CONFERINŢA PREOŢEASCĂ – SESIUNEA DE TOAMNĂ
Avem deosebita bucurie de a vă aduce la cunoştinţă că în ziua de marţi 19 octombrie 2010, ora 930, la Catedrala Eparhială “Sfânta Treime” din Baia Mare, va avea loc conferinţa preoţească cu tema “2010 – Anul omagial al Autocefaliei româneşti”.
Conferinţa va fi prezidată de către P.S. Sa Justin Hodea Sigheteanul. Vă rugăm să vă prezentaţi cu punctualitate la ora fixată, în ţinută canonică.
Aşteptându-vă cu drag, vă mulţumim pentru înţelegere şi colaborare.
AUTOCEFALIA Bisericii Ortodoxe Române
20 DE ANI DE LA REÎNFINŢAREA EPISCOPIEI
MARAMUREŞULUI ŞI SĂTMARULUI
Între problemele cu implicaţii canonice cu privire la rap
orturile dintre Bisericile Ortodoxe, trei se consideră a fi importante în constituirea Bisericilor naţionale, şi anume:
a) Autocefalia;
b) Problema jurisdicţiei asupra unităţilor bisericeşti din diaspora;
c) Problema calendarului.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa de lucru din 18-19 iunie 2010, la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a aprobat ca anul 2010 să fie declarat „ANUL OMAGIAL AL CREZULUI ORTODOX ŞI AL AUTOCEFALIEI ROMÂNEŞTI” în contextul aniversării în acest an a 1.685 ani de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea şi a 125 ani de la recunoaşterea oficială a autocefaliei româneşti.
În conferinţa de toamnă, vom aborda, aşadar, tema Autocefaliei româneşti la care vom puncta şi câteva din realizările Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, în contextul în care tot în anul acesta Episcopia noastră a împlinit 20 de ani de la reînfinţarea ei.
CAP. I AUTOCEFALIA Bisericii Ortodoxe Române
A. Consideraţii de ordin general
Autocefalia, termen a cărui provenienţă se regăseşte prin reunirea cuvintelor din limba greacă : „avtos” = prin sine însuşi şi „kefali” = cap, desemnează în viaţa bisericească independenţa unei unităţi bisericeşti la nivel sinodal şi naţional faţă de o altă unitate bisericească de acelaşi nivel, în cadrul Ortodoxiei ecumenice.
Rânduiala canonică şi practica tradiţională privind acordarea autocefaliei Bisericilor naţionale au fost fixate încă din epoca primară a Bisericii şi este exprimată precis chiar în Canoanele Sfinţilor Apostoli, mai exact în Canonul 34 Apostolic care stipulează “ se cade ca episcopii fiecărui neam să cunoască pe cel dintâi dintre dânşii şi să-l recunoască drept căpetenie şi nimic mai de seamă să nu facă fără încuviinţarea acestuia, şi fiecare să facă numai acelea care privesc eparhia sa, dar nici acelea fără încuviinţarea tuturor, căci numai astfel va fi înţelegere în Biserică” (Canonul 34 Apostolic, precum şi Canoanele 4,6,7 Sin.I Ecumenic; 2,3 Sin.II Ecumenic; 8 Sin.III Ecumenic; 28 Sin.IV Ecumenic; 36-37 Trulan şi 9 Antiohia).
Textul canonului arată că se pot organiza Biserici mai mari autocefale pe baza principiului etnic. Desigur că în lumea de atunci nu putea fi vorba de o naţiune în sensul de astăzi al cuvântului dar, în orice caz se vorbeşte despre o grupare quasinaţională, constituită pe baza unei realităţi etnice bine definite şi distincte. Principiul autocefaliei este exprimat în contextul Canonului 34 Apostolic prin două lucruri şi anume: pe de o parte i se recunoaşte fiecărui neam dreptul de a se conduce în treburile bisericeşti, printr-o căpetenie proprie în interiorul teritoriului său, nesupusă vreunei căpetenii din afară, iar pe de altă parte, prin faptul că acesta căpetenie este supusă la rândul ei Sinodului, format din toţi episcopii neamului respectiv.
În acelaşi timp, Canonul nu are caracter imperativ, în sensul că ar obliga fiecare naţiune să se organizeze în Biserică autocefală. El recunoaşte doar fiecărei naţiuni dreptul la o astfel de organizare.
