Pastorala Nasterea Domnului 2010
+JUSTINIAN
Din mila lui Dumnezeu,
Arhiepiscop al Maramureşului şi Sătmarului
Iubitului nostru cler, cinului monahal,
dreptcredinciosului popor din Episcopia
Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului:
Har, binecuvântare şi pace de la Dumnezeu
iar de la noi, calde urări de linişte şi fericire,
pentru Sfintele Sărbători ale Naşterii Domnului.
„Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ţie.”
Troparul Naşterii Domnului
Iubiţii mei fii sufleteşti,
Ne-a ajutat Bunul Dumnezeu să terminăm şase săptămâni de curăţenie şi de post. Postul Naşterii Domnului se numeşte postul bucuriei, pentru că în acest post, spre deosebire de celelalte posturi, de la început până la sfârşit, tot creştinul se bucură în sufletul lui, într-o aşteptare deosebit de importantă. Aşa cum aşteaptă copiii pe tatăl lor, aşa cum aşteaptă copiii pe mama lor, aşa au aşteptat fiii lui Adam câteva mii de ani. Mii de ani L-au aşteptat pe Mântuitorul lumii, L-au aşteptat pe Mesia.
Această credinţă şi această aşteptare a existat la întreg neamul omenesc. Nu numai la poporul ales, cărora prin prooroci li s-a vestit venirea lui Hristos, ci la toate popoarele lumii a existat credinţa în naşterea şi venirea lui Iisus Hristos. Chiar şi la popoarele cele mai înapoiate din inima Asiei şi din inima Africii, chiar şi la popoarele care au fost descoperite în lumea nouă din America, şi acolo exista la oameni credinţa în Naşterea şi în venirea lui Hristos, în Naşterea Fiului lui Dumnezeu pe pământ. Această credinţă era universală pentru că pornea de la un protoevanghelium, adică de la o evanghelie începătoare: “Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul” (Facere 3,15). Atunci când Eva şi Adam, înşelaţi fiind de vrăjmaşul, au călcat porunca lui Dumnezeu şi au gustat din fructul oprit, atunci a fost rostit cuvântul acesta, care a vestit venirea unui Mântuitor. Când strămoşii noştri, protopărinţii noştri, au gustat din acest fruct, au rănit adânc pe Dumnezeu. A suferit grozav atunci Dumnezeu Tatăl şi Creatorul nostru. Această protoevanghelie, însă, această veste pe care Dumnezeu ne-a dat-o după căderea omului în păcat, se realizează apoi prin Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos. Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos a schimbat întunericul de pe pământ, a schimbat total lumea. De la Naşterea Domnului a început cultura, de la Naşterea Domnului a început lumea să se ridice din ce în ce mai mult. Pentru că prin Hristos s-a transfigurat nu numai omul, ci cosmosul întreg. Cerurile s-au deschis la Naşterea Domnului Hristos şi de acolo au năvălit, pur şi simplu au năvălit cetele îngereşti cântând: “Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”(Lc. 2,14). Iar de pe pământ s-a ridicat spre ceruri din partea oamenilor închinare adâncă.
