NASTEREA DOMNULUI

PASTORALĂ – Naşterea Domnului

2014

Iubiţii mei fii sufleteşti,

În Noul Testament, în Sfintele Evanghelii, nu se găseşte nici cel mai mic element de basm sau de istorioare omeneşti, nici o urmă de fabulă, de legendă sau mit.Totul este natural şi supranatural, totul este firesc şi supraomenesc. În Sfintele Evangheliise întâlneşte naturalul cu supranaturalul, căruia oamenii îi zic miracol sau minune, dar acestea nu sunt decât realităţi sau fenomene care se desfăşoară pe alte dimensiuni,ce depăşesc legile pe care omul le poate atinge.

Pentru înaintaşii noştri, realizările de azi ale raţiunii omeneşti ar fi nişte miracole, nişte minuni, însă ele nu sunt minuni, ci realităţi materiale şinaturale, pe care omul le-a descoperit,cu puterea raţiunii primită de la Puterea care este mai presus de puterile noastre, atunci când această Putere a hotărât că a venit timpul să se descopere omului. Dar sunt infinit de multe taine în lume pe care omul nu le-a descoperit încă. Niciodată nu ne vom putea ridica la starea Celui pentru care nu există nici o taină necunoscută sau neştiută. Dumnezeu este atotputernic, atotştiutor, etern, Stăpân desăvârşit al cerului şi al pământului,precum ne-a spus Fiul Tatălui care S-a întrupat. Fiul, ca şi Tatăl, a dovedit că are putere nelimitată, putere infinită. Faptele cele suprafireşti, care pentru noi erau minuni, erau miracole, pentru El, care este Dumnezeu întrupat, actele suprafireşti, minunile pe care le-a săvârşit aici pe pământ, erau lucruri fireşti. Pentru Hristos erau fapte naturale, pentru că El, pe lângă firea de om pe care şi-a însuşit-o de bunăvoie, avea şi fire dumnezeiască, adică putere egală cu Tatăl, cu Dumnezeu cel etern, nelimitat, nemărginit. De aceea, tot ceea ce făcea, lucruri mai presus de puterea omenească, pe toate le făcea cu puterea dumnezeiască, care nu are nici un obstacol.

Zămislirea, naşterea, viaţa, moartea, învierea, înălţarea, atotprezenţa, fac parte din faptele lui Dumnezeu, Carea acceptat să se întrupeze, adică să primească şi firea omenească. Şi toate acesteapentru că a dorit să-l înnobileze pe om cu darurile lumii perfecte, cu toate darurile unei fiinţe eterne şi fericite, ale unei făpturi îndumnezeite, prin Iisus Hristos, prin Fiul, Care l-a făcutpe om să devină şi el fiu al lui Dumnezeu.

De aceea Fiul lui Dumnezeu a acceptat toate condiţiile unei fiinţe omeneşti, a acceptat toată umilinţa, toată suferinţa unei fiinţe omeneşti. A făcut Fiul lui Dumnezeu un pogorământ necuprins atunci când S-a supus condiţiei vieţii omeneşti.Însă prin zămislirea Lui s-a ridicat mai presus de toţi oamenii, pentru că El nu S-a zămislit din sămânţa bărbătească, ci El S-a zămislit fără de păcat de la Duhul Sfânt,aşa cum i-a spus Arhanghelul Gavriil Fecioarei Maria: “Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema”(Lc. 1,35).

Iubiţi fraţi şi iubite surori,

Viaţa personală a lui Iisus, în mare partenecunoscută de oameni, e cunoscută numai de mama Lui, de Fecioara Maria şi de dreptul Iosif, care de la început, de la zămislirea Pruncului,au ştiut că au în faţa lor pe Fiul lui Dumnezeu. Când S-a culcat şi când S-a sculat, când a fost treaz şi când dormea, când lucra şi când mânca, Mama Lui şi bătrânul Iosif întotdeauna priveau la Iisus ca la Dumnezeu, ca la Cel ce era un adevărat Mesia, Mântuitorul lumii, Cel prin Care s-au făcut toate câte s-au făcut. Cu câtă sfinţenie şi profundă adoraţie priveau la El Iosif şi Maria.Mama privea laCel care după trup era Fiul ei, dar în realitate era Fiul lui Dumnezeu.