În baza Canonului 34 Apostolic au existat Biserici Autocefale încă din vremea Sfinţilor Apostoli prin introducerea sistemului mitropolitan (vezi Canonul 37 Apostolic), prin organizarea patriarhatelor (vezi Canonul 8 Sinodul III Ecumenic; 17, 28 Sinodul IV Ecumenic;38-39 sinodul VI Ecumenic), prin intervenţia unor puteri de stat, prin Hotărârea unor Biserici Autocefale şi prin consinţământul tacit sau expres al Bisericilor Ortodoxe Autocefale.
Astâzi, există în lume următoarele Biserici Ortodoxe Autocefale:
1. Patriarhia Ecumenică – cu întâistătătorul său, Sanctitatea Sa BARTOLOMEU, Arhiepiscop al Constantinopolului şi Patriarh Ecumenic;
2. Patriarhia Alexandriei şi a întregii Africi, cu întâistătătorul ei, Preafericirea Sa Teodor al II-lea, Papă şi Patriarh al Alexandriei şi a întregii Africi;
3. Patriarhia Antiohiei şi a întregului Orient, ce îl are ca întâistătător pe Preafericirea Sa Ignatie al IV-lea, patriarh ortodox grec al Antiohiei şi al întregului Orient;
4. Patriarhia Ierusalimului, ce îl are ca întâistătător pe Preafericirea Sa Teofil al III-lea, patriarh ortodox grec al Ierusalimului şi a întregii Palestine;
5. Patriarhia Moscovei şi a întregii Rusii, cu întâistătătorul ei, Preafericirea Sa kiril, Patriarhul Moscovei şi a întregii Rusii;
6. Patriarhia Sârbă, ce îl are ca întâistătător, proaspăt întronizat, pe Prefericirea Sa IRINEU Arhiepiscop de Peci, Mitropolit de Belgrad-Karlovici şi Patriarhul Serbiei;
7. Patriarhia Română, ce îl are ca întâistătător pe Preafericirea Sa DANIEL, Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei, Locţiitor al Tronului Cezareei Capadociei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române;
8. Patriarhia Bulgară, care are drept întâistătător pe Preafericirea Sa MAXIM, Patriarhul Bulgariei;
9. Patriarhia Georgiei, cu întâistătătorul ILIE al II-lea, Patriarh Catolicos al Întregii Georgii;
În afară de Bisericile Naţionale Autocefale organizate la nivel de Patriarhii, mai există atât Bisericii ortodoxe autocefale cât şi autonome, după cum urmează:
a. Biserici Ortodoxe Autocefale şi întâistătorii lor:
1. Arhiepiscopia Ciprului, ce îl are ca întâistătător pe Preafericirea Sa HRISOSTOM al II-lea, Arhiepiscop de Noua Justiniana şi al întregului Cipru;
2. Biserica Greciei, ce îl are ca întâistătător pe Preafericirea Sa IERONIM al II-lea, Arhiepiscop al Atenei şi al întregii Grecii;
3. Biserica Ortodoxă a Poloniei, avându-l în frunte pe Preafericirea Sa SAVA, Mitropolit al Varşoviei şi al întregii Polonii;
4. Biserica Ortodoxă Autocefală a Albaniei, ce îl are ca întâistătător pe Preafericirea Sa ANASTASIE, Arhiepiscop de Tirana, Durres şi al întregii Albanii;
5. Biserica Ortodoxă din Ţinuturile Cehiei şi Slovaciei având ca întâistătător pe Preafericirea Sa KRISTOFOR, Arhiepiscop de Praga şi Mitropolit al Cehiei şi Slovaciei;
b. Biserici Ortodoxe Autonome:
1. Biserica Ortodoxă Finlandeză, ce îl are ca întâistătător pe Înalt Prea Sfinţia Sa LEO, Arhiepiscop al Kareliei şi al întregii Finlande;
2. Biserica Ortodoxă Japoneză, ce îl are ca întâistătător pe Înalt Prea Sfinţia Sa DANIEL, Arhiepiscop de Tokio şi Mitropolit al întregii Japonii.
Aşadar, în anul 2010, avem 9 Patriarhate; 5 Biserici Ortodoxe Autocefale şi 2 Biserici Ortodoxe Autonome. De remarcat că în primele 4 Patriarhate din diptice au ca întâistătători patriarhi greci, între care şi Patriarhul Ierusalimului, Preafericirea Sa TEOFIL al III-lea, care a primit în martie 2008 o delegaţie a Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, condusă de PS Justin la reşedinţa din Ierusalim.
B. Recunoaşterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române
Drumul spre o independenţă în viaţa bisericească din Provincile româneşti a fost unul lung şi presărat cu multe obstacole.
Dacă privim spre mitropoliile din Ţinuturile româneşti, observam că acestea, mai ales după căderea Constantinopolului, au câştigat un grad mărit de autonomie, întrucât Bisericile din Ţările Române au devenit principalul bastion de apărare al creştinătăţii în Răsăritul Ortodox. Acest nivel ridicat de autonomie se observă în stilurile arhitecturale, cum ar fi în Muntenia stilul brâncovenesc iar în Moldova stilul ştefanian, în timp ce la sud de Dunăre turcii nu acceptau construirea de biserici cu turle, pentru a nu concura cu geamiile musulmane.
Unirea Principatelor, realizată în 24 ianuarie 1859 a deschis însă calea unor prefaceri profunde şi în viaţa bisericească românească. Cum era şi firesc Alexandru Ioan Cuza a introdus o serie de reforme şi în Biserică, ca de exemplu secularizarea averilor mănăstireşti şi elaborarea unor legi absolute necesre pentru acele vremuri. Dintre acestea amintim Legea pentru înmormântări, decretată în 18 martie 1864, când toate parohiile au fost obligate să-şi amenajeze cimitire la cel puţin 200 m de marginea localităţii; Legea comunală (31 martie 1864) prin care actele de stare civilă au fost trecute de la parohii în seama primăriilor locale; Legea călugăriei (30 noiembrie 1864) care fixa vârsta de călugărie la 60 ani pentru bărbaţi şi 50 de ani pentru femei; şi mai les Decretul orgnic pentru înfinţarea unei autorităţi sinodale centrale din 3 decembrie 1864. Până la Legea organică promulgată de domnitorul Cuza în anul 1864 în ziua de Sfântul Nicolae, Mitropoliile funcţionau ca unităţi canonice de sine stătătoare cu ierarhie şi organizaţie aparte.
Decretul organic de înfiinţare a Sinodului central a urmărit înfăptuirea unificării bisericeşti în România şi în acelaşi timp a deschis premiza obţinerii autocefaliei. De altfel în art. 1 din Legea organic s-a stipulat: “Biserica Ortodoxă Română este şi rămâne independentă de orice autoritate bisericească străină, în ceea ce priveşte organizarea şi dişciplina sa”.
Chiar dacă A.I.Cuza a fost înlăturat din scaunul domnesc la 11 februarie 1866, drumul spre independenţă al Bisericii Ortodoxe Române nu mai putea fi închis. Astfel în baza Legii organice, Sinodul unificat va alege la 31 mai 1875 primul Mitropolit Primat, în persoana mitropolitului Calinic Miclescu al Moldovei, lucru ce a iritat Scaunul Patriarhal din Constantinopol.
La 9 mai 1877 s-a proclamat independenţa de stat a României, iar în urma războiului pentru cucerirea independenţei dintre anii 1877-1878, prestigiul României a crescut peste hotare, în acelaşi timp crescând şi autoritatea Bisericii Ortodoxe. Cu toată opoziţia Patriarhiei Ecumenice, în ziua de Bunavestire a anului 1882, în Biserica noastră s-a săvârşit un act important şi anume Sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir; apoi acelaşi lucru s-a petrecut şi-n Mitropolia autonomă din Ardeal ale cărei reguli de organizare şi funcţionare fusese bine stabilite de către Mitropolitul Andrei Şaguna prin Statutul ce-i poartă numele.
În anul 1885 în ziua de 25 aprilie noul Patriarh Ecumenic, Ioachim al IV-lea, a convocat Sinodul patriarhal şi a întocmit Tomosul de recunoaştere al autocefaliei româneşti, punând capăt conflictelor dintre cele două Biserici surori, consfinţind astfel o realitate istorică şi un fapt legitim în concordanţă cu Sfintele Canoane.
Aşadar, iată că s-au împlinit anul acesta 125 ani de la momentul în care s-a consfinţit definitiv Statutul de Biserică autocefală al ortodoxiei româneşti.
Din nefericire , Biserica Ortodoxă Română din Maramureş şi Sătmar în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când s-a înfăptuit înălţătorul act al autocefaliei, trecea prin momente dramatice, din cauza presiunii uniate. Cu toate acestea între cele 43 Protopopiate ce sunt menţionate ca făcând parte din Arhiepiscopia Sibiului la înfiinţarea Mitropoliei Ardealului s-au numărat şi 2 din părţile noastre, şi anume: Protopopiatul Chioar, cu un număr de 14 parohii şi 7.397 credincioşi ortodocşi şi Protopopiatul Solnoc-Lăpuş, cu 17 parohii şi un număr de 8.219 credincioşi ortodocşi (Vezi Doc. 177 fond Şaguna din Biblioteca Mitropolitană Sibiu).