Iubiţii mei fraţi şi iubite surori,
În Evanghelia de astăzi, în capitolul II, versetele 1-12, ne vorbeşte măritul şi binecuvântatul de Dumnezeu Apostol şi Evanghelist Matei, care s-a ostenit şi a scris Evanghelia, fără de care noi nu L-am fi cunoscut pe Hristos. Deci, acest evanghelist a scris în capitolul al II-lea, începând cu versetul 1, cum a fost Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos. Astfel, au venit – spune evanghelistul – de la Răsărit, trei mari crai, trei magi, trei mari învăţaţi, trei mari cititori în stele, din adâncul Răsăritului. Nu se spune ţara. A fost ţara unde a fost turnul Babel, a fost ţara unde a coborât Noe pe pământ cu corabia. De acolo au venit trei crai cititori în stele. Erau călăuziţi de o stea. Şi până astăzi oamenii nu au înţeles ce fel de stea a fost. Până astăzi oamenii învăţaţi se întreabă ce stea i-a călăuzit pe aceşti magi? A fost o cometă sau ce a fost aceasta? Şi tot cei ce nu sunt luminaţi de Duhul lui Dumnezeu nu găsesc răpunsul. Răspunsul, iubiţii mei fraţi, să vă rămână şi să nu-l uitaţi: nu a fost un corp ceresc, nu a fost o stea materială, nu a fost o planetă sau cometă, ci a fost o putere cerească, a fost un arhanghel, un înger, pe care magii l-au văzut ca pe o stea, ca pe o lumină înflăcărată ce ardea pe cer. Nu era un corp ceresc, un corp material, ci era o putere cerească această stea, care îi călăuzea pe cei trei magi de-a lungul pământului Orientului şi care s-a oprit când a ajuns deasupra Ierusalimului. Ce s-a întâmplat când a ajuns deasupra Ierusalimului? Steaua s-a stins, steaua s-a ascuns, nu s-a mai văzut, căci aşa a fost planul lui Dumnezeu ca steaua să nu lumineze Ierusalimul şi pe Irod. De aceea,cei trei crai au început să rătăcească prin Ierusalim şi să întrebe: “Unde este regele iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui” (Mt. 2,2). Ei nu ştiau de Mesia, nu ştiau de prooroci, ei ştiau un lucru: că un împărat al iudeilor se va naşte, care va stăpâni lumea.
„Unde s-a născut acest împărat?”, întrebau magii. Şi auzind acest cuvânt, ne spune Evanghelia, “regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el” (Mt. 2, 3). Şi Irod atunci a chemat pe toţi preoţii şi învăţaţii de la templu care cunoşteau Scriptura, care cunoşteau proorociile, şi i-a întrebat: “Unde trebuia să se nască Hristos?” Iar învăţaţii i-au răspuns: “În Betleem, pentru că aşa spune proorocul”. Care prooroc? Proorocul Miheia, în cap. 5,1: “Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul care va paşte pe poporul Meu Israel.” Au vorbit învăţaţii atât de înălţător despre Betleem şi i-au comunicat lui Irod. Iar Irod a dat poruncă ca să fie ucişi toţi copiii de la doi ani în jos.
“Unde trebuie să se nască Hristos?” era întrebarea lui Irod. Deci, iubite surori şi iubiţi fraţi, Irod ştia că trebuie să se nască Hristos. El ştia că S-a născut Hristos. Cu toate acestea, fraţilor, a îndrăznit să încerce să-L ucidă pe Fiul lui Dumnezeu. Nu din neştiinţă. Ca şi Iuda. Şi Iuda a ştiut că Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi L-a vândut. De aceea păcatul lor este neşters pentru totdeauna, ca şi păcatul oricărui necredincios care nu crede în Domnul nostru Iisus Hristos. Ştie că Hristos a venit, ştie că Dumnezeu a venit pe pământ şi totuşi se leapădă de El. De aceea, acest păcat al necredinţei nu va fi iertat nici în cer, nici pe pământ, nici în veacul de acum, nici în cel viitor, cum zice chiar Hristos. Păcatul împotriva Duhului Sfânt nu se va ierta niciodată, nici în veacul de acum, nici în veacul viitor. Ce înseamnă păcat împotriva Duhului Sfânt? Orice păcat împotriva credinţei şi mai ales necredinţa.