Câtă grijă a avut de El Maica Lui în fiecare zi, în fiecare moment;pentru că Maica Domnului a fost conştientă de la început ce răspundere are ea faţă de viaţa Fiului Evei. Ea era conştientă că Iisus, Fiul ei,este Mesia, este Mântuitorul lumii, Cel aşteptat de tot neamul omenesc, de când Adam şi Eva au căzut şi au fost alungaţi din Eden. Maica Domnului era conştientă ce sarcină i-a dat Dumnezeu, ce răspundere are faţă de întreaga omenire. Salvarea depindea de Cel ce S-a născut, de Cel pe care ea L-a ţinut în braţe şi i-a apărat viaţa, fugind cu El prin pustie ca să-L salveze de slugile lui Irod şi de toţi duşmanii lui Dumnezeu.Ea a trăit cu Iisus între străini, retrasă, iar la întoarcerea din Egipt, după porunca dumnezeiască, s-a aşezat în Nazaret, într-un sat de oameni fără suflet, fără inimă, care se uitaula această femeie săracă cu neîncredere şi cu ură. Aici, în Nazaret, a fost primit în casa lui Cleopa, fratele bătrânului Iosif, care avea patru feciori şi mai multe fete. Toţi aceştiaerau nevoiţi să-L primească la masă cu ei, dar Îl priveau pe Iisus cu dispreţ, pentru că nu era ca ei. Îl credeau fără minte şi Îl invidiau pe Iisus pentru că îi întrecea pe toţi prin răbdare, prin bunătate, prin înţelepciune şi frumuseţe, în timp ce mama Lui,neînţeleasă de fiii lui Cleopa, Îl alinta şi-L privea cu infinită dragoste şi respect.

Toate purtările fiilor lui Cleopa, care era fratele bătrânului Iosif, trebuia să le suporte Mama lui Iisus în tăcere şi cu mare grijă, ca să nu divulge taina cea mare, ca să nu spună oamenilor că acest tânăr, Iisus, fiul ei, este Fiul lui Dumnezeu, Salvatorul lumii. Dacă acest lucru l-ar fi aflat nazarinenii sau fiii lui Cleopa,“fraţii Lui” (Mt. 13,55), nimeni nu ar fi crezut sau înţeles marea taină şi L-ar fi ucis, azvârlindu-L în prăpastie,pe când El împlinise majoratul. Poporul Îl cinstea şi-L asculta cu dragoste, cu speranţă, cu încredere. Întreaga Palestină începuse să-L admire, mai ales după ce Ioan Botezătorul Îl primise la Iordan să Se boteze, iar a doua zi după botez, văzându-L pe Iisus trecând pe cale, în auzul tuturor, Ioan Profetul a strigat: “Iată Mielul lui DumnezeuCel ce ridică păcatul lumii” (In. 1,29).

Într-una din zile, Hristos a cerut în sinagoga din Nazaret cartea profetului Isaia şi a deschis-o la cuvintele:“Duhul Domnului este peste Mine, că Domnul M-a uns să binevestesc săracilor, M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc celor robiţi slobozire şi celor prinşi în război libertate” (Isaia 61,1). După ce a închis cartea, Domnul a spus: “Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre”(Lc. 4,21), adică“aici Isaia vorbeşte despre Mine”. Atunci, îndată, nazarinenii s-au revoltat grozav şi au sărit toţi să-L ridice şi să-L arunce în prăpastia care exista atunci la marginea Nazaretului. Numai cu puterea dumnezeiască, pe care Iisus o avea de la naştere, a ieşit dintre ucigaşi.

Iată, în ce pericol ar fi fost Iisus dacă Maica Lui ar fi divulgat marea taină a Fiului ei, că El este Cel prevestit de toţi proorocii şi aşteptat de tot neamul omenesc.Sarcina de a păstra această taină o avea Fecioara Maria. Ea ştia că de păstrarea acestei taine depindea mântuirea lumii, depindea viitorul omenirii. De aceea Ea a păstrat cu grijă aceasă taină a lui Iisus. Fecioara Maria a dovedit că ştie şi este în stare să păstreze taina pe care i-a încredinţat-o Dumnezeu Tatăl, Taina Fiului Său, pe care Tatăl L-a trimis în lume, în lumea care era dominată de puterea satanei. Deşi Domnul Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său să se nască ,,între ai săi” (In.1,11) – adică în mijlocul poporului ales, în mijlocul fiilor lui Israel-, aceştia nu L-au recunoscut şi nu L-au primit. Din nefericire, aceşti fii s-au îndârjit şi, ca pe un tâlhar, L-au dat în mâinile păgânilor, dar El coborând în mormânt, a treia zi a înviat. Prin Învierea Sa a dovedit că Cel ce S-a născut într-o peşteră săracă în Betleem şi a fost ţinut în braţe, este Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii. Alungat fiind din casa Lui, S-a întors cu faţa către neamuri, iar neamurile L-au primit ca pe Mesia ce se numeşte Hristos, Fiu al lui Dumnezeu. Pe ceea ce L-a născut, toate neamurile pământului o numesc Născătoare de Dumnezeu, toată lumea o venerează, o laudă, îi preamăresc numele cu recunoştinţă, de două mii de ani.

Iubiţii mei fii sufleteşti,

În aceste zile binecuvântate de Dumnezeu ale marelui Praznic al Naşterii Domnului mă rog la Maica Domnului pentru toate femeile din România, pentru toate mamele şi copiii lor, pentru toţi tinerii şi pentru viitorul lor. Am încredere în viitorul acestor tineri care se vor ridica şi vor spăla păcatele prin care am trecut în acest secol. Lumea a trecut prin multe şi mari greutăţi, dar Dumnezeu a fost şi este cu noi, cu poporul român, pentru că acest popor este drept şi credincios, iubitor de Maica Domnului şi de Iisus Hristos.