După primul război mondial şi mai ales după 1 decembrie 1918 numărul parohiilor ortodoxe s-a înmulţit atât în Maramureş cât şi-n Sătmar. În urma măreţului act de înfiinţare a Patriarhiei Române, prin ridicarea scaunului mitropolitului primat la demnitatea de patriarh la data de 30 iulie 1925, dată la care Patriarhul Ecumenic Vasile al II-lea a dat Tomosul pentru recunoaşterea Patriarhiei Ortodoxe Române, a avut loc şi o reorganizare internă a Bisericii Ortodoxe Române concretizată prin înfinţarea de noi episcopii.
Ţinutul voievodal al Maramureşului va fi înnobilat prin înfiinţarea Episcopiei Maramureşului la data de 14 iulie 1937 cu reşedinţa la Sighet, Eparhie ce va dinamiza viaţa bisericească în perioda interbelică. Era un act de dreptate făcut poporului din Maramureş întrucât această Eparhie numărase de la egumenul Pahomie (1391) până la vlădica Gavriil Ştefanca de la Bârsana(1739), un şir de peste 20 de episcopi ce au păstorit peste 7 provincii de la marginea ţării, într-o eparhie care a devenit în timp cea mai veche cetate duhovnicească din Ardeal.
Din păcate, tânăra Episcopie de Maramureş, sufragană atunci Mitropoliei Bucovinei va fi iarăşi desfiinţată în anul 1948 din interese politice meschine, împotriva oricărei rânduieli canonice. Timp de 42 de ani, ţinutul lui Dragoş şi Bogdan, din punct de vedere bisericesc a fost mărul discordiei între Eparhiile Clujului şi Oradiei, Eparhia noastră fiind văduvită din nou de păstorirea unui ierarh ortodox.
CAP II Episcopia Maramureşului şi Sătmarului.
20 de ani de la reînfinţare
Finalul anului 1989 a adus profunde schimbări şi mari înoiri în viaţa poporului român, de care nu putea rămâne străină nici viaţa bisericească.
În urma eliberării de sub dictatura comunistă, imediat după Boboteaza anului 1990 un grup de iniţiativă, format din preoţi inimoşi de la Protopopiatul Baia Mare şi-au exprimat dorinţa reactivării străvechii Episcopii de Maramureş. S-a alcătuit un memoriu, iar în baza canonului 38 Sinodul VI Ecumenic care dispune: “şi noi păzim canonul aşezat de părinţii noştri cel care rânduieşte că dacă vreo cetate s-a reînoit prin putere împărătească sau dacă s-ar reînoi în viitor, orânduirea lucrurilor bisericeşti să urmeze alcătuirile politice şi obşteşti” preoţii au solicitat Sfântului Sinod înoirea vieţii bisericeşti prin reorganizarea Episcopiei de Maramureş.
Sfântul Sinod în şedinţa din 12 februarie 1990 prin temeieul nr. 1225/1990 aprobă reînfinţarea Episcopiei de Maramureş, ca sufragană a Mitropoliei Ardealului, cu reşedinţa în Baia Mare, având în componenţă judeţul Maramureş, provenit de la Arhiepiscopia Clujului, şi judeţul Satu Mare prin rearondarea Episcopiei Oradiei. Totodată Sfântul Sinod l-a încredinţat P.S. Justinian, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului să organizeze şi să constituie organismele deliberative şi executive ale noii Eparhii.
Devenit Episcop locţiitor al Maramureşului, vlădica Justinian şi-a constituit un grup de lucru format din protoereii de atunci. Împreună cu aceştia, P.S. Justinian a împărţit teritoriul eparhiei în 10 circumscripţii, în baza art. 91-94 din vechiul statut de organizare şi funcţionare a Bisericii Ortodoxe Române iar în 23 iunie 1990 s-au făcut primele alegeri pentru Adunarea Eparhială. La şedinţa de constituire, deputaţii aleşi ar fi dorit ca Episcopul să-şi desemneze şi Consiliul Eparhial, însă Prea Sfinţia Sa a lăsat această sarcină în grija viitorului titular al Eparhiei.
Alegerea Episcopului titular nu avea să întârzie! Astfel, vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist a convocat Colegiul Electoral Bisericesc la Bucureşti pentru data de 26 septembrie 1990 pentru a desemna prin vot secret episcopul eparhiot. A fost ales cu o majoritate absolută P.S Sa Justinian Chira, care a rostit în finalul alegerii un înflăcărat cuvânt de mulţumire, din care spicuim:”Prea venerat Colegiu Electoral Bisericesc, mi-aţi acordat voturile punându-mi pe umeri o cruce grea. Vă mulţumesc din inimă, dar acum mă rog să-mi daţi din puterea voastră sufletească pentru a-mi purta cu vrednicie crucea cu care plec acum la drum. Punând mâna pe plug, aşa cum ne învaţă Sfântul Duh prin gura Sfântului Apostol Pavel, nu ne vom uita înapoi ci vom merge înainte, împreună cu întreg poporul român.”
În data de 1 octombrie 1990, neexistând reşedinţă episcopală, P.S. Justinian a convocat protopopii într-o şedinţă la Mănăstirea Rohia unde şi-a numit membrii primei Permanenţe Eparhiale, care a avut ca primă sarcină organizarea slujbei de întronizare a noului Episcop ales. În Duminica din 11 noiembrie 1990 în vechea catedrală a Băii Mari, în prezenţa a 11 membrii ai Sfântului Sinod, avându-l în frunte pe vrednicul de pomenire Arhiepiscop Antonie Plămădeală, Mitropolit al Ardealului, a avut loc înscăunarea Vlădicii Justinian. Pe treptele catedralei în dimineaţa zilei au existat altercaţii între ortodocşi şi un grup de greco-catolici foarte violenţi, însă ortodocşii mult mai numeroşi i-au înlăturat reuşindu-se instalarea într-o prea frumoasă Duminică de Noiembrie.
Iată că se împlinesc de la acele clipe 20 de ani, şi la acest popas aniversar spicuind din realizările celor două decenii de existenţă ale Eparhiei noastre, enumerăm:
1. Organizarea Administrativă a Episcopiei
În anul 1990 Eparhia Maramureşului era alcătuită din 5 protopopiate, după cum urmează: Baia-Mare, Sighet, Lăpuş, Satu-Mare şi Carei, 333 parohii, 121 filii şi 4 mănăstiri: Rohia, Moisei, Bixad şi Dragomireşti.
La finele anului 2010 Schema de funcţii a Eparhiei noastre arata un real progres administrativ.
Astfel avem acum 8 protopopiate, 462 parohii, 27 mănăstiri şi 8 schituri. Începând cu data de 1 aprilie 1993 s-a reînfinţat Protopopiatul Ortodox Vişeu, prin rearondarea Protopopiatului Sighet având jurisdicţie peste parohiile din oraşele Borşa, Vişeu, Dragomireşti şi Sălişte şi peste parohiile rurale de pe Văile Izei şi Vişeului.
De asemenea, prin reorganizarea Protopopiatelor Baia Mare şi Lăpuş, s-a reînfinţat Protopopiatul Chioar, cu reşedinţa în Şomcuta Mare şi cu jurisdicţie asupra Parohiilor din Chioar şi Someş. În fine, începând cu data de 1 iulie 2003 s-a reorganizat şi protopopiatul Oaş cu jurisdicţie peste parohiile din Ugocea şi Oaş cu reşedinţa în Negreşti-Oaş.
În şedinţa Adunării Eparhiale din 23 ianuarie 1991, s-a luat act de dorinţa clericilor şi mirenilor din judeţul Satu Mare de a se modifica titulatura Eparhiei, în care să se regăsească şi Sătmarul. În baza propunerii Episcopiei noastre, Adunarea Naţional Bisericească prin temeiul nr. 721/4.03.1991 aprobă solicitarea în cauză, de atunci Instituţia nostră purtând denumirea de Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului.
În anul 1994, în baza recomandării Chiriarhului locului, Sfântul Sinod în şedinţa sa de lucru din 24 martie a aprobat numirea unui Arhiereu Vicar pentru Episcopia noastră, în persoana Stareţului de la Rohia Justin Hodea. Hirotonia întru Arhiereu a avut loc la 17 aprilie 1994 la Mănăstirea Sfânta Ana Rohia şi a fost săvârşită de către IPS Antonie Plămădeală Mitropolitul Ardealului, IPS Bartolomeu Arhiepiscopul Vadului Feleacului şi Clujului şi de PS Justinian al Maramureşului şi Sătmarului, arhiereul nostru vicar fiind trecut în diptice cu numele de Justin Sigheteanu. A fost o alegere inspirată, vlădica Justin dovedindu-se a fi nu numai un colaborator vrednic al chiriarhul locului dar şi un luptător şi truditor neobosit în ogorul Domnului de-alungul anilor de arhierie.
În ultimul deceniu, profitându-se de condiţiile create de Legea 154/1998 şi Legea 142/1999 şi cele ulterioare acestora cu privire la sprijinul statului privind salarizarea clerului, unităţile noastre de cult au crescut mult pe de o parte prin rearondarea parohiilor urbane mari iar pe de altă parte prin transformarea multor filii în parohii de sine stătătoare. Astfel astâzi slujesc la Sfintele Altare ale Eparhiei noastre un număr de 580 clerici, faţă de 336 câţi erau în anul 1990. Lângă aceştia Schema de personal mai cuprinde peste 800 angajaţi neclericali cu salarizare de la buget, fapt cu care se pot mândri puţine Eparhii din ţară.
2. REALIZĂRI PATRIMONIALE
a) Reşedinţa Episcopală din Baia Mare
La reactivare, Eparhia Maramureşului a pornit de pe iarbă verde fără sediu şi fără catedrală, în Baia Mare existând în 1990 doar 3 biserici ortodoxe la o populaţie de peste 150.000 locuitori. Autorităţile de stat locale n-au fost prea darnice cu Episcopia noastră, obligându-l pe Vlădica Justinian să stea în chirie lucru nemai întâlnit pe harta Patriarhiei Române. La întrebarea, „unde locuieşti?”, Chiriarhul nostru răspundea cu glasul Evanghelistului: „Vulpile au vizuini, păsările cerului au cuiburi iar Episcopul Vostru nu are unde să-şi plece capul” în timp ce la alte culte aceleaşi puteri vremelnice s-au grăbit să le pună la dispoziţie palate generoase.
Însuşi Patriarhul de la Bucureşti a rămas uimit văzând atâta ostilitate şi nu a mai permis înfinţarea de Episcopii noi decât în condiţile înzestrării acestora cu o reşedinţă administrativă corespunzătoare. Şi-a făcut milă de noi un ofiţer, Ministru al Apărării care ne-a eliberat clădirea fostelor gărzi patriotice de pe strada Avram Iancu din Baia Mare, imobil unde şi-a început activitatea Episcopia noastră având la parter birouri iar la etaj locuinţa Chiriarhului. Imobilul în cauză a fost cedat prin ordinul Prefecturii judeţului Maramureş nr. 184/1991 împreună cu terenul aferent şi a fost întăbulat pe seama Episcopia noastre în acelaşi an.
În timpul celor 20 ani, acest imobil a suferit numeroase modificări. Asftel i s-a adăugat aripa nouă unde se află Sala de Consiliu, arhiva, muzeul şi apartamentele celor doi Ierarhi. De asemnea între cele două corpuri ale clădirii s-a ridicat Paraclisul Episcopal cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”. În ultima vreme s-a reabilitat aripa veche a Centrului Eparhial, s-a mansardat, s-a schimbat acoperişul, s-au restaurat toate birourile şi s-a deschis un magazin de obiecte bisericeşti. Cine vizitează reşedinţa noastră rămâne plăcut impresionat fiindcă aici toate se înnoiesc.
b) Catedrala Eparhială „Sfânta Treime” Baia Mare
După sfinţirea locului pentru o catedrală în Baia Mare de către Vlădica Justinian la 20 iulie 1990 şi după o tergiversare a lucrărilor de 9 ani, de la mijlocul anului 1999 sub îndrumarea directă a P.S. Justin a demarat în forţă construcţia noii catedrale Eparhiale.
P.S. Justin, care coordonează în primul rând Sectorul Economic al Eparhiei Maramureşului şi Sătmarului a realizat pe bd. Unirii din Baia Mare, cea mai măreaţă şi spaţioasă biserică din Eparhie al cărei prim nivel a fost sfinţit în anul 2003 de către un sobor de Arhierei ce i-a avut în frunte pe vrednicii de pomenire Preafericirea Sa Pedros al VII-lea Papă şi Patriah al Alexandriei şi a întregii Africi şi pe Preafericirea Sa Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de o mulţime mare de preoţi, de monahi şi de credincioşi maramureşeni şi sătmăreni. În fiecare an la noua catedrală preoţii fac colecte în ziua de Rusalii şi pun obolul credincioşilor alături de strădaniile Arhiereului spre finalizarea frumoasei catedrale ce va deveni în timp emblema Episcopiei dar şi a oraşului de reşedinţă.