Deci Irod ştia, el cunoştea că S-a născut pe pământ Fiul lui Dumnezeu şi de aceea a dat poruncă şi i-a rugat pe cei trei magi: “Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi, dacă Îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca, venind şi eu, să mă închin Lui.” (Mt. 2,8). Era un cuvânt plin de vicleşug, pentru că Irod, acest diavol, voia să găsească unde S-a născut Fiul lui Dumnezeu şi să-L ucidă. Nu vi se cutremură inima când auziţi acest lucru? Un om, un om nenorocit, chiar dacă era un rege, acest nenorocit, cunoscând şi ştiind că Fiul lui Dumnezeu a venit, a căutat să-L omoare pe Fiul lui Dumnezeu. Răsplata care a fost? Irod a pierit. L-au mâncat viermii de viu. Aceasta a fost moartea lui Irod. Iar cei trei magi au plecat şi după ce au ieşit din Ierusalim, steaua din nou li s-a arătat şi i-a călăuzit, apoi steaua s-a oprit deasupra peşterii din Betleem şi razele ei au început să curgă, să curgă, asupra peşterii aşa cum vedem în toate icoanele cum de la stea se coboară raze care luminează peştera. Şi îngerii se coboară şi păstorii vin şi aduc daruri şi ei. Păstorii ne-au reprezentat pe noi, iubiţii mei fraţi, iar cei trei crai au căzut şi s-au închinat, ne spune evanghelistul Matei, şi I-au adus daruri. Daruri de aur I-au adus ca la un Împărat al lumii, tămâie I-au adus ca la un Dumnezeu şi smirnă ca unui om muritor. Aur, smirnă şi tămâie, ca unui împărat, ca unui arhiereu, ca unui om. Din acest motiv se spune că sărbătoarea Naşterii Domnului este sărbătoarea păcii, pentru că pământul s-a împăcat cu cerul, cerul s-a pogorât pe pământ şi a rămas pe pământ. Pământul nu mai este al diavolului, pământul este al lui Dumnezeu. O bolnavă îndrăcită, când i se făcea Taina Sf. Maslu, într-o mănăstire, iar când preoţii au început slujba şi au dat binecuvântarea mare cu Evanghelia, după cum auziţi la toate Tainele, când se începe cu cuvintele: “Binecuvântată este împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh…” , din adâncul cel mai întunecat al acestei bolnave, satana a început să strige: “Nu a Lui, a mea este împărăţia”, a strigat satana din trupul acelei femei. “A mea este împărăţia, nu a Lui.” Şi până astăzi caută vrăjmaşul să stăpânească lumea prin diferite mijloace, prin patimi. Nu vă supăraţi. Orice lăcaş în care se săvârşesc păcatele, beţia, desfrânările, sunt curţile satanei. Orice lăcaş de acest gen. Şi orice lăcaş dumnezeiesc, toate bisericile ortodoxe, sunt curţile lui Dumnezeu, sunt palatele lui Dumnezeu, Stăpânul cerului şi al pământului, cum spune un frumos tropar: “în curţile casei Tale stând, în cer mi se pare a fi.”
Iubiţii mei fii sufleteşti,
Ziua aceasta este ziua cea mare. Întotdeauna omul a încercat să se ridice la cer. Întotdeauna omul a încercat şi a râvnit să zboare. Întotdeauna se uita la păsări cum zboară şi a dorit şi el să se ridice, şi în timpurile noastre omul a reuşit să se ridice de pe pământ. Dar tendinţa, dorul omului, a fost mereu de a se înălţa, de a se ridica la cer, pentru că Îl căuta pe Dumnezeu, acolo unde e Dumnezeu în ceruri, cum zicem aşa de frumos: “Tatăl nostru care eşti în ceruri…” Dar dacă noi nu am reuşit, fraţilor, să ne ridicăm până la Dumnezeu cu trupul, S-a coborât Dumnezeu la noi, S-a coborât Dumnezeu între noi. Aceasta este slava Lui şi a rămas între noi pe Sfintele Altare. În chip nevăzut Îl avem pe Dumnezeu între noi.
Măreaţă este sărbătoarea aceasta, măreaţă este adunarea voastră a creştinilor, care, deşi sunteţi obosiţi, pentru că v-aţi făcut şi dumneavoastră datoria să colindaţi pe un prieten sau pe un vecin, nu aţi şovăit, ci aţi lepădat patul de odihnă şi aţi venit să preamăriţi pe Fiul lui Dumnezeu. Măreaţă este această zi. Din suflet doresc ca în aceste zile de bucurie ale Sărbătorilor Naşterii Domnului, pentru care v-aţi pregătit mult prin post şi prin spovedanie, să vă trimită Dumnezeu binecuvântări peste familie, iar anul care vine rog pe Dumnezeu să fie un an binecuvântat. Să mulţumim lui Dumnezeu pentru toate binefacerile pe care le-am primit până acum. Vă îndemn ca, asemeni păstorilor din Betleem şi crailor din Răsărit, să-I aduceţi prinosul curat al sufletelor voastre Pruncului născut.
Anul acesta, cu ajutorul Atotbunului Dumnezeu, s-au împlinit 20 de ani de la reînfiinţarea sfintei noastre Episcopii. În acest timp, cinstita preoţime şi diaconime, sfinţiţii slujitori ai lui Dumnezeu din mănăstirile noastre şi binecredinciosul popor din Maramureş şi Sătmar au stat cu vrednicie lângă altarele străbune, cu candelele aprinse, ca cele cinci fecioare înţelepte, iar acum Hristos, Mirele Cel ceresc, a cărui dumnezeiască naştere o prăznuim astăzi, vă întâmpină pe toţi şi ne binecuvintează munca şi jertfa pe care am depus-o în aceste două decenii, înălţând sfinte şi luminoase altare, deschizându-se multe vetre monahale, crescând un tineret luminos şi foarte dornic să pregătească un viitor frumos pentru ţara noastră iubită şi binecuvântată de Dumnezeu.
La acest praznic să nu uităm de cei ce sunt plecaţi şi sunt departe de ţară. La toţi le trimitem un mesaj, un salut creştinesc şi românesc şi îi asigurăm că noi de aici de acasă nu-i uităm, ne rugăm pentru toţi cei de departe şi pentru cei de aproape. Biserica noastră, Biserica străbună, Biserica Ortodoxă, care este Biserica lui Hristos stă la datorie cum a stat şi în cei cincizeci de ani de urgie, de întunecată robie spirituală şi socială deopotrivă.
Valurile sunt multe, valurile vieţii sunt grele şi acum. Corabia lui Hristos este atacată de multe duhuri rele, dar poporul român care este tare în credinţă, plin de încredere în Dumnezeu şi de dragoste faţă de Fiul lui Dumnezeu nu şovăie, priveşte înainte, pentru că el crede în Cel ce S-a născut în Betleem, şi ne-a dat viaţă prin Cruce, a gustat din paharul morţii, a sfărâmat porţile iadului şi a deschis uşile raiului, risipind întunericul care azi ne înconjoară, iar prin lumina Lui ne aduce în suflete dumnezeiască bucurie.
Nu trebuie, iubiţi fraţi şi înţelepte femei să uităm nici o clipă de cei plecaţi, de cei săraci, de cei bolnavi, de cei ce au nevoie de ajutorul nostru modest, de mila noastră, de dragostea noastră, de credinţa noastră. Biserica noastră, ca dintotdeauna, nu uită să se roage, să-i ajute, să-i întărească în credinţă pe toţi fiii lui Adam.
Sunt multe popoare din lume care nu-L cunosc pe Hristos sau care şi-au pierdut credinţa în Dumnezeu şi de aceea sunt nefericite. Au bunăstare, dar n-au pace, n-au linişte, nici fericirea pe care o are poporul credincios sau omul care crede în Domnul nostru Iisus Hristos. Poporul român, poporul din această ţară, poporul din acest colţ de ţară, îl are în suflet pe Hristos, are în inimă evlavie fierbinte faţă de Maica Domnului, are în minte încredere în Dumnezeu şi-L ascultă pe Cel pe Care întotdeauna L-a ascultat, adică pe Tatăl nostru Cel ceresc.
Cu părintească dragoste vă îmbrăţişez pe toţi, cu sfinţenie, gândindu-mă la voi azi şi întotdeauna. Vă binecuvintez şi vă doresc Sărbători fericite, ani buni cu sănătate.
Hristos S-a născut, bucuraţi-vă!
Al vostru pururea rugător
+J U S T I N I A N
Arhiepiscopul Maramureşului şi Sătmarului