Mileniul doi a fost cel mai greu mileniu din viaţa omenirii. Eu mă rog şi cer la Dumnezeu ca mileniul trei pe care l-am început să fie un mileniu întinerit, ştiinţa şi credinţa să se înfrăţească şi oamenii să-L găsească pe Iisus Hristos, să-L asculte şi să-L iubească. Toată viaţa pentru aceasta am trăit şi cu speranţa aceasta mă despart de voi, de toţi fraţii, de toţi fiii lui Adam, care vor deveni fraţii lui Iisus Hristos şi fiii lui Dumnezeu.

Noaptea Naşterii Domnului este tot aşa de frumoasă ca noaptea Învierii Domnului, pentru că şi în această noapte a Naşterii Domnului îngerii au coborât şi au venit între noi, au petrecut cu noi. Au venit la păstorii din Betleem şi le-au vestit zicând:“Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul.Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David. Şi acesta va fi semnul: Veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle. Şi deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând:Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Lc. 2, 10-14).

Şi în noaptea Învierii, după ce a înviat Hristos, au venit îngerii şi au răsturnat piatra de pe mormântul în care Iosif şi Nicodim, în prezenţa Maicii Domnului, au pus trupul lui Iisus. După ce Domnul a înviat, îngerul Gavriil a venit şi a răsturnat piatra de pe mormânt şi le-a arătat mironosiţelor şi apostolilor, şi prin ei tuturor oamenilor din toate timpurile şi din toate locurile, că mormântul este gol, că Iisus Hristos a înviat şi S-a arătat multora. Atunci, toţi cei ce au auzit acestea, au venit din Ierusalim şi din împrejurimi, au alergat şi au văzut mormântul şi mulţi L-au văzut şi pe Domnul, dintre care cei dintâi au fost Maica Domnului şi ucenicii Domnului, care s-au bucurat şi au plecat în toate părţile lumii, ei fiind martorii Învierii Domnului. Toţi apostolii şi cei care au crezut, de atunci şi până în timpurile noastre, şi-au dat viaţa pentru Iisus Hristos bucurându-se. Dintre aceştia au făcut parte şi Voievodul Constantin Brâncoveanu şi cei patru fii ai săi. Martori ai Naşterii şi Învierii lui Hristos au fost milioanele de martiri care în cele două mii de ani şi-au dat viaţa mărturisindcă Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Care S-a născut în Betleem, S-a jertfit pe cruce şia înviat din mormânt.

Naşterea şi Învierea Domnului sunt temelia credinţei noastre, a vieţii noastre, a naşterii noastre, a tuturor celor ce facem parte din Biserica lui Hristos. De aceea ne bucurăm toată viaţa că suntem creştini şi mărturisim mereu, prin faptele noastre, prin viaţa noastră, că noi ne bucurăm în fiecare an la Naşterea şi la Învierea lui Hristos. Cauza şi izvorul bucuriei noastre de la toate sărbătorile şi în toate zilele de aici vine, din Naşterea şi Învierea Domnului.

Naşterea şi Învierea lui Hristos au fost speranţa neamului omenesc. Crăciunul şi Paştele sunt speranţa şi mângâierea noastră şi acum. Greutăţile vieţii vin şi trec aşa cum vin şi trec norii întunecaţi, dar după furtună vine întotdeauna vreme bună, cerul se înseninează, anii trec, copiii cresc, se schimă tot ce-i omenesc şi noi întinerim-zic creştinii. Copiii de acum sunt cea mai frumoasă bucurie a noastră, tinerii sunt mândria şi speranţa noastră, bărbaţii din România sunt mândria şi puterea de azi şi de mâine, pentru ţară, pentru pământul acesta pe care l-am moştenit de la străbuni şi pe care l-au râvnit mulţi străini să ni-l fure. Cu încredere că Dumnezeu îmi va asculta şi acum rugăciunile, vă doresc în anul care vine, la voi cei de faţă şi la toţi cei ce sunt departe de casa părintească, să aveţi sănătate trupului şi sufletului, să aveţi sărbători liniştite, sărbători fericite şi bucurii mai multe. Pentru toate acestea se roagă bătrânul vostru Arhiepiscop Justinian din Maramureş. “Să ne rugăm la Dumnezeu ca toate armele să fie date la fier vechi.” Aşa i-am îndemnat pe toţi tinerii din România. De aceea vă rog şi vă sfătuiesc şi pe voi, aşa cum am sfătuit pe cei 3.500 de tineri, care în zilele de 3-6 septembrie au vizitat ţara şi frumosul nostru oraş Baia Mare, ca în fiecare seară, când puneţi capul vostru obosit pe pernă, gândul să-l îndreptaţi spre Dumnezeu.

† Justinian Chira

Arhiepiscopul Maramureşului şi Sătmarului