În 9 septembrie 2003 acelaşi mărit sobor în frunte cu cei doi Patriarhi, după Slujba de Târnosire, a proclamat solemn printr-un Tomos Sinodal, canonizarea Sfântului Iosif Mărturisitorul, care este pomenit în calendarele noastre creştineşti în data de 24 aprilie.
c) Zidiri de biserici
În ultimii 20 ani cei doi Arhierei au sfinţit piatra de temelie şi au târnosit 130 de biserici noi, după cum urmează: în Protopopiatul Baia Mare 22 biserici noi, 17 în Protopopiatul Satu Mare, 17 în Protopopiatul Sighet, 29 în Protopopiatul Vişeu, 8 în Protopopiatul Carei, 10 în Protopopiatul Lăpuş, 10 în Protopopiatul Chioar, 8 în Protopopiatul Oaş, 20 de biserici noi de mănăstire şi 8 biserici în noile schituri monahale.
Toate aceste biserici noi, de la catedralele din mediul urban până la bisericile de lemn din mănăstiri şi schituri, scriu istoria contemporană a Ortodoxiei, din Munţii Maramureşului până în şesurile Careilor.
d) Redobândirea patrimoniului Episcopiei
1) Retrocedarea pădurii episcopale din Văgaş, com. Tarna Mare, Protopopiatul Oaş.
În baza procesului verbal de punere în posesie a Comisiei locale Tarna Mare nr. 3/17.04.2009, Comisia judeţeană Satu Mare a emis Titlul de Proprietate nr. 2336/3.06.2009 prin care Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului primeşte în proprietate o suprafaţă de 100 Ha pădure.
2) Retrocedarea Palatului Episcopal din Sighetu Marmaţiei
În baza documentaţiei stufoase de retrocedare trimisă în repetate rânduri de către Episcopia noastră la Bucureşti, Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România a emis decizia nr. 2082/20.05.2009 prin care se restituie în natură imobilul situat în Sighetu Marmaţiei, imobil preluat abuziv de la Episcopia noastră în anul 1948. Împreună cu imobilul care a funcţionat în perioada 1948-2008 Casa de cultură, Biblioteca, Şcoala populară de Artă şi un bar, ni s-a restituit şi terenul aferent în suprafaţă de 2301 mp, situat în Sighetu Marmaţiei str. Iuliu Maniu nr. 31 înscris în CF 1868 nr. top 1263/1 şi 1263/2. Primăria Sighet a predat efectiv Palatul prin protocolul de predare – preluare nr. 13846 din 7.09.2009 către deţinătorul actual, Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului, care în calitate de proprietar în baza deciziei de retrocedare s-a obligat să închirieze Primăriei spaţiile pentru 5 ani, de la 20.05.2009 până la 20.05.2014, spaţiile excedentare fiind atribuite spre folosinţa Oficiului Protopopesc Sighet iar fosta capelă, actualmente sală festivă din incinta imobilului, să fie utilizată în comun atât de proprietar cât şi de chiriaş. În cursul anului 2010 Palatul din Sighet a fost întăbulat pe Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului.
3) Retrocedarea pădurii din Vadu-Izei
În baza Hotărârii nr. 1992 din 30.11.2009 a Comisiei judeţene Maramureş pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, şi a ordinului prefectului nr. 348/2009, Comisia jud. Maramureş a emis titlul de proprietate nr. 20575/10.12.2009 prin care Episcopia noastră primeşte în proprietate o suprafaţă de 238 Ha pădure pe raza localităţii Vadu Izei.
Ne vom lupta şi pentru obţinerea pădurii din lotul „Arşiţa” de pe raza comunei Rona de Sus, în suprafaţă de 62 Ha, întrucât dorim să rotunjim la 400 Ha terenul forestier, aşa cum l-a avut Episcopia noastră în timpul episcopului Vasile Stan.
Alte realizări şi împliniri
Dintre frumoasele realizări pastorale din ultimii 20 ani, în afară de activitatea de la parohii, preoţimea şi-a extins activitatea în toate ramurile vieţii sociale. Astăzi, Episcopia noastră are preoţi militari ce îşi desfăşoară activitatea în Unităţile militare şi Penitenciare, preoţi caritativi în toate Spitalele din Eparhie precum şi preoţi misionari cu activităţi în orfelinate, case de copii cu handicap şi cămine de bătrâni.
Cu toate greutăţile financiare generate de criza actuală, pe linie culturală Eparhia a reuşit să tipărească în decursul anilor buletinul oficial „Graiul Bisericii noastre”, calendare, cărţi, prima monografie a Eparhiei, un album cu bisericile de lemn din Maramureş şi un album cu cele 130 biserici noi ridicate în timpul arhipăstoririi I.P.S. Justinian.
Din anul 1991, în baza temeiului nr. 3796 a Ministerului Învăţământului s-a aprobat deschiderea Seminarului Teologic „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, iar din anul 2006 s-a deschis la Satu Mare Liceul Teologic „Nicolae Steinhardt” cu clase de gimnaziu şi liceu şi cu 6 grupe de grădiniţă.
De asemenea, începând cu anul universitar 1992-1993, în baza temeiului 1992/15.04.1992 a Ministerului Învăţământului funcţionează în cadrul Universităţii de Nord Baia Mare, la Facultatea de Litere, o Catedră de Teologie Ortodoxă cu trei specializări: Teologie Pastorală, Teologie Didactică şi Asistenţă Socială de unde Episcopia noastră îşi recrutează viitorii preoţi, viitori dascăli şi asistenţi sociali.
Viaţa monahală a cunoscut o dezvoltare fără precedent. De la cele 4 mănăstiri existente acum 20 ani din care doar una recunoscută, avem astăzi 35 vetre monahale. În aceste centre de lumină spirituală îşi desfăşoară activitatea peste 100 monahi şi monahii fapt ce confirmă râvna maramureşenilor şi sătmărenilor faţă de aşezămintele monahale.
P.S. Sa Justinian – Arhiepiscop
După aceste frumoase împliniri ce grăiesc şi scriu istoria actuală a Episcopiei noastre, se cuvine să-i mulţumim Domnului pentru toate câte le-am primit.
Aflată din anul 2006 sub oblăduirea Mitropoliei de la Cluj, Episcopia Maramureşului şi Sătmarului păstrează în acest colţ de ţară cele mai preţioase comori pe care le are poporul român şi anume bisericuţele de lemn ridicate în stil maramureşean, care stau atârnate între cer şi pământ, ca nişte făclii vii ce vorbesc lumii întregi de hărnicia şi statornicia în credinţă a românilor din Maramureş şi Sătmar.
De la altarele monumentelor istorice până la măreţele catedrale ard sufletele unor oameni aleşi, a unor oameni sfinţiţi, cei peste 580 preoţi ce încălzesc în acest colţ de ţară inimile copiilor frumoşi, a tinerilor deştepţi, a bărbaţilor întegri şi a femeilor evlavioase din Maramureş, Oaş, Chioar, Lăpuş, Sătmar, Carei, Someş sau Ţara Codrului.
În fruntea lor se află un venerabil bătrân cu plete albe şi barbă albă, iubitul Vlădică Justinian, care la cei aproape 90 de ani stă şi îşi admiră fiii, nepoţii şi strănepoţii. Îl iubim şi-l respectăm cu toţii.
Îl admiră şi vorbesc plin de consideraţie şi cei puşi în fruntea Bisericii Ortodoxe Române Autocefale. Ca o încununare a realizărilor P.S. Sale, P.F.P. Patriarh Daniel, în Şedinţa Sfântului Sinod din 18 iunie 2009 a propus ridicarea Vlădicii Justinian la rang de Arhiepiscop.
Întorcându-ne la dispoziţile Canonului 34 Apostolic care stipulează că „se cade ca episcopii fiecărui neam să cunoască pe cel dintâi dintre dânşii” pentru neamul maramureşenilor şi sătmărenilor însuşi Patriarhul Daniel în fruntea unui sobor de 19 ierarhi l-a înscăunat în Duminica din 13 decembrie 2009 pe primul arhiepiscop de Maramureş când, în noua catedrală Episcopală din Baia Mare, a fost citită Gramata Patriarhală de ridicare la treapta de Arhiepiscop onorific a I.P.S. Justinian.
Mai sunt şi multe alte lucruri ce ar trebui spuse la acest popas aniversar şi care, dacă s-ar fi scris cu deamănuntul, cred că ţinutul Maramureşului şi Sătmarului n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris.
BAIA-MARE LA 12.10.2010
Al vostru frate întru Hristos.
Pr. Dr. Vasile Augustin
Vicar Eparhial