragostea voastra sa cuprindeti pe toti, si pe samarineni si pe saduchei care nu-L cunosc pe Hristos.
Tuturor va multumesc pentru rugaciunile ce le-ati facut pentru mine si-L rog pe Dumnezeu sa va rasplateasca, sa va daruiasca Sarbatori fericite si un An Nou binecuvântat.

Retele sociale: